Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Dacă este preot de față, zice:
Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic troparele de umilință:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți - lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
SIMBOLUL CREDINȚEI
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi;
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă..., Și acum...
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., Și acum...
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție (de trei ori).
Apoi îndată se cântă:
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Tropar, glasul al 4-lea:
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre (de două ori).
Slavă..., Și acum...,
al Născătoarei-Învierii, același glas:
Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată și Crucea de bunăvoie pentru noi luând, prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...
Psalmul 50:
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacele și icoasele
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoților și îndemnător al purtătorilor de chinuri, toți pe tine te cinstim și te rugăm: Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu, neîncetat pentru noi toți, care-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumusețea arhiereilor și podoaba purtătorilor de nevoințe, mare apărător al Bisericii lui Hristos și al adevărurilor credinței, ne-am adunat astăzi în sfânta biserica ta, ca, după cuviință, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstor neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător neapus al dreptei credințe;
Bucură-te, putere și întărire a creștinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulți i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creștinătății;
Bucură-te, dar dat nouă de către Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoției celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credințe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 2
Auzit-am, Sfinte Elefterie, de chinurile pe care le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume și ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar, cunoscând că acest dar ți-a fost dat ție de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai și cum multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind el să te întoarcă de la dreapta credință, a poruncit să fii adus în fața lui. Dar tu l-ai întâmpinat cu tărie neînfricată, mărturisind cum se cuvine pe Hristos Cel nemuritor și Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroșit în foc;
Bucură-te, cel ce ai fost așezat pe un grătar încins;
Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce în chinurile tale neîncetat te rugai lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare;
Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoințe teafăr ai ieșit;
Bucură-te, înfricoșătoare vedere a Îngerilor;
Bucură-te, tare nevoitor în chinuri;
Bucură-te, trup sfințit în chinurile muceniciei;
Bucură-te, cel ce prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău și al tuturor;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma ta;
Bucură-te, al nostru neadormit păzitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 3
Lui Hristos I-ai adus, Părinte, mulțimi de credincioși, ca un păstor plin de râvnă. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfințit întru mucenicie căzut la pământ și voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului alături de cea a maicii sale se înalță întru miros de bună mireasmă duhovnicească la tronul slavei, întru plăcuta rostire: Aliluia!
Icosul 3
Arhanghelii cu Îngerii se minunează, Părinte, de credința ta cea mare. Apostolii cu Prorocii văd în tine și în Sfânta ta maică, Antia, pecetea apostoliei lor. Creștinii laolaltă spre tine își îndreaptă nădejdile lor, glăsuind:
Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup;
Bucură-te, cel ce acum locuiești cu Îngerii;
Bucură-te, cel ce de la maica ta ai primit învățătura Apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai biruit împărăția demonilor;
Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins;
Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car și tras de cai sălbatici, de Îngeri ai fost slobozit;
Bucură-te, cel ce pe Coremon dregătorul, pentru Hristos l-ai câștigat;
Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munți te-ai sălășluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat;
Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeiești cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduire;
Bucură-te, cel ce, prin rugăciunile tale, din nevoi pe mulți îi eliberezi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiți;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 4
Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai doborât și cu puterea Celui de sus, punându-l sub picioarele tale, ai ridicat semne de biruință împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Ca unul ce porți numele dumnezeieștii eliberări, Sfinte, bărbătește ai învățat dreapta credință, fiind nouă pilduitor în toate, iar povețele tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, cel ce, prin rugăciunile tale, ne faci părtași harului dumnezeiesc;
Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene;
Bucură-te, izbăvitor de asuprirea demonilor;
Bucură-te, ridicare spre cele de sus;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupești și sufletești;
Bucură-te, izvorâtor de mirul învățăturii;
Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, aducător de pace și de liniște în familiile bântuite de neînțelegeri;
Bucură-te, car încărcat de daruri duhovnicești;
Bucură-te, mângâiere a celor întristați;
Bucură-te, izbăvire a celor robiți;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 5
Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credință, Sfinte Mucenice Elefterie, și săvârșim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Cu adevărat locuiești în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea către tine, se simt ei înșiși luminați de strălucirile cele de sus și, întru evlavie prealuminată, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, trup mucenicit;
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, smerenie preaînaltă;
Bucură-te, podoabă a cerului;
Bucură-te, lauda Iliricului;
Bucură-te, trâmbiță a adevărului;
Bucură-te, izvor de sfințenie;
Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt;
Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce, în toată viața, numai frumusețea lui Dumnezeu căutai;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de pornirea fiarelor sălbatice;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 6
Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, cel ce ești podoaba mucenicilor. Iar acum te arăți nouă floare a Raiului, trimițând pe pământ dumnezeiască bună mireasmă, pe care noi o înălțăm Celui Preaînalt, cântând cu tine: Aliluia!
