Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Dacă este preot de față, zice:
Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic troparele de umilință:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți - lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
SIMBOLUL CREDINȚEI
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi;
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă..., Și acum...
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., Și acum...
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție (de trei ori).
Apoi îndată se cântă:
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Tropar, glasul 1:
Pe acești trei luminători preamari ai Dumnezeirii Celei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii celei cu miere curgătoare, care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și pe Cuvântătorul de Dumnezeu Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Sfintei Treimi pururea se roagă pentru noi (de două ori).
Slavă..., Și acum...,
al Născătoarei-Învierii, același glas:
Gavriil, zicând ție: „Fecioară, bucură-te!", împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine, slavă Celui ce a ieșit din tine, slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi prin nașterea ta.
Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...
Psalmul 50:
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacele și icoasele
Condacul 1
Pe apărătorii și luminătorii Bisericii lui Hristos, pe învățătorii cei mari surpători ai ereziilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Ortodoxiei, pe cei mai aleși dintre ierarhi și întocmai cu Apostolii: pe Vasile cel Mare, cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și pe Ioan Gură de Aur, să-i lăudăm cu vrednicie în cântări duhovnicești, zicând: Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
Icosul 1
Ne cheamă astăzi Biserica, la acest întreit praznic, să lăudăm cu smerenie pe cei trei mari Ierarhi ai lumii și învățători, pe Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, pe care să-i fericim cu aceste cuvinte:
Bucurați-vă, flori binemirositoare ale grădinii dumnezeiești;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, mari arhierei, luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, cei ce ați covârșit firea omenească prin darurile duhovnicești;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Bisericii creștine;
Bucurați-vă, slujitori credincioși ai Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale creștinătății;
Bucurați-vă, vrednici luminători ai credincioșilor;
Bucurați-vă, apărători ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, surpători ai ereziilor și propovăduitori ai adevărului;
Bucurați-vă, păstori ai Bisericii și pomi încărcați cu roade bogate;
Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
Condacul 2
Pe acești trei mari Ierarhi ai Bisericii lui Hristos, se cuvine să-i cinstim ca pe unii care au primit de la Dumnezeu mari și felurite daruri: pe Sfântul Vasile, mustrătorul păgânătății împăratului Iulian și al rătăcirii împăratului Valent arianul; pe Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, iscusitul predicator și neîntrecutul teolog, și pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cel ce prin cuvântările sale a întrecut pe cei mai aleși oratori ai lumii; și, împreună cu ei, să slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 2
Multă râvnă având, Sfinte Vasile, pentru casa lui Dumnezeu, ai mustrat cu asprime pe împăratul care, îmbrățișând rătăcirea lui Arie, făcea din sfintele biserici ortodoxe locașuri ariene; de aceea, pentru tăria credinței tale și pentru îndrăzneala ce ai arătat-o, te lăudăm cu acestea:
Bucură-te, apărător neînfricat al Sfintei Treimi;
Bucură-te, luminat cugetător al Teologiei celei preaînalte;
Bucură-te, harnică albină, care ai cules, din toate florile, nectarul învățăturilor folositoare;
Bucură-te, cel care neîncetat ai adunat la sânul Bisericii pe cei binecredincioși;
Bucură-te, râu de apă limpede și răcoritoare al învățăturii Evangheliei;
Bucură-te, cel ce ai adăpat poporul tău din izvorul adevărului;
Bucură-te, pahar plin de băutură duhovnicească;
Bucură-te, gură a înțelepciunii ce spulberă hulele ereticilor;
Bucură-te, podoabă de mult preț a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul împărațiilor necredincioși;
Bucură-te, slujitor al harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Sfinte Vasile, mare Ierarh al lui Hristos!
Condacul 3
Crescut în învățături creștinești de către părinții tăi, Vasile și Emilia, locuitori ai ținutului Pont, ai dobândit de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care mulțumind-I, Îl lăudăm cântând: Aliluia!
