Scoaterea Sfintei Cruci
Pe 1 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci, zi care deschide totodată Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor drept Postul Sfintei Mării, cel de-al patrulea post de peste an.
Această sărbătoare izvorăște dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particulă din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul Palatului imperial și purtată cu sobor solemn la Catedrala Sfânta Sofia, unde rămânea spre cinstire și rugăciune până la 14 august, când era readusă la palat. Procesiunile se repetau în fiecare zi din această perioadă în cartierele cetății, pentru apărarea locuitorilor de epidemiile și bolile care bântuiau cu ușurință în căldurile lui august. Un text vechi din Ceaslovul grec consemnează: "Datorită mulțimii slăbiciunilor și bolilor molipsitoare din popor, în august, potrivit unui obicei străvechi, se face procesiune cu Lemnul Sfintei Cruci din Constantinopol pe străzi, spre sfințirea locurilor și alungarea bolilor."
Rânduiala aceasta este legată și de câteva biruințe istorice săvârșite cu puterea Sfintei Cruci. Sfântul Împărat Constantin cel Mare, înainte de bătălia de la Podul Milvius (312), a văzut pe cer semnul Sfintei Cruci cu inscripția "Prin aceasta vei birui." Sfânta Elena a descoperit mai apoi lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim. Tradiția leagă și prăznuirea din această zi de biruința împăratului Manuil Comnen (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea Sfintei Cruci, care s-a petrecut tot la 1 august, în aceeași zi cu biruința cu biruința marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, asupra bulgarilor: amândoi au văzut raze de lumină ieșind din icoane și Cruce și au biruit. Drept mulțumire, s-a rânduit prăznuire solemnă a Sfintei Cruci în această zi.
Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci de-a lungul anului: Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), Duminica a treia a Postului Mare și Arătarea semnului Crucii pe cer la Ierusalim (7 mai), Scoaterea Sfintei Cruci din august ne cheamă la meditație asupra tainei Crucii, prin care Hristos ne-a mântuit, și la purtarea cu bucurie a propriei cruci rânduite nouă de Dumnezeu.
Tropar: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Sfinții 7 frați Mucenici Macabei, mama lor Solomoni și dascălul lor Eleazar
Pe 1 august, alături de Scoaterea Sfintei Cruci, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții șapte frați Mucenici Macabei, pe mama lor Solomoni și pe dascălul lor Eleazar, martiri din Vechiul Testament care au pătimit pentru credința și legea lui Dumnezeu cu câteva veacuri înainte de venirea Mântuitorului. Sunt pomeniți de Sinaxar cu numele: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim și Marcel.
Au trăit pe vremea lui Antioh al IV-lea Epifaniu, regele Siriei (175-164 î.Hr.), care stăpânea toată Palestina și silise pe mulți evrei să se lepede de legile și obiceiurile lor părintești, aducând în templu urâciunile păgânătății și obligând poporul să mănânce carne de porc, interzisă de Lege, sub pedeapsa morții.
Dascălul Eleazar era un bătrân cărturar de nouăzeci de ani, om de vază în rândul poporului. Adus înaintea regelui și silit să mănânce carne de porc, a scuipat îmbucătura și a ales să moară. Unii din cei prezenți, din prietenie, l-au sfătuit în taină să prefacă să mănânce, aducând carne permisă de Lege, pentru a scăpa de moarte. Eleazar a refuzat cu demnitate: "La vârsta mea, nu mi se cuvine să mă prefac. Mulți tineri ar putea crede că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la păgânătate, și ar fi amăgiți din cauza mea." A primit bătăi până la moarte, mărturisind că alege moartea de bună voie mai degrabă decât să se lepede de Lege.
Cei șapte frați, fiii Solomoniei, împreună cu mama lor, au fost aduși înaintea regelui. Primul fiu a fost jupuit de piele, i-au fost tăiate mâinile și picioarele și a fost prăjit pe jăratec în fața fraților și mamei. Mărturisindu-și credința, a adormit în Domnul. Regele, cuprins de furie, a aplicat aceleeași chinuri unuia după altul. Fiecare din cei șapte frați a pătimit în chip diferit, dar toți au mărturisit pe Dumnezeu cu bărbăție, cu cuvinte care au rămas în Scriptură ca mărturii despre credința în învierea morților. Al șaptelea și cel mai tânăr, văzând moartea tuturor fraților, a refuzat și el, spunând regelui că nu se va pleca înaintea poruncii lui și că tot neamul lui Antioh va fi pedepsit de Dumnezeu. Mama Solomoni i-a îmbărbătat pe toți pe rând, în limba ebraică, să nu se teamă de cel ce ucide trupul, ci de Dumnezeu Cel ce poate pierde și trupul și sufletul. La urmă, ea însăși a murit. Sfântul Grigorie Teologul le-a închinat un elogiu în care a lăudat pe Solomoni ca pe o adevărată mamă de martiri.
Tropar, glasul 1: Pentru durerile sfinților, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.