Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche
Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche, numit în sinaxare și Ioan Paleolavritul, a trăit în veacul al VIII-lea. Chemat din tinerețe de dragostea lui Hristos și plin de dor dumnezeiesc, a lăsat desfătările și mândria lumii, s-a înstrăinat de patria sa și de rudele sale și a venit la Locurile Sfinte din Palestina pentru a se închina. Ajungând acolo, a intrat în Lavra Sfântului Hariton, numită Lavra Veche sau Peștera Veche, una din cele mai vechi lavre palestiniene, ctitorită de Sfântul Hariton și situată nu departe de Betleem, în pustia iudeii lângă Marea Moartă.
Acolo s-a nevoit Ioan în toate faptele bune: post sever, priveghere de noapte, rugăciune neîncetată și citirea Sfintelor Scripturi, cugetând pururea la ceasul morții. Râvna și curăția vieții l-au învrednicit de darul preoției. A slujit mulți ani sfintele slujbe în biserica mănăstirii, arătându-se pildă vie de viețuire monahală. Ajungând ca un înger în trup, după o viață îndelungată și plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat în pace la Dumnezeu, purtat de îngeri la lăcașul ceresc.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie
Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie al Tebaidei a fost episcop în Egipt, în veacul al IV-lea, în perioada prigoanei lui Dioclețian. Slujitor al lui Hristos cu toată inima, a slujit cu suflet curat la altarul Dumnezeului său. Când guvernatorul Arianus, cunoscut prigonitor al creștinilor din capitala Tebaidei, Antinoe, l-a căutat să îl prindă, Sfântul Pafnutie a aflat din descoperire dumnezeiască cele ce urmau să se întâmple, a mai slujit o ultimă Liturghie, s-a pregătit în rugăciune și s-a predat singur ostașilor.
Adus la judecată și supus la chinuri cumplite, rezistența sa neclintită și vindecările minunate de care a avut parte după fiecare tortură au dus la convertirea a doi ostași dintre paznicii săi, Dionisie și Calinic. Aceștia au mărturisit cu glas tare că sunt creștini și Arianus le-a tăiat capul pe loc. Sfântul Pafnutie a continuat să mărturisească, dobândind în cele din urmă cununa muceniciei. Moaștele sale au dăruit tămăduiri celor care le-au cinstit cu credință.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.