Icosul 3
Mare Ierarhe Grigorie, păstorind Biserica lui Dumnezeu cu vrednicie, fiind, la Sinodul al doilea de la Constantinopol, mare apărător al dreptei credințe și tăind cu sabia Duhului toate rătăcirile eretice, te-ai arătat stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și vrednic apărător al Sfintei Treimi, pentru aceea îți aducem aceste laude:
Bucură-te, minte luminată a dreptei credințe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminează toată creștinătatea;
Bucură-te, cel care astupi gurile celor bârfitori;
Bucură-te, plugar iscusit care dai roade bune în ogorul Bisericii;
Bucură-te, slujitor al adevăratului Dumnezeu, Cel în Treime lăudat;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale înțelepte ai risipit neghina ereziilor;
Bucură-te, bun păstor al oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, alăută bine-glăsuitoare;
Bucură-te, fluier păstoresc, frumos răsunător;
Bucură-te, stea prealuminoasă care strălucești cu învățăturile;
Bucură-te, îndrumător preabun al creștinilor;
Bucură-te, Sfinte Grigorie, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 4
Înțelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, ai fost așezat pe arhierescul tron al arhipăstorilor marii cetăți a împăratului Constantin, de unde ai învățat pe credincioși bunăcuviința și dreptatea. Luminat și împodobit fiind cu tot meșteșugul cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toți ritorii de atunci și ai lăudat în toată viața pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul 4
Ca un Înger stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca unul ce din pruncie ai cunoscut pe singurul adevăratul Dumnezeu, întărindu-te în credința ortodoxă, după ce toată viața ai cercetat teologia, dar și filosofia și toate științele celor mai învățați dascăli ai vremii tale. Pentru aceasta, lăudând totdeauna pe Dumnezeu Cel în Treime slăvit, te fericim cu aceste laude:
Bucură-te, cel ce te-ai născut din părinți binecredincioși, Secund și Antuza;
Bucură-te, cel ce din fragedă vârstă ai fost dat la învățătură;
Bucură-te, cel ce în scurtă vreme i-ai întrecut pe toți în înțelepciune;
Bucură-te, cel ce ai primit botezul creștin cu mare bucurie;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe filosofi cu învățăturile tale;
Bucură-te, cel prin care unii dintre ei au cerut botezul;
Bucură-te, cel ce ai săvârșit multe fapte virtuoase;
Bucură-te, cel prin care toți creștinii au lăudat pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai fost hirotonit preot de către Sfântul arhiepiscop Meletie al Antiohiei;
Bucură-te, cel ce ai primit hirotonia cu multă smerenie;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat la scaunul cel mai înalt al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 5
După moartea părinților tăi, Sfinte Ioane, toată avuția ai împărțit-o săracilor și, dând robilor libertate, ai slujit lui Dumnezeu ziua și noaptea ca monah, diacon, preot și arhiereu, ostenindu-te să scrii învățături despre preoție, milostenie și smerenie, despre pace, adevăr și blândețe, pe toate întărindu-le cu pilda vieții tale; de aceea, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Ca niște albine harnice ați zburat în grădina Sfintelor Scripturi, voi, trei mari Ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din felurite flori, pe care ați dăruit-o credincioșilor spre îndulcire sfântă, tălmăcindu-le pe înțeles înalta învățătură despre Sfânta Treime, Cea una în ființă și deosebită în ipostasuri. Pentru aceasta, cu umilință vă rugăm să primiți de la noi aceste laude:
Bucurați-vă, mari Ierarhi, despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul;
Bucurați-vă, raze strălucitoare ale Soarelui dreptății, Hristos;
Bucurați-vă, părinți vrednici ai Bisericii creștine, cei întocmai cu Apostolii;
Bucurați-vă, râuri cu ape răcoritoare ce adăpați sufletele creștinilor;
Bucurați-vă, pietre tari ale credinței în Dumnezeu Cel în trei ipostasuri;
