Calendar Creștin Ortodox 2026
Acatist

Acatistul Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

28 Noiembrie

Acatistul Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Dacă este preot de față, zice:

Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic troparele de umilință:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți - lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Simbolul Credinței

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă..., Și acum...

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., Și acum...

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție (de trei ori).

Apoi îndată se cântă:

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Tropar, glasul 1:

Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, Mărturisitorule al dreptei credințe, înțelept povățuitor al credincioșilor pe cărarea Împărăției și făcătorule de minuni, cel ce ai strălucit în vremuri grele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Slavă..., Și acum...,

al Născătoarei de Dumnezeu - al Învierii, același glas:

Gavriil, zicând ție, Fecioară: Bucură-te!, deodată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine! Slavă Celui ce a ieșit din tine! Slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi, prin nașterea ta!

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...

Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacele și icoasele

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să-l cinstim cu laude pe Cuviosul Arsenie de la Prislop, cel ce, ca un apostol plin de Duhul Sfânt, a propovăduit cuvântul Evangheliei și a apărat Biserica lui Hristos în vremuri de prigoană, și să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Icosul 1

Ardealul cel mult încercat, strigând către Dumnezeu, a fost auzit și te-a primit pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ca să-l luminezi cu strălucirea duhovniceștilor tale daruri și cu bogăția minunilor, pentru care cântă ție:

Bucură-te, cel ce, din pântecele maicii tale, ales ai fost;

Bucură-te, cel ce din pruncie L-ai iubit pe Hristos;

Bucură-te, a părinților tăi bucurie de negrăit;

Bucură-te, crin al Raiului, în Țara Hațegului răsărit;

Bucură-te, cel ce, prin Botez, pe Vița-Hristos ai fost altoit minunat;

Bucură-te, cel ce, prin puterea Sfintelor Taine, te-ai înălțat;

Bucură-te, cel ce cu pecetea darului Duhului Sfânt ai fost pecetluit;

Bucură-te, cel ce pe calea Împărăției cerești ai mers neclintit;

Bucură-te, tânăr înțelept, care ai luat pe umeri Crucea Domnului;

Bucură-te, cărămidă vie, pusă spre zidirea Trupului tainic al Mântuitorului;

Bucură-te, păzitor al adevărului credinței;

Bucură-te, ajutor pe cărările nevoinței;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 2

Bogăția tainelor teologiei cercetând-o, Părinte, ai înțeles, asemenea Prorocului Moise, că apropierea de focul dumnezeiescului rug este cu putință doar prin lepădarea încălțămintei, adică a împătimirii de cele lumești. De aceea, te-ai înstrăinat de plăcerile purtătoare de moarte, prin duhovniceștile nevoințe curățitoare de patimi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Cuvântul Evangheliei auzind, care spune că viața veșnică este cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat, ai părăsit, ca un alt Avraam, ținutul Hunedoarei și te-ai îndreptat spre locul arătat ție de Dumnezeu, ca să urci treptele desăvârșirii. Deci, având îndrumători pe învățații dascăli ai vremii, n-ai pregetat a desluși tainele înaltei teologii și a dobândi harul prin lucrarea virtuților, pentru care îți cântăm:

Bucură-te, visterie a tainelor cerești;

Bucură-te, suitor al scării duhovnicești;

Bucură-te, albină care ai adunat nectar din florile Scripturilor;

Bucură-te, stejar ce îți tragi seva din harul Dumnezeului minunilor;

Bucură-te, cel ce ai împlinit sfaturile evanghelice ale Mântuitorului;

Bucură-te, lucrător de bunăvoie în grădina Maicii Domnului;

Bucură-te, cel ce ai primit cereasca pace, prin aspră nevoință;

Bucură-te, cel ce ai căutat îndumnezeirea, pe cât este cu putință;

Bucură-te, că ostenelile și pătimirea ți-au fost laudă neîncetată;

Bucură-te, făclier aducător de lumină neînserată;

Bucură-te, ocrotitor neadormit al slujitorilor Sfântului Altar;

Bucură-te, avvă cu suflet curat, care ai dobândit har peste har;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 3

Drept înțelegând, Părinte, că povățuirea omului pe calea mântuirii este lucru anevoios, te-ai ostenit a alcătui scrieri folositoare, prin care ai dat răspuns celor nelămuriți și ai făcut cărare spre Împărăție pentru toți cei ce voiesc să părăsească noaptea neștiinței și să trăiască după Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 3

