Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcopul Sirmiumului
Sfântul Sfințit Mucenic Irineu a trăit la sfârșitul veacului al III-lea și era episcop al cetății Sirmium, astăzi Sremska Mitrovița în Serbia, din provincia romană Pannonia Inferioară. Era căsătorit și avea copii, lucru îngăduit episcopilor în primele veacuri ale creștinătății. Era înconjurat de rude și prieteni evlavioși. Cetatea sa era locuită de daco-romani și traci romanizați, din mijlocul cărora el propovăduise Evanghelia și ridicase o Biserică bine rânduită.
Când împăratul Dioclețian a declanșat cea mai cumplită prigoană a istoriei romane, în 303-304, episcopul Irineu a fost prins și adus înaintea guvernatorului Probus. Interogat în mai multe rânduri, a refuzat cu hotărâre să aducă jertfă zeilor. Probus a folosit și calea rugăminților familiei, a soției, a copiilor și prietenilor, care îl chemau la renegare. Irineu i-a răspuns: "Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine." A suferit bătăi și chinuri, rămânând neclintit. Prigonitorii îl amenințau cu moartea, dar el răspundea: "Prin chinurile pe care crezi că mi le-ai pricinuit, dar nu le simt, primesc de la Dumnezeu viața veșnică."
Condamnat în cele din urmă la moarte, a cerut să fie ucis cu sabia, "ca toți să cunoască în ce fel s-au deprins creștinii să disprețuiască moartea pentru credința lor." A rostit înainte de moarte o rugăciune cutremurătoare pentru turma sa din Sirmium. A fost tăiat cu sabia și aruncat în râul Sava, pe 6 aprilie 304. Este al treilea sfânt martir daco-roman cunoscut cu numele, alături de Sfântul Preot Mucenic Montanus și de Sfântul Sfințit Mucenic Efrem al Tomisului.
Tropar, glasul 4: Cu harul arhieriei lui Hristos fiind împodobit, ai strălucit prin păstorirea creștinilor din Sirmium; rămânând statornic în credință, ai batjocorit jertfele idolești, pe dregătorul Probus l-ai înfruntat și la slujirea Treimii de o ființă i-ai îndreptat pe păgâni. Pentru aceasta, pildă fiind Bisericii lui Hristos, Sfinte Ierarhe Irineu, roagă-te pentru sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Eutihie s-a născut în Frigia, din tatăl Alexandru, ostași, și mama Sinezia, fiica unui preot evlavios. Mama sa avusese înainte de naștere o vedenie în care o lumină nemaivăzută o inundase, semn al destinului copilului. Trimis la Constantinopol la vârsta de 12 ani pentru studii superioare, a înțeles mai presus de orice că înțelepciunea dumnezeiască întrece cu mult toată înțelepciunea lumii și a ales viața monahală. A ajuns stareț al mănăstirii din Amasia, iar la 40 de ani a fost trimis de mitropolitul său ca delegat la Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol, în 553.
La Constantinopol, împăratul Iustinian cel Mare l-a ales pentru scaunul patriarhal, rămas vacant după moartea neașteptată a patriarhului Mina. Ca patriarh, a prezidat Sinodul al V-lea Ecumenic, la care au participat 165 de episcopi și au fost condamnate ereziile rămase nerezolvate. Dar însuși Iustinian a căzut în erezia aftartodochetismului, care susținea că trupul lui Hristos nu putea să sufere cu adevărat pe cruce. Eutihie a refuzat să accepte această rătăcire și, mâniat, împăratul l-a trimis în 565 la mănăstirea lui din Amasia. Acolo a trăit mulți ani în viață ascetică, vindecând bolnavi și îndreptând suflete.
Mutat din nou în scaunul patriarhal după moartea împărătesei Sofia, Eutihie a păstorit până la adormirea sa. Bolnav în Săptămâna Luminată, a chemat tot clerul în Duminica Tomii, le-a dat pace și ultima binecuvântare, și în noaptea aceleiași zile s-a mutat la Dumnezeu, pe 6 aprilie 582. Moaștele lui au fost îngropate împreună cu moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Timotei și Luca.
Tropar, glasul 4: Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul
Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul s-a născut în jurul anului 1265, la Kukulos, lângă Clazomene, în vestul Asiei Mici. Prins de turci în jurul anului 1292 și dus la Laodiceea, a fost mai târziu răscumpărat. A mers la Cipru, unde a primit chipul monahal, după care a pelerinit la Ierusalim și în Creta. În insula Creta a întâlnit un ascet evlavios, Arsenie, de la care a primit taina rugăciunii lăuntrice și a contemplației, deschizându-i-se ochii spre o înțelegere mai adâncă a vieții duhovnicești.
Ajungând în Sfântul Munte Athos, a constatat că viața monahală de acolo punea accent aproape exclusiv pe lucrarea exterioară, iar viața lăuntrică și rugăciunea minții erau puțin cunoscute. A început să propovăduiască meșteșugul rugăciunii isihaste, adunând în jurul lui ucenici înflăcărați. A trăit în schitul Magoula și în preajma mănăstirii Simonopetras, petrecând în liniște și rugăciune neîncetată. A fost duhovnicul Sfântului Grigorie Palama la începuturile acestuia. Nevoilit de incursiunile turcilor, a trecut mai târziu la Paroria, în munții Traciei bulgare, unde a întemeiat un centru monahal de mare înrâurire. Mișcarea sa a adus o reînnoire duhovnicească în toată Peninsula Balcanică și în Țările Române aflate în formare, prin ucenicii săi. A trecut la Dumnezeu în 1346. Este un Părinte al tradiției Filocalice, scrierile sale aflându-se în Filocaliu.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Grigorie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Cuvioasă Platonida
Sfânta Cuvioasă Platonida a trăit în veacul al III-lea și al IV-lea, în Orientul creștin. A primit treapta diaconiei, funcție care exista în primele secole ale Bisericii și le angaja pe femei în slujiri de asistență liturgică și caritativă. Mai apoi s-a retras în pustia Nisibis, cetatea din Mesopotamia, unde a rânduit cu înțelepciune o mănăstire de maici, după rânduieli aspre pe care le împlinea ea însăși mai presus de toate celelalte.
Maicile mâncau o singură dată pe zi. Vinerea, în amintirea Patimilor Mântuitorului, nu se lucra nimic și obștea stătea în biserică de dimineața până seara, citind în răstimpuri din Sfânta Scriptură și din tâlcuitorii ei. Sfânta Platonida nu cerea nimănui ceea ce nu făcea ea mai întâi. Era blândă cu surorile, un exemplu viu de smerenie, sfinție și dragoste de aproapele. A ajuns la o vârstă înaintată, trecând la Dumnezeu în pace, înconjurată de obștea ei, pe 6 aprilie 308.