Icosul 6
Făcându-te gură a lui Dumnezeu, pentru a răpi din gura vrăjmașului pe credincioșii cei cu cuget bun, i-ai arătat pe aceștia moștenitori ai harului Celui de sus. Iar ei, întru izbăvirea lor, cântare ca aceasta îți aduc ție:
Bucură-te, scuturător al lanțurilor Satanei;
Bucură-te, surpător al eresurilor;
Bucură-te, libertate preafericită;
Bucură-te, dătător al darurilor dumnezeiești;
Bucură-te, îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, pierzător al demonilor;
Bucură-te, învățător al înfrânării;
Bucură-te, vas al luminii;
Bucură-te, pârghie a izbăvirii;
Bucură-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că limba omenească e neputincioasă a te lăuda după cuviință;
Bucură-te, stea a vieții duhovnicești;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 7
Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor ce aleargă la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule; căci de multe feluri de întristări și de asupriri i-ai scăpat pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine au nădăjduit cu credință, rostind cu buze de tină: Aliluia!
Icosul 7
Ca unul care ai îndrăzneală către Hristos, Sfinte Elefterie, păzind turma Lui de lupii văzuți și nevăzuți, și nu te întorci de la cei ce scapă sub acoperământul sfințeniei tale, dă-mi mână de ajutor și mie, celui învăluit de păcate, spre a te cinsti, grăind:
Bucură-te, dascăl prealăudat;
Bucură-te, cârmuitor preabun;
Bucură-te, floare aleasă a ogorului duhovnicesc;
Bucură-te, ierarh al Domnului;
Bucură-te, cel ce slujești lui Dumnezeu cu Arhanghelii;
Bucură-te, cel ce pe cei ce se roagă ție îi bucuri cu cele de sus;
Bucură-te, față prealuminoasă a sfințeniei;
Bucură-te, risipitor de furtuni;
Bucură-te, plată a darurilor cerești;
Bucură-te, curățitor al sufletelor evlavioase;
Bucură-te, doctor al sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 8
Uitându-te la viața cea statornică, prealăudate, cu adevărat te-ai răstignit lumii, și ca aurul curățit prin foc, așa te-ai curățit și tu prin chinurile pătimirilor tale, pentru a rosti apoi întru desăvârșită sfințenie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
De împresurările demonilor izbăvești pe oameni, Sfinte, prin rugăciunile tale, și de suferințele cele întristătoare îi scapi pe toți cu mijlocirea ta către Hristos, Izvorul bucuriei, ca întru mulțumită cei izbăviți să-ți cânte ție:
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, preasfințite;
Bucură-te, întru tot fericite;
Bucură-te, îndreptare pentru cei rătăciți;
Bucură-te, izbăvitor al celor întristați;
Bucură-te, cel ce rușinezi pe demoni;
Bucură-te, cel prin care dobândim pace sufletelor;
Bucură-te, slujitor al harului;
Bucură-te, cel ce alungi duhurile vicleniei;
Bucură-te, cel ce legi gura celor ce uneltesc rele;
Bucură-te, cel ce dai putere celor osteniți;
Bucură-te, cel ce îmblânzești sfătuirea cea rea;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 9
Nu pricep de unde voi începe a-ți aduce laudă, Sfinte, ce cântare îți voi cânta, sau cu ce cununi te voi încununa. Că, de-mi voi aduce aminte de pătimirile tale, mă cutremur; iar de stăpânirea asupra fiarelor sălbatice mă minunez. De aceea, împreună slăvim puterea Celui Preaînalt, cea vădită lumii prin tine, cu cântarea: Aliluia!