Bucurați-vă, alăute bine glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, slujitori aleși care ați înmulțit talantul dăruit vouă;
Bucurați-vă, cei cărora s-au deschis ușile cerești;
Bucurați-vă, doctori iscusiți, aleși de Dumnezeu spre vindecarea celor slabi în credință;
Bucurați-vă, luminători ai lumii, împodobiți de Dumnezeu cu vrednicie arhierească;
Bucurați-vă, albine harnice și înțelepte care adunați învățături folositoare;
Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
Condacul 6
Propovăduitori și stâlpi neclintiți ai Bisericii lui Hristos ați fost, Sfinților Trei Ierarhi, cei care ați învățat pe creștini adevărata credință, înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogorul inimilor păstoriților voștri și, lovind cu praștia cuvintelor sfinte toate învățăturile greșite, cântați împreună cu noi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Prin curăția vieții tale, Sfinte Vasile, te-ai ridicat la înălțimi dumnezeiești, descoperind dogmele Sfintei Treimi, pe care le-ai lăsat, ca pe cel mai prețios odor, Bisericii creștine. Pentru aceasta, te rugăm să primești de la noi, nevrednicii, laudele acestea:
Bucură-te, podoabă strălucitoare a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiesc învățător al sfintelor dogme;
Bucură-te, urmator credincios al Sfinților Apostoli;
Bucură-te, stâlp tare al Bisericii;
Bucură-te, mare apărător al Sfintei Treimi;
Bucură-te, luminat arătător al celor cerești;
Bucură-te, ocârmuitor al corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptător al celor chemați la vrednicia preoțească;
Bucură-te, luminător ceresc al celor împodobiți cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînțelept povățuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezești pe cei păcătoși la pocăință;
Bucură-te, mângâietor al celor ce adorm în dreapta credință;
Bucură-te, Sfinte Vasile, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 7
Prin marele Vasile, care a slujit în Biserica Cezareei din Capadocia, înălțând cântări lui Hristos și învățând pe toți dogmele Sfintei Treimi, aducem lui Dumnezeu laude cu cântarea: Aliluia!
Icosul 7
Cercetând cu evlavie și pricepere Sfintele Scripturi, ai scos din ele învățături temeinice, Sfinte Grigorie, mângâind inimile credincioșilor și învățându-i să se închine cum se cuvine Treimii Celei de o ființă, pentru care și noi te cinstim cu acestea:
Bucură-te, Ierarhe, înălțime a dumnezeieștilor daruri ale lui Hristos;
Bucură-te, cald propovăduitor al dreptei credințe;
Bucură-te, izvor al cuvântării de Dumnezeu și râu limpede al înțelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai întrecut trâmbițele ritorilor păgâni;
Bucură-te, cercetător al adâncului sfintelor dogme, care ai dobândit frumusețile cuvintelor;
Bucură-te, vestitor al harului și trâmbiță a Duhului Sfânt;
Bucură-te, păzitor al turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai smuls neghinele ereziilor și ai alungat lupii din turma lui Hristos;
Bucură-te, semănător minunat al sfintelor învățături;
Bucură-te, cel ce rușinezi pe defăimătorii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce în toată viața ta ai avut ca pildă pe Mântuitorul;
Bucură-te, Sfinte Grigorie, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 8
De Dumnezeu Cuvântătorule Grigorie, grăind către oameni după ce ai văzut slava lui Dumnezeu, ai propovăduit Treimea Cea de o ființă și ai smuls din rădăcină eresurile cele spinoase, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Vindecând pe soția eparhului Antiohiei, cel orbit de învățături eretice, Sfinte Ioane, au rămas toți uimiți și îndată, atât ereticii, cât și ceilalți care erau de față, au preaslăvit pe Dumnezeu, lepădând învățăturile greșite și întorcându-se la dreapta credință, pentru care te fericim, zicând:
Bucură-te, Sfinte Ioane, tăbliță scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, chimval bine răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gură aleasă, împodobită cu vorbe minunate;
