Sfinții Mucenici Fotie și Anichit
Pe vremea împăratului păgân Dioclețian, în cetatea Nicomidia din Bitinia, s-a dezlănțuit o mânie cumplită împotriva creștinilor. Împăratul a pus la vedere, în mijlocul cetății, tot felul de unelte de tortură: săbii, cuțite, țepi, gheare de fier, tigăi, roți, căldări, alături de fiare sălbatice, ca să-i înspăimânte pe cei ce purtau numele lui Hristos, și a trimis porunci aspre în toată împărăția Romei, cerând prigonirea și uciderea creștinilor.
În Nicomidia trăia atunci un bărbat de neam bun, cu dregătoria de comit, numit Anichit. Mișcat de râvnă pentru Dumnezeu, s-a înfățișat singur înaintea împăratului și a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos ca adevărat Fiu al lui Dumnezeu, batjocorind în același timp idolii ca fiind surzi și nesimțitori. Împăratul, mâniat, a poruncit să i se taie limba, dar Anichit a continuat să vorbească limpede, slăvind pe Hristos. A fost apoi bătut cu vine de bou atât de tare, încât i s-au văzut oasele prin piele, dar a răbdat cu tărie, propovăduind mai departe în fața mulțimii.
Împăratul l-a dat pe urmă spre mâncare fiarelor. Leul slobozit asupra lui, în loc să-l sfâșie, s-a arătat blând ca un miel și i-a șters cu laba sudoarea de pe frunte. La rugăciunea lui Anichit s-a cutremurat pământul, s-a prăbușit templul idolului Iraclie, iar o parte din zidurile cetății s-a dărâmat, ucigând mulți păgâni. Când călăul a ridicat sabia să-l decapiteze, mâinile i-au slăbit dintr-odată și a căzut la pământ, neputincios. Împăratul a poruncit atunci să fie legat de o roată de tortură, cu fiare ascuțite și foc dedesubt, dar la rugăciunea sfântului legăturile s-au desfăcut singure, roata s-a oprit și focul s-a stins. A fost apoi aruncat într-un cazan cu plumb clocotit, dar un înger a coborât alături de el în cazan, iar plumbul s-a răcit pe loc ca gheața.
Văzând aceste minuni, o rudă a lui Anichit, pe nume Fotie, și-a pierdut orice teamă, a ieșit din mulțimea privitorilor și a alergat să-l îmbrățișeze, numindu-l "părinte" și arătându-se gata să pătimească alături de el. S-a întors apoi spre împărat și l-a mustrat, spunându-i că zeii lui nu sunt nimic. Împăratul a poruncit ca soldatul de față să-l ucidă pe loc cu sabia, dar prin puterea lui Dumnezeu sabia s-a întors asupra celui care o mânuia, care a căzut mort. Fotie și Anichit au fost apoi legați în lanțuri și închiși împreună.
După trei zile, împăratul le-a oferit onoruri și bogății dacă se leapădă de credință; sfinții au refuzat cu dispreț. Au fost atunci spânzurați goi și striviți cu gheare de fier, arși cu lumânări, loviți cu pietre, apoi legați de picioarele unor cai sălbatici. Caii i-au târât fără să le facă niciun rău, iar sfinții cântau în tot acest timp, întărindu-se unul pe altul. Când caii s-au oprit brusc, legăturile s-au desfăcut și sfinții s-au ridicat teferi. Chinuitorul a poruncit să fie bătuți din nou și să li se toarne pe răni oțet amestecat cu sare, apoi au fost aruncați în temniță, unde au rămas trei ani.
Trecut acest timp, împăratul a poruncit să fie închiși trei zile într-o baie de piatră încinsă, ca să moară de căldură. Baia s-a despicat însă în urma rugăciunii lor, iar apa țâșnită înăuntru i-a răcorit. După două zile, slujitorii i-au găsit vii, umblând și cântând. Neîncrezător, împăratul a venit personal să-i vadă, iar sfinții l-au înfruntat, spunându-i că el este cel biruit și rușinat, nu ei.
Umilit, împăratul a poruncit ridicarea unui cuptor uriaș, sprijinit pe patru stâlpi de fier, destul de mare să încapă mulțime de oameni, cu gândul să ardă în el nu doar pe cei doi mucenici, ci pe toți creștinii care s-ar afla. Auzind aceasta, mulți creștini, cu femei și copii, au alergat de bunăvoie spre cuptor, strigând că sunt creștini și cinstesc pe un singur Dumnezeu. Fotie și Anichit au intrat primii în foc, urmați apoi de toată mulțimea, care s-a rugat cu glas tare, mulțumind lui Dumnezeu pentru cununa muceniciei. Sfinții au rămas vii încă trei ceasuri în mijlocul flăcărilor, rugându-se, și abia după aceea și-au dat sufletele. Când slujitorii au scos cu cârlige de fier trupurile lor din cuptor, le-au găsit neatinse de foc, fără să li se fi pârlit nici măcar un fir de păr. Mulți dintre păgânii de față, văzând minunea, au crezut în Hristos.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.