Icosul 9
Cu sângele cel curs pentru dragostea lui Hristos spală și întinăciunea păcatelor mele, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce pândesc sufletul meu cu răutate, ca întru liniște și deplină desfătare a slavei celei de sus să mă îndrept către tine zicând:
Bucură-te, cel ce alungi nelegiuirea;
Bucură-te, pământ roditor de dreptate;
Bucură-te, mărgăritarul Domnului;
Bucură-te, strajă împotriva relelor unelтiri;
Bucură-te, povățuitor de Dumnezeu înțelepțit al poporului;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, lumină a sfintei slave;
Bucură-te, gând de întărire a celor necăjiți;
Bucură-te, biruitor al săgeților vicleanului;
Bucură-te, mare apărător al celor ce cheamă numele tău într-ajutor;
Bucură-te, miluitor al săracilor;
Bucură-te, sprijinitor al văduvelor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 10
Numele tău, mai mult decât al oricăruia dintre sfinți, s-a făcut nouă mângâiere, Sfinte Elefterie, căci el însuși ne vorbește de la sine de eliberarea noastră din necazuri, iar aflarea de bunătăți întru pomenirea ta ne îndeamnă a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Osteniți de valurile cele rele ce vin asupra noastră, și neputându-ne lupta cu ele fără ajutorul tău, de vreme ce nu avem pocăință deplină pentru păcatele noastre cele multe, te rugăm să ne izbăvești de-a pururea cu rugăciunile tale către Domnul. Și așa, întăriți întru dragostea cea către Ziditorul nostru, să lăudăm binefacerile tale, zicând:
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, turn de ocrotire;
Bucură-te, pavăză preatare;
Bucură-te, coif al mântuirii;
Bucură-te, ajutor neobosit;
Bucură-te, mucenic mult folositor;
Bucură-te, surpător al mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, suliță a puterii Celui de sus;
Bucură-te, munte de biruință a credinței în Hristos;
Bucură-te, cetate păzitoare a dreptății dumnezeiești;
Bucură-te, scară înălțătoare spre cer a celor smeriți;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 11
Tu, Sfinte, ești păstor mare al turmei lui Hristos, pe care, ducând-o la pășunea cea duhovnicească, o adăpi din izvorul Raiului, ca întru desfătarea vederilor celor preaînalte să laude pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul 11
Ca un luceafăr ai strălucit în ținutul Iliricului, întunericul înșelăciunii alungând și săvârșind pururea tămăduiri; prin tine Dumnezeu S-a preamărit, pentru care auzi de la noi acum acestea:
Bucură-te, cel prin care Biserica s-a întărit;
Bucură-te, cel prin care toate capiștele idolești s-au prăbușit;
Bucură-te, cel ce vrăjile le-ai spulberat;
Bucură-te, cel ce credința lui Hristos în suflete ai sădit;
Bucură-te, cel ce ai chemat lumea la mântuire;
Bucură-te, cel ce, cu prețul vieții, pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce în ceruri, vorbești acum cu Îngerii;
Bucură-te, cel ce vezi pururea fața lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, cu fericirea ta, ne fericești și pe noi;
Bucură-te, ajutător al celor osteniți;
Bucură-te, cel ce glăsuiești lui Dumnezeu dintru sfințenia ta;
Bucură-te, strajă neadormită tuturor creștinilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 12
Propovăduitor al dreptei credințe fiind și lucrător cu har deplin în via Domnului, El te-a mărturisit acum la dreapta Părintelui ceresc, pe tine slugă bună și credincioasă. De aceea, chemat fiind împreună cum se cuvine cu cântarea, ne ajuți a-L slăvi împreună: Aliluia!