Bucură-te, cel ce ai îmbogățit creștinătatea cu scrieri ziditoare de suflet;
Bucură-te, cel ce ai risipit învățăturile greșite;
Bucură-te, cel pe care o femeie din popor, auzindu-te vorbind, te-a numit Gură de Aur;
Bucură-te, fântână adâncă de apă răcoritoare;
Bucură-te, cel numit de toate Bisericile lumii Gură de Aur;
Bucură-te, cel ce te-ai asemănat Botezătorului cu numele și cu viața ta aspră;
Bucură-te, cel ce, asemenea lui, ai predicat popoarelor pocăința;
Bucură-te, cel ce, asemenea Sfântului Ilie, ți-ai împodobit viața cu credință, rugăciune și post;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 9
În vremea păstoririi tale, Sfinte Ierarhe Ioane, predicând tu în biserică, o femeie din popor auzindu-te, te-a numit, în fața tuturor Gură de Aur, iar noi, minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, Îl lăudăm, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Multe necazuri și prigoniri ați răbdat, Sfinților Trei Ierarhi, din partea împăraților rătăciți de la dreapta credință. Tu, Sfinte Vasile, ai fost asuprit de puterea potrivnică a împăratului arian Valent, și tu, Sfinte Ioane, ai fost prigonit și exilat de împărăteasa Eudoxia, pentru că ai mustrat-o pe aceasta pentru păcatul lăcomiei, iar tu, Sfinte Grigorie, ai fost silit de cei vicleni și invidioși să te retragi de la cârma Bisericii Constantinopolului. De aceea, minunându-ne de viața voastră plină de încercări și de faptele voastre minunate, prin care ați arătat statornicie în adevăr și răbdare în ispite, ne sârguim să vă aducem aceste laude:
Bucură-te, Sfinte Vasile, sprijinitor și apărător neîntrecut al credincioșilor creștini;
Bucură-te, cel ce ai avut curajul să-l înfrunți pe împăratul arian;
Bucură-te, cel ce ai avut tăria să suferi mânia acestuia pentru faptul că l-ai primit cu pâine neagră, din care se hrănea întregul popor;
Bucură-te, vrednicule Ierarh, mare învățător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Grigorie, care cu agera ta minte ai pătruns științele și adâncurile filosofiei;
Bucură-te, cel ce ai lămurit pentru creștini învățăturile adevăratei teologii;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl priceput al tuturor creștinilor;
Bucură-te, cel ce la moartea Sfântului Vasile ai cuvântat cu lacrimi amare, pentru sfânta prietenie;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mustrător al celor ce răpeau puținul avut al săracilor asupriți și necăjiți;
Bucură-te, cel ce ai îndurat cu smerenie a fi alungat de împărăteasa Eudoxia;
Bucură-te, cel ce ai trecut la Domnul, pe când erai surghiunit la Comane;
Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
Condacul 10
Mari învățători v-ați arătat, Sfinților, înțelepți și împodobiți de Dumnezeu cu daruri alese: Sfinte Vasile, cel ce ai avut curajul să înfrunți și să mustri pe împărății lumești; Sfinte Grigorie, cel ce ai fost meșter neîntrecut al cuvântării despre Dumnezeu; Sfinte Ioane, cel ce ai dovedit că predicile tale sunt ca niște mărgăritare de mare preț. Pentru toate acestea noi, cu umilință, cântăm împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Darul lui Dumnezeu ți-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune și viața neîntinată a unui vrednic preot din eparhia ta, pe numele său Anastasie, care trăia în curăție cu soția sa, Teognia, ca niște frați. Mergând tu cu clericii care te însoțeau în biserica pe care o păstorea acesta, și poruncind să slujească Anastasie Sfânta Liturghie, în timpul sfințirii darurilor, ai văzut tu, și ceilalți care erau vrednici, pe Preasfântul Duh, în chip de foc, pogorându-se și înconjurându-l pe acest smerit slujitor al Domnului. De aceea și noi te întâmpinăm cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile, cel luminat la minte;
Bucură-te, cunoscător al vieții și faptelor celor vrednice de laudă;
Bucură-te, cel ce după Sfânta Liturghie ai poposit în casa vrednicului preot Anastasie;
Bucură-te, cel ce știai cu duhul toate cele despre acesta și soția sa;