Epistolele marelui Apostol Pavel te-au învățat să te lauzi întru neputințe și să socotești bucurie mulțimea necazurilor și a suferințelor pentru Hristos, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inima ta prin Duhul Sfânt. Pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, cel ce ai alungat întunericul ispitelor cu lumina harului;

Bucură-te, propovăduitor la amvon și slujitor înaintea altarului;

Bucură-te, cel ce ai dobândit pacea lui Hristos, pe care și ucenicilor o ai dat;

Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit filosofiei acestui veac întunecat;

Bucură-te, cel ce ai arătat că neluarea-aminte duce la înstrăinarea de Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce ne-ai învățat că smerenia și iubirea îl apropie pe om de Ziditorul Său;

Bucură-te, cel ce ai socotit nebună înțelepciunea acestei lumi;

Bucură-te, duhovnic înțelept, care spre desăvârșire pe toți îi îndrumi;

Bucură-te, templu al Duhului Sfânt, curățit de păcate;

Bucură-te, rugăciune aducătoare de roade bogate;

Bucură-te, cel ce L-ai descoperit pe Făcătorul prin făpturi;

Bucură-te, cel ce te-ai luminat, cercetând Sfintele Scripturi;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 4

Filocalica înțelepciune dobândind în Sfântul Munte Athos, ai înțeles, de la iscusitul duhovnic Antipa, că adevărata sporire vine din lucrarea harului în minte și în inimă, care curățește de patimi și naște rugăciunea neîncetată, prin care se aduce lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Grăitorul de Dumnezeu, Sfântul Preot Dumitru, noul Mărturisitor, te-a numit, după dreptate, ctitor al Filocaliei românești, căci, împreună cu tine tâlcuind dumnezeieștile învățături, mult folos duhovnicesc ați adus poporului dreptcredincios, pentru care grăim ție:

Bucură-te, cel bogat în cunoștință și puternic în cuvânt;

Bucură-te, cel ce ai scris învățături insuflate de Duhul Sfânt;

Bucură-te, următor al Părinților de odinioară;

Bucură-te, minte ageră, care tânjește după a Duhului comoară;

Bucură-te, inimă înflăcărată de cărbunele nestins al harului;

Bucură-te, trăitor al Evangheliei, care ai dobândit bucuria Raiului;

Bucură-te, cel cuprins de lumina taborică, asemenea isihaștilor rugători;

Bucură-te, plămadă pusă de Dumnezeu în frământătura celor râvnitori;

Bucură-te, cel ce ai răspândit lumina Filocaliei;

Bucură-te, căutător al izvoarelor Ortodoxiei;

Bucură-te, dascăl al celor cuprinși de neștiință;

Bucură-te, povățuitor cu dreaptă socotință;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 5

Harul chipului îngeresc și darul preoției primind, nu ai precupețit nicio osteneală spre a înmulți talanții dăruiți de Dumnezeu, până ai ajuns la starea bărbatului desăvârșit, cântând lui Hristos neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Ispitele și încercările începutului biruindu-le, cu multă râvnă ai urcat pe scara virtuților, purtând nădejdea întâlnirii cu Hristos. De aceea, văzând ostenelile tale încununate cu smerita cugetare, îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, râvnitor neostenit al virtuților monahicești;

Bucură-te, vas luminat al darurilor duhovnicești;

Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai urmat lui Hristos, prin nevoință;

Bucură-te, cel ce făgăduințele călugărești le-ai împlinit cu sârguință;

Bucură-te, cel ce mintea și sufletul ți le-ai păzit cu smerenia;

Bucură-te, cel ce ai dobândit ascultarea, răbdarea și milostenia;

Bucură-te, cel ce ai primit slujirea împăcării cu Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;

Bucură-te, aprig luptător împotriva patimilor ce ne înrobesc;

Bucură-te, cel ce te-ai ridicat pe treptele dumnezeiescului urcuș;

Bucură-te, candelă în altarul inimii, aprinsă din lumina cea de sus;

Bucură-te, grabnic ajutător al bolnavilor;

Bucură-te, mare lucrător al minunilor;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 6

Întru smerenie primind darul duhovniciei în Mănăstirea Sfântului Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, aceasta ți-a devenit loc de lucrare duhovnicească aducătoare de rod, că tu, Părinte Arsenie, te-ai arătat vas ales, prin care Dumnezeu a trimis lumina cunoștinței, tămăduire bolilor și mângâiere în necazuri poporului care-I cânta: Aliluia!

