Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei
Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu. Provenea dintr-o familie de răzeși, numiți Moțoc, din Borcești, sat dispărut lângă Târgu-Neamț, și s-a născut în jurul anului 1590, cu numele de botez Vasile. Din tinerețe s-a îndreptat spre Schitul Zosim, de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte, slavonă și greacă. Pe aceeași vatră, vornicul Nestor Ureche și soția sa Mitrofana au ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu, unde funcționa și o școală. Tânărul Vasile a intrat în obștea noii mănăstiri, fiind călugărit cu numele Varlaam, iar pentru vrednicia lui a fost numit egumen. S-a adâncit în tainele cărților, traducând Scara Sfântului Ioan Scărarul (1618), și, pentru strădaniile și virtuțile sale, a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.
Devenind sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis în 1628 la Kiev și Moscova pentru a cumpăra icoane pentru mănăstirile Dragomirna și Bârnova și pentru biserica ctitorită de domnitor la Iași. Întors în țară, a aflat de moartea Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) și de înlăturarea lui Miron Barnovschi, retrăgându-se la Mănăstirea Secu.
În 1632, în timpul domniei lui Alexandru Iliaș, Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei, în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), mutat la cele veșnice și înmormântat la Mănăstirea Bistrița, Neamț. Sprijinit de domnitorul Vasile Lupu și de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, a înființat, în 1640, prima tipografie românească din Moldova, la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. S-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iași din 1642, care a îndreptat și aprobat Mărturisirea de credință alcătuită de Petru Movilă în 1638. Pentru evlavia și înțelepciunea sa, Varlaam s-a numărat, în 1639, printre cei trei candidați propuși pentru scaunul de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului. A tipărit la Iași mai multe cărți: Cazania, Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și altele.
Cazania sau "Carte românească de învățătură..." (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, răspândindu-se în toate provinciile românești, mai ales în Transilvania, unind în credință pe românii de pe ambele versante ale Carpaților. În timpul păstoririi lui Varlaam s-a zidit biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, cea mai de seamă ctitorie a lui Vasile Lupu, sfințită în 1639, unde Varlaam slujea adeseori. În 1641, în această biserică, a așezat moaștele Cuvioasei Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit acesteia în vremea Patriarhului Partenie, sporind astfel mult cinstirea sfintei în popor. L-a îndemnat pe Vasile Lupu să întemeieze la Iași, în 1640, prima școală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei de la Kiev, cu predare în greacă, slavonă și română, având la început și profesori trimiși de Petru Movilă.
După ce Vasile Lupu și-a pierdut scaunul domnesc, în 1653, Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, unde a mai trăit patru ani, în smerenie și rugăciune, strămutându-se la cele veșnice către sfârșitul anului 1657. Tot ce agonisise a dăruit Mănăstirii Secu, unde a fost înmormântat, în zidul de miazăzi al bisericii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinților la 12 februarie 2007, cu zi de pomenire la 30 august.
Tropar: Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului
Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu s-a născut în ținutul Vrancei (pe atunci numit ținutul Putnei), din binecredincioșii răzeși Gheorghe și Anastasia. Din tinerețe a dorit viața călugărească. Ruda sa, Varlaam Moțoc, viitorul mitropolit, care își petrecea atunci viața la Mănăstirea Secu, aflând de râvna tânărului, l-a dus în obștea Mănăstirii Râșca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul lui Varlaam. Acolo a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630, și a viețuit aproape optsprezece ani.
După ce Varlaam a ajuns mitropolit, în 1632, l-a mutat pe Ioan de la Râșca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia și lucrurile păstrate acolo. La Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor și Ghedeon (viitor de două ori mitropolit al Moldovei și ctitor al Sihăstriei).