Bucură-te, cel ce ai cercetat pe un lepros pe care îl îngrijeau Anastasie și Teognia;
Bucură-te, cel ce ai dorit să-l îngrijești o noapte pe acest bolnav, care nu de puține ori s-a mâniat și te-a ocărât;
Bucură-te, cel care toată noaptea ai stat în rugăciune lângă acel bolnav, iar dimineața l-ai scos afară întreg și sănătos;
Bucură-te, cel ce ai fost cercetat la Cezareea Capadociei în ziua Bobotezei, de Sfântul Efrem Sirul, care te-a văzut când mergeai la biserică, întru slavă multă;
Bucură-te, cel ce ai fost văzut duhovnicește de monahul Efrem ca un stâlp de foc ce ajungea la cer;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut cu duhul venirea lui Efrem în biserică și l-ai chemat să slujiți împreună;
Bucură-te, cel care l-ai hirotonit pe Efrem diacon, rugându-l să rostească ecteniile în limba greacă;
Bucură-te, Sfinte Vasile, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 11
Predicând Evanghelia Domnului, Sfinte Vasile, ai umplut lumea de bună mireasmă duhovnicească și ca un vrednic arhiereu ai slujit Biserica Sa cea Sfântă, pentru care și noi cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Păstorind Biserica din Constantinopol timp de doisprezece ani, până la Sinodul al doilea a toată lumea, Sfinte Grigorie, te-ai retras în casa părintească de la Arianz, unde ai dus o viață de sfințenie până la vârsta de optzeci de ani, când Dumnezeu te-a chemat la Sine, unde te bucuri de ostenelile și luptele tale pe care le-ai săvârșit pe pământ pentru întărirea Bisericii lui Hristos. De aceea și noi, cinstind pomenirea ta, Sfinte, te lăudăm grăind:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Grigorie, minte agera și luminată;
Bucură-te, chimval răsunător al cuvântărilor teologice;
Bucură-te, cel ce ai smuls neghinele ereziilor;
Bucură-te, plugar iscusit al pământului duhovnicesc;
Bucură-te, semănător harnic al grâului dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce adapi cu apa cea vie pe cei însetați;
Bucură-te, alăută a harului, de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritor adevărat al dogmelor Sfinților Părinți;
Bucură-te, cârmaci priceput al corăbiei creștine;
Bucură-te, râu plin de apele Duhului;
Bucură-te, cel ce asemenea lui David, ai adus laude alese lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Grigorie, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 12
Ca un nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie, prin curăția vieții și prin înțelepciune și ca un nou David, cântând cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, pentru care și noi cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
După atâtea veacuri ne minunăm și noi, Sfinte Ioane, de răbdarea pe care ai arătat-o în multele necazuri îndurate, de viața ta cea sfântă și de sfaturile din scrierile tale, către toți cei necăjiți și încercați de valurile cele grele ale vieții, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, minte luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, gură de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toți înțelepții lumii;
Bucură-te, cel ce în vremea surghiunului tău mult ai suferit;
Bucură-te, cel ale cărui sfinte moaște au fost aduse din Armenia la Constantinopol după treizeci și unu de ani;
Bucură-te, cel ce n-ai îngăduit mutarea moaștelor tale, până când împăratul Teodosie n-a trimis scrisoare de iertare;
Bucură-te, cel ale cărui sfinte moaște au fost întâmpinate la Constantinopol de către însuși împăratul;
Bucură-te, cel al cărui trup a fost dus întâi în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, cel ce, fiind dus în biserica Sfânta Irina și așezat pe tronul arhieresc, ai dăruit pace poporului;
Bucură-te, cel ce într-un car împărătesc fiind purtat, ai fost mutat la biserica Sfinților Apostoli;
Bucură-te, cel ce ai vindecat atunci un bolnav, care s-a atins de sfintele tale moaște;
Bucură-te, cel a cărui raclă izvorăște din belșug minuni și tămăduiri;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare Ierarhe al lui Hristos!