Icosul 12
Cânți acum în ceruri, ca mai înainte cu oamenii, veselindu-te, fericite, cântarea cea întreit sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstesc pe tine cu acestea:
Bucură-te, locuitor al cerului;
Bucură-te, luminător al celor de pe pământ;
Bucură-te, sprijinitor al celor împovărați;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, văzător al slavei cerești;
Bucură-te, izvor de mângâiere;
Bucură-te, toiag înfrunzit al bunelor nădejdi;
Bucură-te, liniște a sufletelor bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, spor al muncii cinstite;
Bucură-te, mustrător al bogaților nemiloși;
Bucură-te, cel ce nu treci cu vederea nevoile pământenilor;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor sufletești și trupești;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 13
O, Sfinte Elefterie, mare ierarh și mucenic al lui Hristos, primește de la noi aceste laude, pe care din tot sufletul le aducem ție, și roagă-te pururea lui Dumnezeu să ne dăruiască ajutor în viața aceasta și mântuire veșnică, nouă, celor ce-I cântăm: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori. Și se zice iarăși Icosul 1:
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumusețea arhiereilor și podoaba purtătorilor de nevoințe, mare apărător al Bisericii lui Hristos și al adevărurilor credinței, ne-am adunat astăzi în sfânta biserica ta, ca, după cuviință, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstor neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător neapus al dreptei credințe;
Bucură-te, putere și întărire a creștinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulți i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creștinătății;
Bucură-te, dar dat nouă de către Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoției celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credințe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
După care rostim această:
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce pentru multa bunătate ai purtat firea omenească de bunăvoie, ca să ne dai nouă harul înfierii și să ne faci părtași dumnezeirii Tale pe noi, cei mai înainte afundați în adâncul pierzării prin călcarea poruncii Tale, Tu ne-ai chemat din robia patimilor la libertatea bucuriei sufletești și ne-ai dat putere să ne apropiem de Tine, prin voia liberă a sufletelor noastre și prin puterea Duhului de viață făcător. Tu ne-ai făcut cunoscute căile de mântuire, pe care mergând, vom trece de la întunericul patimilor la lumina nepătimirii, ca să ajungem la cunoașterea libertății celei întru Tine. Tu, cu voia Ta, ne-ai dăruit toate și ai împlinit taina cea mare și mai presus de fire a mântuirii noastre prin rânduiala Întrupării Tale, prin care ne-ai dăruit și bogăția Împărăției Tale; ne-ai învățat să ținem întâia și mare poruncă a dragostei, pe care Tu Însuți ca Dumnezeu ai desăvârșit-o și ai împlinit-o, jertfindu-te pentru noi pe Cruce de bunăvoie. Tu ne chemi să-Ți urmăm și să mergem pe calea Legii Tale întru libertate, să venim către Tine cu credință, zicându-ne: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze! Tu ne-ai poruncit să păzim cu osârdie poruncile Tale și să cugetăm stăruitor la cuvintele Tale, ca să ajungem fii ai libertății celei de sus și să ne bucurăm de darurile bunătății Tale; ne-ai chemat cu chemare sfântă și, prin Apostolul Pavel, ne-ai îndemnat să rămânem în ea zicând: Rămâneți întru libertatea pe care ne-a dăruit-o Hristos și nu vă supuneți iarăși jugului robiei! Tu nu voiești moartea păcătosului ajuns în legăturile și în stricăciunea patimilor, ci întoarcerea noastră la nepătimire și la libertate sufletească; toate ni l-ai dăruit cu milostivire ca să ajungem părtași viețuirii celei cu bunăcuviință în Rai și să aflăm bunătățile cele făgăduite, ca niște