Calendar Creștin Ortodox 2026
Acatist

Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

26 Noiembrie

Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul

Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Dacă este preot de față, zice:

Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic troparele de umilință:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți - lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Simbolul Credinței

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă..., Și acum...

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., Și acum...

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție (de trei ori).

Apoi îndată se cântă:

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul Sfântului, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Steliane, duhul tău (de două ori).

Slavă..., Și acum...,

al Născătoarei-Învierii, același glas:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat și Învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primește pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut și se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorule, pe poporul cel deznădăjduit.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...

Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacele și icoasele

Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfințit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ție. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor și al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamărești cu viața ta îngerească numele Sfintei Treimi, și lepădând purtarea de grijă a lumii, ca o rază prealuminoasă a Soarelui dreptății strălucind viața ta, noi, privind preacinstitele tale nevoințe, cu smerenie și cu bucurie zicem unele ca acestea:

Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;

Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;

Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;

Bucură-te, îndreptătorul credinței și al iubirii;

Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;

Bucură-te, mângâierea credincioșilor;

Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoșilor;

Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;

Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;

Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi seminție sfântă și aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfințit pe tine și vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ți viața spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârșitul vieții, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegere cerească s-a dăruit ție, Părinte Stelian, că din tinerețile tale necontenit ai cugetat la cele înalte și, împărțind averea ta la săraci, ai aflat adăpostire peștera întunecată, pe care luminând-o cu sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;

Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;

Bucură-te, floarea cuvioșiei de Dumnezeu împodobită;

Bucură-te, frumusețea sfinților cea strălucită;

Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;

Bucură-te, cel ce în peșteră ai locuit;

Bucură-te, că din tinerețe lui Dumnezeu ai urmat;

Bucură-te, că, în viață fiind, de trup te-ai depărtat;

Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;

Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul și în tot chipul L-ai slujit;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Spre tine nădăjduind, de multe boli sufletești și trupești ne-ai tămăduit și ne-ai ferit de primejdii și necazuri pe noi, cei care ne rugăm ție. Năzuind la tine, cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având osârdie spre lupta vieții monahicești și iubind sihăstria, într-o peșteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ți-ai făcut chilie și acolo hrană de la înger ai primit, sfârșindu-ți viața cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoințe, în post și în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele sfinte, aducem aceste cântări:

Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;

Bucură-te, că de Împărăția cerească cu dorul inimii ai fost legat;

Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;

Bucură-te, cel ce mintea și inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;

Bucură-te, înțelepte al înțelepților luminător;

Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cerești;

Bucură-te, izvorul de viață purtător al pustiei;

Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;

Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor și al durerilor sufletești;

Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferințelor trupești;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă și cu suferințe de multe feluri, purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii și al privegherii de multe nopți, cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârșirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăvești pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind și văzând viața ta cea curată și sfântă, Sfinte Părinte Stelian, toată ceata monahilor din țara Paflagoniei s-a minunat și s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioșii cu credință și bucurie grăim așa:

Bucură-te, cel ce la înălțimea sfințeniei ai ajuns;

Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;

Bucură-te, cel ce ești a cerului minune și vas de cinste al Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, ostașule al lui Hristos cu daruri cerești înarmat;

Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;

Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;

Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;

Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare și grabnic ajutător;

Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;

Bucură-te, că ai întărit pe credincioși în rugăciunile lor;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Năprasnica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie și de moarte prin chemarea numelui tău și prin zugrăvirea icoanei tale; și atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor și au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naștere de prunci buni și ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, ca cel ce ai în tine sălășluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi, credincioșii, cunoscând faptele tale cele minunate și sfinte, cântăm către tine așa:

Bucură-te, cel ce cu blândețea ai depărtat duhul cel rău;

Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;

Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulți prunci;

Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;

Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;

Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;

Bucură-te, liniștirea celor înfricoșați;

Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;

Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;

Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cerești;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 6-lea

Ținutul Paflagoniei laudă și astăzi luptele și nevoințele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale, le-ai umplut de bună mireasmă, ca un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinței ai risipit, și cu numele tău cel sfințit pe mulți din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta și darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli și daruri duhovnicești cântăm către tine așa:

Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu prealuminat;

Bucură-te, lăcaș preaînfrumusețat al Sfântului Duh;

Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioșii;

Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;

Bucură-te, că ai gustat dulceața raiului, aflându-te în trup stricăcios;

