Sfântul Apostol Tadeu
Sfântul Apostol Tadeu, pomenit la 21 august, este unul din cei șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului, distinct de Sfântul Iuda Tadeu din ceata celor doisprezece (care s-a numit și Levi, fiul lui Iosif, fratele lui Iacov, și este pomenit la 19 iunie). Este apostolul Edesei prin excelență.
Era evreu de neam, din cetatea Edesa, bun cunoscător al Scripturii Legii Vechi. S-a suit la Ierusalim în zilele Sfântului Ioan Botezătorul, s-a minunat de propovăduirea și de viața lui îngerească și a fost botezat de el. Văzând apoi pe Hristos în trup și auzindu-I învățătura, a mers după El și a fost numărat între cei șaptezeci de apostoli mai mici, trimiși câte doi înaintea feței Domnului în fiecare cetate.
Legătura lui cu Edesa a început prin făgăduința lui Hristos. Avgar, domnul Edesei, bolnav de lepră, Îi trimisese lui Hristos o scrisoare, iar Domnul i-a răspuns, trimițându-i pe mahramă chipul Său cel nefăcut de mână, cu cuvintele: "Când mă voi înălța la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârșit... și îți va da viață veșnică." La primirea scrisorii și a mahramei, Avgar s-a curățit în mare parte de lepră, rămânând, cu dumnezeiască rânduială, doar o mică urmă pe față, până la venirea apostolului.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Tadeu a venit la Edesa, găzduit mai întâi în casa unui evreu, Tobie, unde a început să tămăduiască bolnavii cu numele lui Hristos. Vestea a ajuns la Avgar, care și-a adus aminte de făgăduința Domnului și l-a chemat la sine. Văzându-l, Avgar s-a închinat până la pământ înaintea feței lui strălucitoare. Tadeu i-a vestit patimile, Învierea și Înălțarea lui Hristos, l-a adus la deplină credință și l-a botezat, iar la ieșirea din scăldătoare Avgar a fost tămăduit desăvârșit, trupește și sufletește. Avgar a primit botezul cu toată casa lui, a doborât idolii, iar Tadeu, la porunca lui, a propovăduit întregii cetăți, care a crezut și a cerut botezul. Astfel s-a luminat Edesa, ridicându-se biserici și punându-se preoți prin mâinile apostolului. Avgar a vrut să-i mulțumească lui Tadeu cu mult aur, dar sfântul a refuzat, zicând: "Dacă pe ale noastre le-am lăsat, apoi cum să vrem să le primim pe cele străine?"
Întărind credința în Edesa, Sfântul Tadeu s-a dus în Mesopotamia și în cetățile Siriei, zidind biserici și luminând pe mulți. Apoi, ajungând la Virit, cetatea Feniciei, a propovăduit și a botezat pe mulți, și acolo s-a odihnit întru Domnul.
Tropar, glasul 3: Tărie celor neputincioși, orbilor și slăbănogilor bună umblare, fericite, dând cu puterea Duhului, cetății Edesei luminător te-ai făcut. Pentru aceea te laudă pururea cu credință pe tine, Sfinte Apostole Tadeu.
Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust
Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de împărații romani, care considerau creștinismul un pericol pentru însăși existența statului roman păgân. În acele vremuri, religia era strâns legată de viața politică și socială a statului: cetățenii romani aveau obligația de a cinsti pe zei și a le aduce jertfe, rigori pe care creștinii nu le împlineau.
În anii 303-304, Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine și uciderea preoților și a credincioșilor care refuzau să jertfească zeilor păgâni. Printre pedepsele aplicate erau: bătaia cu vergi sau cu pietre, sfâșierea trupului cu cioburi ascuțite, arderea cu fier înroșit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos, sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea și tăierea capului cu sabia.
Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium. Li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.
Tropar: Cei ce sunteți împodobiți prin sfințenia vieții și prin slujirea de păstori duhovnicești în bisericile din Cibalae și Smirnum de pe malurile Dunării și ați adus pe strămoșii noștri daco-romani din acele ținuturi la credința cea mântuitoare pecetluită cu sângele mărturisirii, învredniciți-ne să vă urmăm vouă.
Sfânta Muceniță Vasa cu fiii ei
Sfânta Muceniță Vasa a trăit în împărăția lui Maximian, în cetatea Edesa. Însoțindu-se cu un slujitor idolesc, Valerie, a născut trei fii: Teognie, Agapie și Pistos, pe care i-a crescut în credința creștinească, fiind ea însăși creștină din moși-strămoși. Pârâtă de bărbatul ei, a fost adusă înaintea judecătorului și a mărturisit că este creștină, pentru care a fost aruncată în temniță împreună cu fiii ei.
Scoasă la judecată, au chinuit pe fiii ei înaintea ochilor ei: pe Teognie, cel mai mare, l-au spânzurat și apoi l-au strujit; lui Agapie i-au jupuit pielea capului până la piept, dar el tăcea fără să scoată o vorbă; pe al treilea, Pistos, l-au muncit în tot chipul. Mama, privind la pătimirea fiilor ei, îi întărea și îi îndemna spre nevoință. Toți trei, răbdând cu bărbăție muncile, au fost tăiați cu sabia, iar Vasa s-a bucurat că i-a trimis mai înainte la Hristos.
A fost din nou închisă, hrănindu-se în temniță, din pricina foamei, cu hrană primită din mâna unui înger. A fost trimisă apoi în Macedonia, unde, silită la jertfă idolească, a rămas neclintită. Au aruncat-o în apă, apoi în foc, apoi au bătut-o cu pietre, dar a rămas nevătămată din toate. Adusă în capiștea idolească, a apucat idolul lui Die, l-a aruncat la pământ și l-a sfărâmat. Au dat-o apoi spre mâncare fiarelor sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ea. Au aruncat-o în mare, la treizeci de stadii de țărm, dar trei bărbați luminoși, mai strălucitori decât soarele, au dus-o pe o corabie și au așezat-o pe un scaun. După opt zile, s-a arătat unor ostași pe o insulă din Helespont.
Dregătorul Macedoniei, Filip, aflând de aceasta, a scris consularului Cizicului, din eparhia Helespontului, să o prindă. Acesta, silind-o iarăși la jertfă idolească și văzând că nu se pleacă, a poruncit să i se lege mâinile la spate și, bătând-o cumplit, i-a sfărâmat toate mădularele, apoi i-a tăiat capul. Astfel Sfânta Vasa și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Vasa, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc, și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără de prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.