Sfântul Cuvios Moise Etiopianul
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul era negricios la față, etiopian de neam, cu trup puternic. A fost rob la un stăpân vestit, care l-a alungat pentru firea lui rea și pentru crimele sale. Ajuns liber, s-a alăturat unei cete de tâlhari care, văzându-l puternic și aspru, l-au pus căpetenie. A vărsat mult sânge și a săvârșit fapte necurate. Odată, voind să ucidă un cioban care îl împiedicase de la o nelegiuire cu ajutorul câinilor săi, dar negăsindu-l, a înotat pe Nil, a tăiat patru berbeci aleși, le-a mâncat carnea, iar din piei și-a făcut foale pentru vin.
Pocăindu-se, a lăsat tâlhăritul și s-a dus într-o mănăstire din pustie. Lupta cu patimile a fost cumplită. Avva Isidor l-a sfătuit să postească aspru; într-o vedenie i-a arătat duhurile de la apus, gata de război, și îngerii de la răsărit, trimiși spre ajutor. Un alt stareț l-a sfătuit să privegheze. Moise a petrecut șase ani stând drept toată noaptea, fără să îngenuncheze, ca să biruie ispitele din vis, și căra în taină apă la chiliile bătrânilor neputincioși. Diavolul l-a lovit aproape de moarte la o fântână; abia după un an s-a vindecat. Avva Isidor, prin rugăciune și împărtășanie, i-a adus în cele din urmă pacea deplină de patimi.
Odată, patru tâlhari au dat buzna în chilia lui; Moise i-a legat și i-a dus la obște, cerând fraților să hotărască soarta lor; aceștia, iertați, s-au făcut monahi iscusiți. Fugind de cinstea oamenilor, s-a ascuns odată de un dregător care venise să-l vadă, defăimându-se singur în fața lui drept altcineva.
Ajungând la treapta preoției printr-o descoperire dumnezeiască, episcopul, la hirotonire, i-a spus, făcând aluzie la culoarea pielii lui: "Acum părintele Moise este alb cu totul!" Voind să-i încerce smerenia, a poruncit clericilor să-l alunge din altar, numindu-l "Arapule". Moise, ieșind, s-a ocărât singur cu asprime, iar episcopul, văzându-i adevărata smerenie, l-a chemat înapoi și l-a hirotonit.
Petrecând cincisprezece ani ca preot și împlinind șaptezeci și cinci de ani de la naștere, Moise a adunat mulți ucenici. Într-o zi, a prevestit fraților că barbarii vor veni să ucidă pe monahii din schit. Refuzând să fugă, a spus: "Cel ce ridică sabia, de sabie va muri." Șase frați au rămas cu el; unul, temându-se, a fugit și s-a ascuns. Barbarii i-au ucis pe Moise și pe cei șase frați. Fratele care fugise a văzut cerul deschis și șapte cununi luminoase pogorându-se din cer, mărturie a muceniciei lor.
Tropar, glasul 1: Locuitor pustiului și înger în trup te-ai arătat, și de minuni făcător te-ai dovedit Purtătorule de Dumnezeu, Cuvioase Părintelui nostru Moise. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea cerești daruri luând, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Dreptul Iezechia
Dreptul Iezechia este regele Iudeii pomenit în calendarul ortodox la 28 august, dar și în Duminica Iertării (a lăsatului sec de brânză) și în Duminica Sfinților Strămoși, ca unul din Drepții Vechiului Testament. Viața lui e descrisă în Cartea a Patra a Regilor, capitolele 18-20, și în Cartea a II-a a Cronicilor, capitolele 29-32.
Era fiul regelui necredincios Ahaz. A urcat pe tron la douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Regele căzut din dreapta credință fusese tatăl său, dar Iezechia a urmat cu totul altă cale: a stins idolatria, a redeschis și a curățit Templul lui Solomon, l-a scăpat de idoli, a prăznuit Paștele evreiesc cu solemnitate, invitând și pe locuitorii regatului lui Israel, și a poruncit distrugerea idolilor din tot cuprinsul regatului, amintind poporului cum fuseseră pedepsiți cei ce se lepădaseră de Dumnezeu. Idolatria a încetat nu numai în Iuda, ci și în multe locuri din Israel.