Icosul 6

Jugul cel bun luând, Sfinte Arsenie, viața ta s-a asemănat unui șirag de metanii, împletit din răbdarea necazurilor și iubirea aproapelui; că, în inima ta primind lacrimile și suferințele oamenilor, pe acestea le-ai înfățișat la jertfelnicul ceresc, cerând izbăvire și mare milă, pentru care îți grăim:

Bucură-te, sprijin trimis de Dumnezeu poporului în vreme de prigoană;

Bucură-te, pildă de răbdare și a milostivirii icoană;

Bucură-te, nou Simon din Cirene, care ai purtat povara semenilor;

Bucură-te, lacrimă tainică ce spală necurăția patimilor;

Bucură-te, doctor iscusit, care vindeci orice suferință;

Bucură-te, neclintit mărturisitor pentru dreapta credință;

Bucură-te, călător pe calea mântuirii, prin fapte minunate;

Bucură-te, primitor al lui Hristos în cămara inimii curate;

Bucură-te, purtător al crucii pe drumul Golgotei spre înviere;

Bucură-te, povățuitor de suflete dăruit cu înainte-vedere;

Bucură-te, stătător de-a dreapta la înfricoșătoarea Judecată;

Bucură-te, rugător neîncetat pentru lumea toată;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 7

Lanțurile temniței, prigonirile, amenințările și cumplitele chinuri nu te-au despărțit de dragostea lui Hristos, Părinte Arsenie, ci, întărit de harul Duhului Sfânt, ai răbdat umilințele la care te-au supus cei fără de credință și te-ai arătat sprijin celor asupriți și nedreptățiți, învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Mulțimea suferințelor din temnițe și a nedreptăților răbdate ți-au vlăguit trupul firav, dar sufletul ți-a rămas osârduitor, luminând, prin credință și dragoste, pe cei închiși împreună cu tine. De aceea, te fericim, zicând:

Bucură-te, om al lui Dumnezeu cu îndelungă răbdare;

Bucură-te, străjer al neamului, în stare de jertfă stăruitoare;

Bucură-te, cel ce ai întins mantia iubirii dumnezeiești;

Bucură-te, urmaș al martirilor din zorii creștinătății românești;

Bucură-te, duhovnic iscusit, înnoitor de lăcașuri ale Duhului Sfânt;

Bucură-te, liturghisitor evlavios, care ai coborât cerul pe pământ;

Bucură-te, cel ce ai dobândit rugăciunea curată în temniță;

Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească de har a inimii tainiță;

Bucură-te, al lui Hristos ostaș neînfricat;

Bucură-te, cel cu slava mărturisirii încununat;

Bucură-te, al rugăciunii învățător;

Bucură-te, de necazuri izbăvitor;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 8

Nădejdea punându-ți în iubirea lui Dumnezeu, cu credința cea dreaptă ai străbătut calea vieții și ai ajuns la veșnicele lăcașuri, revărsând peste lume lumina Preasfintei Treimi și cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul 8

Ocrotire și pavăză s-a arătat mormântul tău, făcând din Mănăstirea Prislop o nouă scăldătoare Vitezda, la care alini suferințele, tămăduiești bolile, alungi întristările și verși bogată milă celor ce-ți cântă unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce strălucești în a sfinților adunare;

Bucură-te, că trupul ți l-ai sfințit prin înfrânare;

Bucură-te, cel ce ai murit cu Hristos, ca împreună cu El să înviei;

Bucură-te, că, pe cei întunecați de păcat, cu darul pocăinței îi luminezi;

Bucură-te, cel a cărui moarte a fost trecere către Împărăția cea veșnică;

Bucură-te, că mormântul tău s-a făcut fântână de binecuvântare tainică;

Bucură-te, că locul tău de îngropare a devenit izvor de vindecări;

Bucură-te, cel ce acolo ai alinat multe necazuri, lacrimi și dureri;

Bucură-te, că dai crinii bucuriei celor ce aduc flori la mormântul tău;

Bucură-te, șipot sfânt, care revarsă har și ajutor mereu;

Bucură-te, cel ce ridici la cer privirile celor aflați în primejdii;

Bucură-te, alungător al necazurilor și dătător al nădejdii;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 9

Părinte Arsenie, cu adevărat însoțești nevăzut pe toți cei ce vin să cinstească sfintele tale moaște, căci, precum oasele Prorocului Elisei au adus la viață pe cel mort, tot așa trupul tău izvorăște minuni și tămăduiește neputințele celor ce aleargă la tine cu credință și cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Revărsare de har și minuni felurite a lucrat Dumnezeu prin tine, Cuvioase, când s-a împlinit vremea să te arate mijlocitor fierbinte pentru popor, împlinind prin tine toată cererea de folos, pentru care te laudă și îți cântă cu dragoste:

