Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni
Sfântul Cuvios Tit a trăit în veacul al IX-lea, pe vremea celei de-a doua faze a prigoanei iconoclaste. Iubind pe Hristos din fragedă tinerețe, a lăsat lumea și a îmbrățișat viața monahală într-o mănăstire cu viață de obște. A dobândit cu răbdare și luptă îndelungată două virtuți de temelie: smerenia și ascultarea. Se păzea curat cu trupul și cu sufletul ca un înger al Domnului, mergând neabătut pe calea cea strâmtă a vieții monahale și strălucind între toți frații prin faptele sale bune. A primit treapta preoției și a ajuns păstor al turmei lui Hristos, arătând o blândețe și o dragoste nemaiîntâlnite.
Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, tămăduind bolnavi și izgonind duhuri rele. În mijlocul tulburărilor iconoclaste, a rămas un stâlp neclintit al Ortodoxiei, refuzând orice compromis cu erezia. A trecut în pace la cerurile lăcașuri, lăsând creștinilor pilda vieții sale.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Mucenici Amfian și Edesie, frații
Sfinții Mucenici Amfian și Edesie erau frați din aceeași mamă, născuți în cetatea Patara din Lichia, Asia Mică, în casa unui dregător păgân. Ajunși la vârsta studiilor, părinții i-au trimis la Berit, unde au studiat filosofia greacă. Nefiind atrași de năravurile tinereților, inimile lor s-au deschis spre credința adevărată. Trecând la Cezareea Palestinei, l-au întâlnit pe Sfântul Pamfil prezbiterul, viitorul mucenic, de la care au primit cateheza și Sfântul Botez. Au trăit împreună cu Pamfil în studiu, rugăciune și viță curată.
Când prigoana lui Maximian (305-313) s-a aprins asupra creștinilor din Cezareea, tânărul Amfian, de numai douăzeci de ani, a ieșit din ascunzătoarea creștinilor și s-a dus la capiștea idolătrescă unde guvernatorul Urban aducea jertfă idolilor. A apucat cu îndrăzneală mâna dregătorului și l-a îndemnat cu glas mare să se oprească de la închinarea diavolilor. A fost prins, bătut cu nuiele de plumb, spânzurat și ars la picioare cu foc, atât de sfărâmat că nu mai era recunoscut. Rămânând neclintat, a fost aruncat în mare cu o piatră de gât. Valurile l-au adus înapoi la poarta cetății, întreg la chip, însoțite de cutremur de pământ, pe 2 aprilie 306.
Edesie, fratele lui, a pătimit separat la Alexandria Egiptului. Prins, a fost osândit la munca în minele de aramă, chinuind acolo. Eliberat, s-a predat din nou singur judecătorilor, mărturisindu-și credința, și a primit moartea prin înecare în mare, la puțin timp după fratele său.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Amfian și Edesie, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.