Schimbarea la Față a Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este unul din cele doisprezece Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuit cu mare strălucire la 6 august, în mijlocul Postului Adormirii Maicii Domnului, cu dezlegare la pește pentru bucuria praznicului. Este ziua în care Hristos a ridicat vălul naturii omenești și a arătat ucenicilor Slava Sa dumnezeiască, în care zace taina mântuirii, a învierii și a îndumnezeirii omului.
Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al propovăduirii Mântuitorului, cu puțin timp înainte de Patimile Sale. Hristos tocmai le spusese ucenicilor că I se cade să meargă la Ierusalim să pătimească și să fie ucis, și că după trei zile va învia. Voind să le întărească credința și să le arate cu anticipare slava Învierii, pentru ca la vederea Crucii să nu se clatine, a luat cu Sine pe cei trei ucenici mai apropiați: Petru, Iacov și Ioan și i-a dus pe un munte înalt, Muntele Tabor din Galileea, care se ridică din câmpie la 588 de metri. Acolo, în fața lor, S-a schimbat la față: fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina, albe ca zăpada, cum niciun înălbitor de pe pământ nu poate face albe. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat alături de El, vorbind cu El despre plecarea Sa din lumea aceasta, care urma să se împlinească la Ierusalim. Moise, reprezentantul Legii, și Ilie, corifeul proorocilor, mărturiseau împreună că Hristos este împlinirea Legii și proorocilor.
Petru, copleșit de bucurie și de vedenie, a exclamat: "Doamne, bine este să fim noi aici. Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, lui Moise una, și lui Ilie una." Nu știa ce grăiește. Un nor luminos i-a umbrit și din nor a venit glasul Tatălui Ceresc: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L!" Auzind glasul, ucenicii au căzut cu fețele la pământ, înspăimântați. Hristos S-a apropiat, i-a atins și le-a zis: "Sculați-vă și nu vă temeți!" Ridicându-și ochii, nu au mai văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Coborând din munte, le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut până va învia Fiul Omului din morți.
Taina Schimbării la Față este bogată în înțelesuri teologice. Hristos le-a arătat ucenicilor slava dumnezeirii Sale, arătând că cel care va pătimi și va fi răstignit este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. A arătat totodată, în trupul Său transfigurat, ce va fi trupul omului după Înviere: nu o altă fire, ci aceeași fire omenească, umplută de strălucirea dumnezeirii. Teologia ortodoxă a luminii taborice, dezvoltată de Sfântul Grigorie Palama în veacul al XIV-lea, vede în minunea de pe Tabor manifestarea luminii necreate, energiile lui Dumnezeu comunicabile omului, prin care se realizează îndumnezeirea. Lumina de pe Tabor nu este o lumină sensibilă creată, ci chiar lumina dumnezeirii lui Hristos, pe care îngerii o văd în veci și la care omul poate ajunge prin curăție și rugăciune.
Data de 6 august nu este întâmplătoare în calendar: este plasată cu 40 de zile înaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotit ca un Vineri Mare al toamnei, după cum Schimbarea la Față este un preludiu al Învierii în miezul verii. Sărbătoarea are rădăcini vechi: Sfânta Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor în veacul al IV-lea, iar la aniversarea sfințirii ei s-a organizat un praznic anual care s-a generalizat treptat în tot Răsăritul, ajungând printre cele douăsprezece praznice împărătești.
Tropar, glasul 7: Schimbatu-Te-ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, Slavă Ție.