Bucură-te, că te-ai îndulcit de pâinea vieții;

Bucură-te, că te-ai adăpat cu apa vieții;

Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea la cer;

Bucură-te, focule care arzi taberele demonilor;

Bucură-te, mângâierea celor întristați;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 7-lea

Toată firea omenească s-a minunat de viața ta cea însingurată, Sfinte Stelian, îmbrăcat fiind în haina smereniei celei adevărate și de la Domnul învrednicindu-te de mari daruri; pentru aceea, împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor prin tine, Sfinte, prin tine, care toată viața pentru Domnul Hristos în pustie ai petrecut, cu smerenie gândind spre cele înalte și cu rugăciunea izvor de daruri îmbelșugând. Iar noi, cei întunecați cu grijile și patimile, cu umilință lăudăm dragostea ta cea curată și sfântă pentru Dumnezeu și cu bucurie cântăm către tine așa:

Bucură-te, trandafir înmiresmat cu mirosul cel de taină;

Bucură-te, izvor nesecat de bunătate;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei cuprinși de patimi;

Bucură-te, păstorul nostru cel preabun;

Bucură-te, părintele nostru cel milostiv și blând;

Bucură-te, vindecătorul suferințelor noastre;

Bucură-te, călăuzitorul vieții noastre;

Bucură-te, mângâietorul sufletelor întristate;

Bucură-te, liniștitorul sufletelor tulburate;

Bucură-te, ridicarea celor căzuți în păcat;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 8-lea

În trup fiind tu încă, toți s-au bucurat de îngereasca ta viață, iar acum, în slăvile cerești fiind, înaintea Împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi, cei ce săvârșim pomenirea ta; ci te roagă pentru noi, cerând pentru noi iertare de păcate și împărtășire de veșnicele bunătăți, ca să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Văzându-te pe tine vas ales al Sfântului Duh, din locuri îndepărtate au alergat mulțimile de credincioși și de la tine au cerut ajutor; cărora vindecări revărsând, auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, rugătorule spre mântuire al celor ce te cinstesc;

Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi și a celor suferinzi;

Bucură-te, cel ce ai biruit cu rugăciunea săgețile vrăjmașului;

Bucură-te, că Dumnezeu a sălășluit în inima ta curată;

Bucură-te, că nevoințele tale pe îngeri au veselit;

Bucură-te, că prin ele pe cel rău ai biruit;

Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioși de vrăjmași cu rugăciunile tale;

Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;

Bucură-te, cinstea și podoaba credincioșilor;

Bucură-te, cel ce te rogi necontenit pentru toți către Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 9-lea

Când ai ajuns la sfârșitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Stelian, ți-ai încredințat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu; iar Sfinții Îngeri l-au purtat la tronul cel mai presus de ceruri, cântând cântare de laudă către Dumnezeu, Care este minunat întru Sfinții Lui: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înțelepții cei binevorbitori nu pot lăuda cum se cuvine puterea dragostei tale către Dumnezeu, că ai miluit cu rugăciunea și cu fapta, arătându-te bună călăuzire celor rătăciți, bolnavilor tămăduire, maicilor rămase fără de prunci mângâiere; iar noi, bucurându-ne de darul acesta minunat dat ție, cu mulțumire cântăm:

Bucură-te, că din lume în pustie te-ai ascuns ca pe Dumnezeu să-L lauzi;

Bucură-te, că și acum nu încetezi a te ruga pentru noi;

Bucură-te, că Dumnezeu ți-a dat ție darul facerii de minuni;

Bucură-te, că pe maicile mâhnite de moartea pruncilor cu rodire iarăși le-ai mângâiat;

Bucură-te, că te-ai arătat tămăduitor de multe patimi;

Bucură-te, doctor grabnic tămăduitor;

Bucură-te, ajutătorul nostru cel fierbinte;

Bucură-te, cel ce aperi pe prunci de boli;

Bucură-te, mare folositor al celor ce-ți poartă numele;

Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Având îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, pe Acesta roagă-L, Sfinte Stelian, pentru noi, cei ce săvârșim cu dragoste pomenirea ta, preaslăvind pe Dumnezeu și cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu și cu credință sărutăm sfântă icoana ta, Sfinte Părinte Stelian; și sufletul nostru și trupul nostru primesc ajutor și izbăvire de patimi, de ispite și de primejdii; pentru aceasta te lăudăm cântând:

Bucură-te, mirul cel bine mirositor al lui Hristos;

Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bineprimite;

Bucură-te, că prin ele credincioșii primesc har;

Bucură-te, cel ce biruiești ispitele de tot felul;

Bucură-te, cel ce dorești mântuirea sufletelor noastre;

Bucură-te, curățitorule de patimi al trupurilor noastre;

Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;

Bucură-te, că tu ne ești apărător la Judecată;

Bucură-te, cel ce prin împărtășire ești fiu al lui Dumnezeu;

Bucură-te, înălțarea credincioșilor spre mântuire;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Sfinte Părinte Stelian, tu, care toată viața te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne și nouă ajutor, ca să fim lucrători poruncilor Sale și, moștenitori ai Împărăției cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm în biserica Domnului și să ne rugăm Sfântului Stelian, căruia, cinstindu-l cu cântări duhovnicești și cu făclii aprinse, să-i cântăm așa:

Bucură-te, înger de trup purtător;

Bucură-te, om cu îngerii vorbitor;

Bucură-te, că viața toată Domnului o ai închinat;

Bucură-te, că prin aceasta slugă bună a Domnului te-ai arătat;

Bucură-te, că tu cununa nemuririi de la Dumnezeu ai primit;

Bucură-te, că cereasca fericire cu toți Sfinții ai moștenit;

Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe noi ne întărești;

Bucură-te, că și acum la ajutorul tău alergăm;

Bucură-te, învățătorul tinerilor și sprijinitorul bătrânilor;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Lăudând proslăvirea ta, te fericim toți credincioșii, Sfinte Părinte Stelian, lauda Bisericii și podoaba monahilor; roagă pe Milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica și pe credincioșii robii Săi de toată reaua întâmplare; ocrotește casele noastre cu căldura rugăciunilor tale, ca împreună să cântăm cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ca un trandafir neveștejit, cu buna mireasmă a darului lui Dumnezeu ai umplut, Sfinte Părinte, marginile lumii; umple de bună mireasmă duhovnicească pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta și ți-au alcătuit laude ca acestea:

Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioși ai luminat;

Bucură-te, cel ce cu dar dumnezeiesc pe bolnavi ai vindecat;

Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei sfinte;

Bucură-te, desfătarea celor minunate și negrăite;

Bucură-te, alinarea cea dulce a pruncilor celor iubiți;

Bucură-te, că pe toți îi mângâi, făcându-i fericiți;

Bucură-te, că toți primim îndemnurile tale;

Bucură-te, că urmându-ți pilda vieții ne mântuim;

Bucură-te, mângâierea celor ce cer la tine ajutor;

Bucură-te, sprijin și Sfânt ocrotitor al creștinilor;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preafericite, Sfinte și făcătorule de minuni Părinte Stelian, primind această puțină rugăciune ce se înalță întru lauda ta, mijlocește la Bunul Dumnezeu pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, iertare de păcate să ne dăruiască, sănătate nouă și copiilor noștri, pace lumii și liniște caselor noastre, ale celor ce slăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Și iarăși se citește Icosul 1:

Icosul 1

Făcătorul îngerilor și al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamărești cu viața ta îngerească numele Sfintei Treimi, și lepădând purtarea de grijă a lumii, ca o rază prealuminoasă a Soarelui dreptății strălucind viața ta, noi, privind preacinstitele tale nevoințe, cu smerenie și cu bucurie zicem unele ca acestea:

Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;

Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;

Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;

Bucură-te, îndreptătorul credinței și al iubirii;

Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;

Bucură-te, mângâierea credincioșilor;

Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoșilor;

Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;

Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;

Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;

Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

După care citim această:

Rugăciune

Sfinte Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul și călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupești biruind și împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gătită Sfinților, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească viețuind și înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneală înalță rugăciuni și cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit, și vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame și pe copii, ferindu-i de întristare și de boală, arată-te grabnic vindecător al suferințelor și al bolilor sufletești și trupești ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă și din pustiul inimilor noastre țarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinței și să se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune; ocrotește cu rugăciunile tale familiile și pe copiii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Strana: Amin.

După citirea Rugăciunii, se cântă Condacul 1.

Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfințit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ție. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

După citirea Acatistului rostim rugăciunea:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta rostește Ectenia întreită și face outpustul mic.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.