Condacul 13
Sfințenia vieții voastre, slujbele cele frumos împodobite, cuvântările cele meșteșugit alcătuite, ca niște comori de mare preț, v-au făcut vrednici de cinstirea întregii creștinătăți, că, asupririle împărațiilor nevrednici și răutățile multor oameni invidioși le-ați suferit, cu credință în Dumnezeu, cu răbdare, cu post și cu rugăciune, pentru care noi, minunându-ne, cu dragoste vă aducem laude, iar lui Dumnezeu cu mulțumire cântăm: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori. Și iarăși se citește Icosul 1:
Icosul 1
Ne cheamă astăzi Biserica, la acest întreit praznic, să lăudăm cu smerenie pe cei trei mari Ierarhi ai lumii și învățători, pe Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, pe care să-i fericim cu aceste cuvinte:
Bucurați-vă, flori binemirositoare ale grădinii dumnezeiești;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, mari arhierei, luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, cei ce ați covârșit firea omenească prin darurile duhovnicești;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Bisericii creștine;
Bucurați-vă, slujitori credincioși ai Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale creștinătății;
Bucurați-vă, vrednici luminători ai credincioșilor;
Bucurați-vă, apărători ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, surpători ai ereziilor și propovăduitori ai adevărului;
Bucurați-vă, păstori ai Bisericii și pomi încărcați cu roade bogate;
Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
După care rostim această:
Rugăciune
Treime de Sfinți Arhierei, Vasile, Grigorie și Ioan, cei ce lăudați neîncetat pe Preasfânta Treime și ați mărturisit în scrierile voastre unitatea celor Trei Ipostasuri, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, voi, ca niște Apostoli ați propovăduit și tâlcuit Evanghelia lumii întregi și ați apărat una, sfântă, sobornicească și apostolică Biserică. Ție, Sfinte Părinte Vasile, postirea, credința, slujirea celor sfinte, scrierile teologice și grija de semenii aflați în nevoi ți-au adus numele de cel Mare. Pe tine, Sfinte Părinte Grigorie, cunoașterea tainelor dumnezeiești te-a făcut Cuvântător de Dumnezeu; iar pe tine, Sfinte Părinte Ioane, cel cuprins de milostivire, frumusețea cuvântărilor te-a făcut să fii numit Gură de Aur. Toți trei, însă, ați avut o singură lucrare: slăvirea numelui Preasfintei Treimi. Niciunul nu este întâi și niciunul mai pe urmă, că în veșnicie toți trei sunteți uniți într-un cuget. Când chemăm pe unul în ajutor, veniți toți trei; de lăudăm pe unul, toți trei primiți cântarea; de slăvim pe unul dintre voi, toți trei vă bucurați, căci toți cei trei sunteți una în Dumnezeu și locuitori ai Împărăției cerurilor. Cu îndrăznirea ce ați câștigat către Mântuitorul Hristos, rugați-L să dăruiască păstorilor noștri duhovnicești înțelepciune și sârguință în slujirea celor sfinte, cuvânt cu putere multă spre vestirea voii dumnezeiești, și viață pilduitoare; mijlociți pentru tot poporul dreptcredincios, pace, iertare de păcate, izbăvire de boli și de necazuri, sporire în faptele cele bune, spre dobândirea mântuirii, ca toți să cinstim prăznuirea voastră nu atât prin cuvinte, cât prin împlinirea învățăturilor voastre folositoare de suflet. Pentru aceasta, noi, nevrednicii, minunându-ne de lucrarea voastră în lume, vă lăudăm pe voi, treime de Arhierei, care slăviți pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea de o ființă și nedespărțită, în vecii vecilor.
Strana: Amin.
După citirea Rugăciunii, se cântă Condacul 1.
Condacul 1
Pe apărătorii și luminătorii Bisericii lui Hristos, pe învățătorii cei mari surpători ai ereziilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Ortodoxiei, pe cei mai aleși dintre ierarhi și întocmai cu Apostolii: pe Vasile cel Mare, cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și pe Ioan Gură de Aur, să-i lăudăm cu vrednicie în cântări duhovnicești, zicând: Bucură-te, treime de arhierei prealăudată!
După citirea Acatistului rostim rugăciunea:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Dacă este preot, acesta rostește Ectenia întreită și face outpustul mic.
În lipsa preotului, încheiem, zicând:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