A biruit pe filisteni și a scăpat de jugul asirienilor, rușinând pe regele lor Senaherib. Sfetnici i-au fost Prorocul Isaia (9 mai) și Prorocul Miheia (14 august). A sprijinit agricultura și negustoria, a întărit Ierusalimul și a împodobit Templul.
În al paisprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib și-a adunat forțele împotriva lui, după ce cucerise regatul Israel. A cucerit cetatea Lachis și a trimis o armată spre Ierusalim, cerând regelui iudeu să se predea. Iezechia a mers la Templu și s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Proorocul Isaia i-a vestit că Dumnezeu va apăra Ierusalimul. Noaptea, un înger al Domnului a doborât o sută optzeci și cinci de mii din oastea asiriană, iar Senaherib s-a retras rușinat.
La scurtă vreme, Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Isaia i-a vestit că va muri și să-și pună în rânduială casa. Iezechia s-a întors cu fața la perete și s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, aducând aminte că a umblat înaintea Lui cu toată inima. Puterea rugăciunii lui a fost atât de mare, încât Dumnezeu i-a prelungit viața cu cincisprezece ani, dând ca semn întoarcerea înapoi cu zece trepte a umbrei pe cadranul solar al lui Ahaz. Tot atât de fierbinți au fost și rugăciunile lui de mulțumire.
Iezechia s-a mutat la Domnul în anul 696 î.Hr. și a fost îngropat cu mare cuviință "în cel mai înalt dintre mormintele fiilor lui David", rămânând în istoria mântuirii ca unul dintre cei mai buni regi ai lui Iuda.
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul este cel mai mare isihast al Muntelui Athos din veacul al XX-lea, cel care a redat Sfântului Munte tradiția vie a rugăciunii inimii și a isihiei, și al cărui duh continuă să lucreze prin mulțimea de ucenici pe care i-a format și prin cele șase mănăstiri athonite pe care fiii lui duhovnicești le conduc astăzi. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 9 martie 2020, cu zi de prăznuire la 28 august.
Francisc, cel care avea să devină Iosif, s-a născut în 1898 în insula Paros (Arhipelagul Ciclade). A rămas orfan de tată de mic și a lucrat în adolescență în portul Pireu, apoi s-a înrolat în armată. După stagiul militar, a întâlnit în Atena un monah athonit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să-l ia cu sine la Athos. A împărțit toată averea săracilor și a plecat la Sfântul Munte la 23 de ani, hrănindu-se cu poveștile despre marii asceți și căutând un duhovnic care să-l învețe rugăciunea inimii, dar fără să găsească pe nimeni multă vreme. A stat o vreme la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, apoi la Vigla, lângă peștera Sfântului Atanasie Athonitul, cercetând multe locuri de nevoință. În cele din urmă l-a întâlnit pe părintele Arsenie, cu care a împărtășit dorința de isihie; împreună l-au găsit pe starețul Efrem Dogarul și s-au așezat într-o colibă sărăcăcioasă la Schitul Sfântului Vasile, locuind-o doar iarna, iar restul anului, timp de aproape zece ani, în peșteri de piatră, hrănindu-se cu puțină pâine uscată.
În ianuarie 1938, Iosif și Arsenie au plecat de la Schitul Sfânta Ana Mică într-un loc ascuns în munți, unde au zidit un paraclis închinat Sfântului Ioan Botezătorul și trei chilii. Acolo au rămas aproape treisprezece ani, timp în care s-au adunat în jurul lui șapte nevoitori, nucleul viitorului cerc de ucenici prin care avea să transmită tradiția isihastă athonită.
Sănătatea lui Iosif, șubrezită treptat până la semiparalizie, l-a determinat ca, în iunie 1951, să-și mute obștea la Schitul Nou, un loc mai accesibil, pentru ca ucenicii mai tineri să poată avea grijă de el. Acolo, la 28 august 1959, și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
De-a lungul vieții, Dumnezeu i-a dăruit multe haruri: vederea luminii necreate, vedenii, înainte-vedere și cunoașterea gândurilor. După adormire, rămășițele sale au răspândit bună mireasmă, mărturie a sfințeniei lui.
Tropar, glasul 4: A isihaștilor fiind pildă și culme și lucrător preaiscusit al trezviei, nevoitor ales și cuvios încercat, scoate dar pe fiii tăi dintru toată nevoia, Iosif minunatule, te rugăm mijlocește neîncetat la Domnul pentru noi să ne arate mila Sa pururea.