Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, era originar din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari. Tatăl său era Zevedeu, iar mama sa Salomeea, care unii cred că era soră a Fecioarei Maria, ceea ce ar face din Iacob un nepot al Maicii Domnului. Fratele lui era Sfântul Ioan Evanghelistul, Cuvântătorul de Dumnezeu. Înainte de a-L cunoaște pe Mântuitorul, cei doi frați fuseseră ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, de la care au primit pregătirea duhovnicescă ce le-a deschis inimile spre primirea chemării lui Hristos.
Când Mântuitorul i-a chemat, Iacob și Ioan lăsau fără ezitare mrejele, corabia și pe tatăl lor Zevedeu și I-au urmat. Ei știau că Iisus este Mesia. Domnul le-a dat amândurora supranumele de Boanerghes, adică "fiii tunetului", semn al ardorii și al zelului lor neclintit. Pe acești doi frați și pe Apostolul Petru, Domnul îi iubea cu o iubire deosebită și le descoperea mai mult decât celorlalți tainele dumnezeiești. Pe Tabor, când a voit să-Și arate slava Dumnezeirii, a luat cu Sine tocmai pe Petru, pe Iacob și pe Ioan. Aceiași trei au stat lângă El în grădina Ghetsimani, în noaptea prinderii Sale. Lui Ioan i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar lui Iacob i-a spus că va bea din paharul Său, adică va muri ca mucenic, ceea ce s-a și adeverit.
Râvna celor doi frați era atât de aprinsă, încât atunci când un sat de samarineni nu i-a primit pe Mântuitor și ucenicii Lui, Iacob și Ioan au vrut să pogoare foc din cer ca să-i piardă. Hristos i-a oprit cu blândețe, arătând că spiritul Evangheliei nu este unul al pedepsei, ci al milei.
După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Iacob a predicat Evanghelia în Spania și în alte locuri, iar apoi s-a întors la Ierusalim. Acolo propovăduia cu neînfricare că Iisus Hristos este adevăratul Mesia și Mântuitorul lumii, biruind în dezbateri pe farisei și pe cărturarii Legii prin cuvintele Sfintelor Scripturi. Fariseii, neputând să-l doboare cu argumente, l-au angajat pe vrăjitorul Ermogen să intre în dispută cu el, trimițând mai întâi pe ucenicul său Filit. Filit a fost convertit de Iacob la credința în Hristos. Însuși Ermogen, văzând puterea lui Dumnezeu lucrând prin apostol și prin mahrama pe care i-o trimisese Iacob lui Filit spre dezlegarea legăturilor diavolești, a crezut, și-a ars cărțile de magie și a luat Sfântul Botez, devenind ucenic al lui Hristos.
Iudeii, furiosi că nu-l pot opri altfel, l-au convins pe regele Irod Agripa să-l aresteze pe Sfântul Iacob. Adus la judecată, apostolul a propovăduit cu atâta curaj și putere, încât chiar Iosia, cel care îl acuzase înaintea regelui, s-a căit, a mărturisit că este creștin și a cerut iertare apostolului. Iacob l-a sărutat și i-a spus: "Pace ție." Și și-au aplecat amândoi capetele sub sabie, murind mucenicește împreună, pe 30 aprilie al anului 44. Iacob este astfel primul dintre cei doisprezece apostoli care a primit cununa muceniciei.
Ucenicii săi au dus trupul lui Iacob în Spania, la Ira Flavia, numită astăzi Padrón. Moaștele lui au fost descoperite mai târziu la Santiago de Compostela, devenind cel mai mare loc de pelerinaj al Apusului creștin. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 30 aprilie și la 30 iunie, în Soborul Tuturor Apostolilor.
Tropar, glasul 3: Apostol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudă pe tine și sufletelor noastre mare milă.