fii ai Sionului ceresc celui plin de lumină. Însuți și acum, îndelung-răbdătorule Doamne, Cel neurmat întru milostivire, nu treci cu vederea sărăcia noastră, nici nu ne lasa în voia patimilor stricătoare și în legăturile păcatului, ci scoate-ne din acestea cu puterea Ta, dăruindu-ne darurile libertății duhovnicești, ca un dătător bogat în milă și nesfârșit în îndurări. Pentru toate acestea, primește cu bunăvoință și rugăciunile cele pentru noi ale Sfințitului Tău Mucenic Elefterie, al cărui nume după dreptate ne amintește de libertatea cea întru Hristos, pe care el a pecetluit-o prin pătimirile mucenicești. Și precum acela s-a arătat vitejește mai presus de durerile trupului și liber de orice legătură pământească și mai puternic decât orice amenințare, așa și pe noi ridică-ne din stricăciune cu puterea Ta, Doamne; și ne fă pe noi toți străini de păcat, liberi față de împătimire și mai presus de orice ispită trupească. Și precum l-ai învrednicit pe mult răbdătorul Tău Ierarh Elefterie a propovădui buna mărturisire în mijlocul necredincioșilor și a adeveri credința în Tine prin chinuri, așa învrednicește-ne și pe noi să mărturisim sfântul Tău nume fără teamă înaintea puternicilor pământului și să arătăm puterea și slava Ta înaintea tuturor neamurilor. Stinge văpaia răutăților și focul ispitelor noastre, păzindu-ne în pace sufletele și ducându-le la adevărata libertate, precum l-ai învrednicit de demult și pe purtătorul de cunună Elefterie să biruiască cuptorul cel de foc al chinurilor și să iasă din el nevătămat, slăvim bunătatea Ta. Ajută-ne să rămânem în dreapta credință până la sfârșitul vieții, pentru mijlocirile credinciosului Tău pătimitor Elefterie, și întărește-ne inima pe piatra dragostei Tale, eliberând-o de orice dorință necuviincioasă, ca și noi să devenim moștenitori ai legământului Tău și să stăm înaintea slavei Tale împreună cu toți Sfinții care s-au săvârșit muceniceste pentru Tine. Și precum ai primit vărsarea sângelui acelora, așa primește și lacrimile noastre de pocăință și ostenelile pentru virtute și sudorile nevoințelor, pe care învrednicește-ne să le săvârșim spre dobândirea bucuriei veșnice. Fă-ne prieteni și lucrători ai Evangheliei Tale, precum și pe vrednicul Tău slujitor Elefterie l-ai rânduit arhiereu și iscusit lucrător al viei Tale, întru credință rodind însutit. Și precum pe acela l-ai îmbrăcat cu har și cu putere ca să țină neclintit dragostea cea către tine și i-ai luminat întru sfințenie haina sufletului, așa și pe noi învrednicește-ne să Te iubim neîncetat și să încredințăm voința noastră slujirii Bisericii Tale ca, săvârșind cele plăcute Ție, să intrăm înăuntru cămării Tale de nuntă, pe care ai pregătit-o fiilor Tăi aleși și prietenilor Tăi, unde este în veci sălașul tuturor celor ce te-au iubit pe Tine, pentru rugăciunile Sfințitului Tău Mucenic Elefterie pe care îl aducem Ție ca rugător pentru noi și ale Sfintei Mucenițe Antia, mama sa, ale celor ce au pătimit împreună cu dânșii și ale tuturor Sfinților Tăi din veac. Că Ție, Celui ce Te-ai întrupat din Fecioara și ne-ai eliberat pe noi din stricăciune, se cuvine slavă și cinste, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în vecii vecilor.
Strana: Amin.
După citirea Rugăciunii, se cântă Condacul 1.
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoților și îndemnător al purtătorilor de chinuri, toți pe tine te cinstim și te rugăm: Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu, neîncetat pentru noi toți, care-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
După citirea Acatistului rostim rugăciunea:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Dacă este preot, acesta rostește Ectenia întreită și face outpustul mic.
În lipsa preotului, încheiem, zicând:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