În 1641, domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Varlaam, a întemeiat o mănăstire în Cetatea Neamțului, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, unde se adăposteau, în vremuri de restriște, familia domnitorului, alte familii boierești și tezaurul țării. Varlaam l-a numit egumen aici pe omul lui de încredere și ruda sa, Ioan de la Secu, smerit călugăr, mare rugător și postitor. Ioan a fost egumen până în 1665, purtând grijă și de străjerii Cetății, cărora le săvârșea Liturghia în paraclisul Cetății sau în bisericuța metocului din satul lor. În 1650 a botezat-o pe fiica armașului Joldea al cetății, viitoarea Sfântă Cuvioasă Teodora de la Sihla, fiindu-i duhovnic și îndrumător până la 16 ani, îndemnând-o spre viața monahală. În ultimele zile ale lui Varlaam, Ioan i-a stat alături, la Secu, ascultându-i povețele, iar după moartea mitropolitului l-a așezat el însuși în mormânt.
În 1666, Mitropolitul Ghedeon l-a numit, pentru un an, egumen la Mănăstirea Secu. În 1667, Ioan a fost ales, hirotonit și instalat episcop al Hușilor, păstorind acolo șapte ani, în vremuri grele de prădăciuni turcești și tătărești, milostiv și iubit, apropiat mai ales de Sfântul Dosoftei, pe atunci episcop la Roman.
Din 1674 până la moartea sa, în 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului. Acolo, din puțina lui agoniseală, a ctitorit Mănăstirea Mera, în ținutul lui natal, ajutat de ruda sa, vornicul Moțoc din Odobești. La Mera a așezat-o pe ucenica sa Teodora, împreună cu alte călugărițe, purtând grijă de nevoile lor. Sfântul Mitropolit Dosoftei, adânc impresionat de viața lui curată, l-a numit în cartea sa "Viața și petrecerea sfinților" arhiepiscopul cel sfânt și minunat.
Înainte de moarte, Ioan și-a lăsat puținele bunuri mitropolitului său. În 1685 s-a mutat la Domnul; Dosoftei, împreună cu ceilalți ierarhi ai Moldovei, l-a prohodit și l-a așezat lângă biserica mare a Mănăstirii Secu, unde piatra mormântului stă mărturie și astăzi. Teodora, după ce și-a condus duhovnicul pe drumul veșniciei, s-a retras în singurătate în Munții Sihlei, urmând pilda vieții lui.
Tropar: Ucenic preaales al Sfinților Mitropoliți Varlaam și Dosoftei ai Moldovei, prin rânduiala lui Dumnezeu ai fost, Ierarh Sfânt și minunat, Episcop al Hușilor și Arhiepiscop al Romanului. Păzind dreapta credință, ai păstorit turma lui Hristos și, în sfințenie viețuind, ai binecuvântat sfintele mănăstiri Râșca și Secu. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Sfinții Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, arhiepiscopii Constantinopolului
Pe 30 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește trei patriarhi ai Constantinopolului din epoci diferite, fiecare apărător al dreptei credințe în vremea sa.
Sfântul Alexandru a fost protopop și horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului. Neputând Mitrofan să meargă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din pricina bătrâneții și slăbiciunii, l-a trimis pe Alexandru să șadă în locul lui, unde acesta s-a luptat mult pentru dreapta credință împotriva lui Arie. Întorcându-se la Constantinopol, un înger i-a descoperit lui Mitrofan, aflat pe patul de moarte, că Alexandru îi va urma la scaun. Așa s-a și întâmplat, confirmat și de Mitrofan însuși în fața împăratului Constantin cel Mare, venit să-l cerceteze.
Ca patriarh, Alexandru a păstorit bine turma și a gonit atât ereticii arieni, cât și pe filosofii păgâni care îl acuzau pe împărat de a fi părăsit credința strămoșească. Provocat la o dispută publică, Alexandru, deși neînvățat în filosofia elenă, dar plin de Duhul Sfânt, a poruncit unui filosof, în numele lui Hristos, să tacă, iar acestuia i s-a legat limba pe loc; văzând minunea, mulți filosofi s-au botezat.