Bucură-te, cel trimis de Dumnezeu unui popor credincios și jertfelnic;

Bucură-te, că ai dat pământului trupul, iar lui Hristos sufletul tău vrednic;

Bucură-te, îndrumător la vreme potrivită;

Bucură-te, stea cu lumină negrăită;

Bucură-te, trandafir care reverși mireasma virtuților;

Bucură-te, balsam mijlocitor al vindecărilor;

Bucură-te, fântână a înțelepciunii dumnezeiești și omenești;

Bucură-te, candelă împodobită cu străluciri nepământești;

Bucură-te, cărare care duce către cereasca cetate;

Bucură-te, însoțitor nevăzut al celor cuprinși de singurătate;

Bucură-te, nou doctor fără de arginți, care pe toți îi întreci;

Bucură-te, cel ce te-ai răstignit cu Hristos, ca să fii viu întru El în veci;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 10

Se bucură astăzi Țara Hațegului, Sâmbăta de Sus, Bucureștiul și Sinaia, avându-te pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ocrotitor și rugător înaintea Preasfintei Treimi, că, primindu-te în anii viețuirii tale, au dobândit bogăția binecuvântării tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Știm, Sfinte Arsenie, că ești așezat acum, în ceruri, în ceata Cuvioșilor și privești slava Preasfintei Treimi, dar cunoști ispitele, primejdiile și încercările noastre de pe pământ, pe care te rugăm să ne ajuți a le trece cu folos duhovnicesc, încât cu mulțumire să-ți cântăm:

Bucură-te, ostenitor în ctitoria ardeleană a Cuviosului Nicodim cel Sfințit;

Bucură-te, cel ce, ca Sfântul Ioan de la Prislop, ți-ai săpat peștera în care te-ai nevoit;

Bucură-te, următor al Cuviosului Ștefan cel Nou, apărătorul sfintelor icoane;

Bucură-te, cel ce, asemenea Cuviosului Sofian, ai fost răbdător în prigoane;

Bucură-te, cel ce, în lupta cu gândurile răutății, ai urmat Cuviosului Ioan Casian;

Bucură-te, împreună cu Sfântul Dionisie Exiguul, învățatul monah dobrogean;

Bucură-te, urmaș peste veacuri al făcătorilor de minuni Epictet și Astion;

Bucură-te, vestitor al Ortodoxiei, ca Sfinții Mărturisitori Sofronie și Visarion;

Bucură-te, împreună-nevoitor cu Sfântul Serafim de la Sâmbăta de Sus;

Bucură-te, că, asemenea Cuviosului Siluan, L-ai văzut viu pe Domnul Iisus;

Bucură-te, cel ce Marelui Arsenie i-ai purtat numele cu vrednicie;

Bucură-te, cel ce pe Sfântul Dometie cel Milostiv l-ai tuns în călugărie;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 11

Tuturor ne porți de grijă, precum ne-ai făgăduit, căci viu ești și după moarte, și ne dăruiești grabnică vindecare, reazem fiind în ispite și, cu mângâierea ta cerească, întorcând sufletele noastre spre lauda lui Dumnezeu, ca să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ție, Dumnezeul nostru cel minunat întru sfinți, Îți aducem mulțumire și laudă pentru alesul tău între cuvioși, Arsenie cel de curând proslăvit, care înalță rugăciunile noastre înaintea Ta, spre iertarea greșelilor noastre și spre împlinirea cererilor spre mântuire, pentru care îl cinstim după cuviință, zicând:

Bucură-te, chip al asemănării cu Hristos;

Bucură-te, împlinitor al cererilor noastre de folos;

Bucură-te, cel ce duci rugăciunile noastre la Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce slujești cereasca Liturghie cu Iisus, Marele Arhiereu;

Bucură-te, pavăza noastră în fața primejdiilor și nevoilor;

Bucură-te, cel ce cunoști dorințele din inima credincioțșilor;

Bucură-te, tămăduitor al bolilor socotite de nevindecat;

Bucură-te, călăuză spre mântuire, vrednică de urmat;

Bucură-te, icoană preafrumoasă în catapeteasma Raiului;

Bucură-te, creștet împodobit cu lumina harului;

Bucură-te, cel ce ne îndemni să citim cu evlavie dumnezeiasca Scriptură;

Bucură-te, sprijinitor al tinerilor dornici de învățătură;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 12

Uimitoare și nenumărate sunt minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit prin tine, Cuvioase Părinte Arsenie, că am văzut săvârșite în viața ta fapte mai presus de fire, asemenea celor auzite la sfinții de demult; pentru aceasta, cântăm Celui atotputernic: Aliluia!

