Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Nifon era originar din Moreea (Peloponez), fiu al unor părinți evlavioși, Manoil și Maria. La botez a primit numele Nicolae. Încă din copilărie s-a arătat serios și aplecat spre învățătură, evitând jocurile copilărești și citind cu nesaț Viețile Sfinților.
Ajuns tânăr, a plecat pe ascuns cu un ieromonah învățat, Iosif, ca să studieze filozofia, apoi s-a alăturat unui pustnic bătrân, Antonie, lângă Epidaur, care l-a călugărit și i-a dat numele de Nifon. După moartea lui Antonie, s-a legat de un alt dascăl, Zaharia, alături de care a rătăcit prin mai multe locuri din pricina tulburărilor provocate de sinodul unionist de la Ferrara-Florența și, mai apoi, de căderea Constantinopolului sub turci (1453).
A ajuns la Muntele Athos, trecând prin mai multe mănăstiri (Vatoped, Lavra cea Mare), până s-a așezat la Mănăstirea Dionisiu, unde a fost hirotonit preot. Vestea despre viața și înțelepciunea lui s-a răspândit, iar după moartea mitropolitului Tesalonicului a fost ales, împotriva voinței sale, să-i urmeze în scaun. A păstorit cu multă râvnă, luptând împotriva rătăcirilor latine și îndemnând poporul la milostenie.
După câțiva ani a fost chemat la Constantinopol și ridicat pe scaunul patriarhal, la moartea patriarhului dinaintea lui. A fost însă alungat din scaun de niște clerici răuvoitori și s-a retras la o mănăstire din Sozopoli. După doi ani a fost rechemat și repus patriarh a doua oară, dar a fost din nou izgonit, de această dată de însuși împăratul, supărat că sfântul nu i-a arătat, într-o întâlnire întâmplătoare pe stradă, cinstea pe care o pretindea. A fost trimis în surghiun la Adrianopol.
Acolo l-a aflat Radu, domnul Țării Românești, care l-a rugat stăruitor să vină să pună rânduială în Biserica din Valahia. Nifon a acceptat, a ținut un sinod local și a hirotonit doi episcopi, întemeind episcopiile Râmnicului și Buzăului.
Un conflict grav i-a curmat șederea: un boier fugit din Moldova, care își părăsise soția și copiii, a fost lăsat de Radu să ia de soție chiar sora domnitorului, cu încălcarea legii bisericești. Nifon a refuzat să tacă, i-a afurisit pe amândoi și a prorocit nenorociri asupra țării. Radu, mâniat, l-a alungat de la curte și a interzis oricui să-l ajute. Doar tânărul Neagoe, din neamul Basarabilor, ucenicul lui duhovnicesc, i-a adus pe ascuns cele de trebuință. Când Radu, temându-se de blestem, a încercat mai târziu împăcarea, oferindu-i bani și haine, Nifon a refuzat orice avere și a plecat, prorocind că domnitorul va muri într-o boală cumplită, ceea ce s-a și întâmplat curând.
Sfântul s-a întors la Athos, la Vatoped, apoi s-a ascuns, necunoscut, la Mănăstirea Dionisiu, trăind ca un simplu argat la catâri, până când o arătare de foc, văzută noaptea de călugări, a dat de gol identitatea lui de fost patriarh. A rămas acolo, în smerenie și osteneli, până la adânci bătrâneți (aproape 90 de ani), adormind în Domnul pe 11 august (1508).
Ajuns domn al Țării Românești, Neagoe Basarab a trimis o solie la Mănăstirea Dionisiu și a adus moaștele sfântului în Valahia, așezându-le pe mormântul lui Radu, la Mănăstirea Dealu, ca semn de împăcare, moment însoțit, potrivit vieții sale, de vindecări minunate. Domnitorii țării au hotărât atunci prăznuirea sa în fiecare an pe 11 august, zi în care a adormit, și i-au alcătuit slujbă proprie. Neagoe a păstrat pentru sine doar capul și o mână ale sfântului, trimițând înapoi la Dionisiu restul moaștelor, împreună cu un dar de mare preț, o raclă cu moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul. Capul și mâna Sfântului Nifon au ajuns, în cele din urmă, la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar astăzi se află la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru" din Craiova.
Tropar, glasul 3: Cu faptele dreptei credințe strălucind, toată Biserica ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu, cinstea cea mărită a celor două locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.
Sfântul Mucenic Evplu Arhidiaconul
Sfântul Evplu slujea ca diacon în cetatea Catania, din Sicilia. Umbla prin oraș purtând cartea Sfintei Evanghelii, din care citea poporului despre minunile lui Hristos și îi învăța credința.
Pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în timpul marii prigoane împotriva creștinilor, a fost trimis în Sicilia un asupritor cu numele Pentagur, cu poruncă să piardă cu tot felul de chinuri pe creștinii pe care îi va găsi. Ajuns la Catania, Pentagur i-a poruncit ighemonului (guvernatorului) cetății, un om cu numele Calvisian, să adune tot poporul la un loc de priveliște și să dea de veste că oricine va fi găsit pomenind numele lui Hristos va fi prins și ucis. După ce a rânduit acestea, Pentagur a plecat spre alte cetăți, iar Calvisian a rămas să pună în aplicare porunca.
Calvisian a trimis slugi să cerceteze cetatea. Una dintre ele l-a pârât pe Evplu, spunând că un om umblă cu o carte, cercetează casele și învață poporul că Dumnezeul creștinilor este mare. Ostașii l-au găsit pe Evplu într-o casă săracă, citind din Evanghelie, l-au legat și l-au dus la judecată, luând cu ei și cartea.
Adus înaintea lui Calvisian, Evplu a mărturisit credința în Hristos și a refuzat să recunoască zeii păgâni. Ighemonul, mâniat, a poruncit să fie spânzurat gol și strujit cu piepteni de fier. În mijlocul chinurilor, sfântul s-a rugat: „Doamne Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire." Un glas din cer i-a răspuns, îmbărbătându-l. A mai fost bătut cu ciocane de fier peste obraz și i s-au zdrobit picioarele, dar a rămas neclintit.
A fost apoi aruncat în temniță, cu Evanghelia atârnată de gât, ușile fiind pecetluite ca nimeni să nu-i dea apă sau hrană. După șapte zile de sete, s-a rugat lui Dumnezeu, iar în temniță a izvorât apă, din care a băut și s-a întărit. Când ostașii au deschis temnița, s-au înspăimântat văzând-o plină de apă și pe sfânt viu și sănătos, zicând: „Cu adevărat mare este Dumnezeul Căruia îi slujește omul acesta!"
Dus din nou la judecată, Calvisian l-a silit să jertfească idolilor. Evplu a refuzat, iar ighemonul a poruncit să-i fie rupte urechile cu undițe de fier, apoi l-a osândit la tăiere cu sabia. Pe drum spre locul osândei, sfântul a mai citit o dată din Evanghelie mulțimii adunate, iar mulți dintre cei necredincioși au crezut. Un glas din cer i-a vestit fericirea, apoi și-a plecat capul sub sabie, primind cununa muceniciei pe 11 august.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Evplu, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori a biruit; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.