Mai târziu, Arie, chemat înapoi la Constantinopol, l-a amăgit cu viclenie pe împăratul Constantin, prefăcându-se că se învoiește cu credința de la Niceea, deși păstra în taină scrisă erezia lui. Împăratul, neștiind vicleșugul, a poruncit lui Alexandru să-l primească pe Arie la împărtășanie. Alexandru s-a rugat toată noaptea, cu lacrimi, ca Dumnezeu să nu îngăduie aceasta, cerând mai degrabă să-i ia lui sufletul decât să vadă ziua aceea. A doua zi, pe drum spre biserică, înconjurat de mulțime, Arie, cuprins de o durere cumplită, a intrat într-o latrină publică și a murit acolo, crăpând în două asemenea lui Iuda. Vestea morții lui Arie a întărit și mai mult credința împăratului Constantin în hotărârile Sinodului de la Niceea.
Alexandru a păstorit Biserica până la adânci bătrâneți; pe patul de moarte, întrebat cui lasă turma, a arătat spre preotul Pavel și diaconul Macedonie, spunând: "De voiți păstor învățător și strălucit prin fapte bune, alegeți-l pe Pavel; iar de voiți doar frumos la față, alegeți-l pe Macedonie." A adormit având 98 de ani de la naștere. I-a urmat Sfântul Pavel, întâiul cu acest nume, pomenit la 6 noiembrie.
Sfântul Ioan, numit Capadoc, a luat scaunul patriarhal, mult mai târziu, în secolul al VI-lea, după Timotei cel răucredincios, la sfârșitul domniei împăratului Anastasie ereticul. A fost ales fără voia lui, ridicat de poporul dreptcredincios, dar nu a avut pace până la moartea împăratului Anastasie, care ținea de erezia lui Sevir al Antiohiei, potrivnicul Sinodului de la Calcedon, care învăța greșit că în Hristos ar fi o singură fire, nu două. Din acea erezie a ieșit și cea a achefaliților ("celor fără de cap"), care refuzau supunerea față de episcopii dreptcredincioși.
Anastasie, cu puține zile înainte de moarte, a avut o vedenie înfricoșătoare, prevestindu-i pierderea vieții; la scurtă vreme, un trăsnet l-a ucis în palatul imperial. După el a fost ales împăratul Iustin, dreptcredincios, iar prigonitorii Bisericii au fost pedepsiți. Patriarhul Ioan, împreună cu Iustin, a adunat un sinod local de patruzeci de episcopi, care l-a anatemizat pe Sevir și pe adepții lui, întărind Sinodul de la Calcedon. A păstorit în pace încă trei ani, apoi s-a dus la Domnul.
Sfântul Pavel cel Nou, al patrulea patriarh al Constantinopolului cu acest nume, era din Cipru și a trăit mult mai târziu, în secolul al VIII-lea, în plină criză iconoclastă. A luat scaunul după Nichita, eretic luptător împotriva icoanelor, în împărăția lui Leon, fiul lui Constantin Copronim. Om bun și dreptcredincios, dar fricos, Pavel își tăinuia credința adevărată și se împărtășea, fără voie, cu ereticii, de teama persecuției. După moartea împăratului iconoclast, a vrut să restabilească cinstirea icoanelor, dar, neavând sprijin, lupta ereticilor s-a înțărit tot mai mult, spre marea lui mâhnire. Neputând să schimbe nimic, a hotărât să lase scaunul, pe care îl păstorise doar patru ani. S-a dus în taină la mănăstirea Sfântului Flor, unde a primit sfânta schimă.
Împărăteasa Irina, mâhnită, a mers la el cu fiul ei, împăratul Constantin, întrebându-l de ce a făcut aceasta. Pavel le-a mărturisit cu lacrimi că se căiește pentru faptul că, de teamă, semnase de mai multe ori actele ereticilor iconoclaști, și că nu mai poate păstori o turmă înstrăinată de celelalte Biserici ortodoxe. I-a îndemnat pe împărăteasă și pe fiul ei să nu lase erezia să mai pustiască Biserica și le-a recomandat, ca următor vrednic, pe Tarasie. La puține zile după această întâlnire, patriarhul Pavel a adormit cu pace. De atunci, poporul din Constantinopol a început să vorbească din nou liber despre cinstirea sfintelor icoane.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.