Icosul 12

Vădită este slava ta, cea dăruită ție de Părintele luminilor, vădită este și viețuirea ta bineplăcută lui Hristos, Celui ce rânduiește luptele și împarte cununile; cunoaștem, Cuvioase, și iubirea ta de oameni, și grabnicul tău ajutor către cei ce te cheamă; de aceea, grăim ție:

Bucură-te, luceafăr care ne luminezi calea spre mântuire;

Bucură-te, râu care reverși neîncetat tămăduire;

Bucură-te, minte înțeleaptă coborâtă în lăcașul inimii curate;

Bucură-te, candelă aprinsă, hrănită cu untdelemnul dumnezeieștilor fapte;

Bucură-te, cel ce ai fost ca un tată pentru cei orfani și neajutorați;

Bucură-te, frate al celor împovărați de necazuri și însingurați;

Bucură-te, dascăl iscusit al tinerilor căutători ai drumului în viață;

Bucură-te, cel ce vicleniile vrăjmașilor credinței le dai pe față;

Bucură-te, cel ce niciodată nu ți-ai vândut semenii prigonitorilor;

Bucură-te, cetate de scăpare pentru cei amenințați de năvala ispitelor;

Bucură-te, pavăză a celor nedreptățiți și lipsiți de ajutor;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru mântuirea noastră, a tuturor;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 13

O, Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, făcătorule de minuni și grabnic ascultătorule, cel ce cunoști greutățile vieții noastre pământești, cere de la Dumnezeu, pentru noi, izbăvire din toate necazurile, cunoștință duhovnicească și râvna rugăciunii, ca împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Acest condac se zice de trei ori. Și iarăși rostim Icosul 1:

Icosul 1

Ardealul cel mult încercat, strigând către Dumnezeu, a fost auzit și te-a primit pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ca să-l luminezi cu strălucirea duhovniceștilor tale daruri și cu bogăția minunilor, pentru care cântă ție:

Bucură-te, cel ce, din pântecele maicii tale, ales ai fost;

Bucură-te, cel ce din pruncie L-ai iubit pe Hristos;

Bucură-te, a părinților tăi bucurie de negrăit;

Bucură-te, crin al Raiului, în Țara Hațegului răsărit;

Bucură-te, cel ce, prin Botez, pe Vița-Hristos ai fost altoit minunat;

Bucură-te, cel ce, prin puterea Sfintelor Taine, te-ai înălțat;

Bucură-te, cel ce cu pecetea darului Duhului Sfânt ai fost pecetluit;

Bucură-te, cel ce pe calea Împărăției cerești ai mers neclintit;

Bucură-te, tânăr înțelept, care ai luat pe umeri Crucea Domnului;

Bucură-te, cărămidă vie, pusă spre zidirea Trupului tainic al Mântuitorului;

Bucură-te, păzitor al adevărului credinței;

Bucură-te, ajutor pe cărările nevoinței;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

După care se citește această rugăciune:

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, Care de demult în Legea cea Veche ai săvârșit minuni prin Prorocul Elisei, iar, după adormirea sa, ai arătat cinstitele sale moaște purtătoare de har și făcătoare de minuni, înviind prin ele pe cel mort, care a alergat în cetate și te-a preamărit pe Tine și pe cel plăcut al Tău; Tu, Cel ce și acum, în zilele din urmă, ai arătat moaștele Cuviosului Arsenie de la Prislop izvor al vindecărilor, tămăduind pe cei ce vin cu credință și cer mijlocirea lui, Ție ne rugăm: Caută și acum spre rugăciunea noastră, pe care o aducem Ție împreună cu ocrotitorul nostru, rânduiește cele de folos pentru Biserica Ta, pentru această țară și poporul ei credincios, dăruiește-ne tuturor vindecare sufletească și trupească și ajută-ne să fim următori ai învățăturilor Tale și biruitori asupra patimilor, îndreptând în pace viața noastră și învrednicindu-ne a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții care au bineplăcut Ție, în vecii vecilor. Amin.

Strana: Amin.

După citirea Rugăciunii, se cântă Condacul 1.

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să-l cinstim cu laude pe Cuviosul Arsenie de la Prislop, cel ce, ca un apostol plin de Duhul Sfânt, a propovăduit cuvântul Evangheliei și a apărat Biserica lui Hristos în vremuri de prigoană, și să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

După citirea Acatistului rostim rugăciunea:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta rostește Ectenia întreită și face outpustul mic.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop - Acatiste