Sfântul Apostol Matia
Sfântul Apostol Matia este cel de-al doisprezecelea Apostol al Mântuitorului, ales în chip providențial prin tragere la sorți în locul lui Iuda Iscarioteanul. El a fost singurul Apostol ales nu de Hristos Însuși în timpul vieții Lui pământești, ci de obștea ucenicilor după Înălțarea la cer, și totuși s-a dovedit un propovăduitor vrednic și un martir al Evangheliei.
Era cu neamul din Betleem, din seminția lui Iuda. A învățat în Ierusalim din copilărie Scripturile și înțelegerea Legii, de la Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, de care a fost povățuit și la toată fapta bună. Când Domnul, după treizeci de ani de la naștere, a fost botezat de Ioan în Iordan și S-a arătat lumii, adunând ucenici și săvârșind minuni, Matia, auzind propovăduirea Lui, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul și I-a urmat cu ceilalți ucenici. Domnul, văzând osârdia și curăția lui, l-a ales nu numai în ucenicie, ci și în slujba apostoliei, făcându-l unul din cei șaptezeci de apostoli mai mici, trimiși câte doi înaintea feței Sale.
După Patimile, Învierea și Înălțarea Domnului, ceata celor doisprezece Apostoli a rămas neîmplinită prin căderea și pieirea lui Iuda. Sfântul Petru, cel mai mare dintre apostoli, a ținut cuvânt în mijlocul bisericii, cerând să se împlinească locul lui Iuda. Au pus înainte pe doi: pe Sfântul Iosif, numit Varsava, și pe Matia. Rugându-se lui Dumnezeu să arate pe cel ales, au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, fiind numărat între cei doisprezece Apostoli. Alegerea a fost întărită de Domnul prin trimiterea Duhului Sfânt în limbi de foc la Cincizecime, Care a șezut și pe Matia, ca și pe ceilalți Apostoli.
Primind Duhul Sfânt, apostolii au tras sorți în care parte a lumii să propovăduiască fiecare. Sfântului Matia i-a căzut sorțul Iudeii, unde a cercetat cetățile și satele, binevestind mântuirea. Dar nu numai acolo a purtat numele lui Hristos, ci și în Etiopia, unde a suferit multe chinuri (a fost târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste și ars cu foc), pe care le-a primit cu bucurie și le-a răbdat vitejește. S-a ostenit și în Macedonia, unde păgânii elini, voind să-i încerce puterea credinței, i-au dat să bea o băutură otrăvitoare care lua vederea; sfântul a băut-o în numele lui Hristos și a rămas nevătămat, tămăduind apoi peste 250 de oameni orbiți de acea otravă. Diavolul, neputând suferi aceasta, i-a îndemnat pe necredincioși să-l ucidă; căutându-l trei zile fără să-l poată afla (căci umbla nevăzut prin mijlocul lor), sfântul s-a dat de bunăvoie în mâinile lor și a fost închis în temniță, de unde Domnul, arătându-i-Se în lumină mare, l-a dezlegat și l-a eliberat. A doua zi, propovăduind iarăși cu îndrăzneală, pe cei ce voiau să-l ucidă i-a înghițit pământul, iar ceilalți, temându-se, s-au întors la Hristos și s-au botezat.
Întorcându-se în Iudeea, la sorțul său, Matia întorcea mulți fii ai lui Israel la Hristos, întărindu-i prin semne și minuni: tămăduia orbii, curăța leproșii, izgonea diavolii, dădea umblare șchiopilor, auzire surzilor și învia morții. Le tâlcuia din Scripturi și din prooroci cum toate s-au împlinit în Hristos.
În vremea aceea, Anan era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâtor și hulitor al numelui lui Iisus Hristos, cu a cărui poruncă fusese ucis și Sfântul Iacov, ruda Domnului. Trecând Sfântul Matia prin părțile Galileei și propovăduind pe Hristos în adunările evreiești, iudeii orbiți de necredință l-au prins și l-au dus la arhiereul Anan, în Ierusalim. Acesta, adunând sinedriul, l-a acuzat pe Matia de a urma unui hulitor al Legii și i-a pus înainte alegerea: să se lepede de Hristos și să trăiască, sau să rămână creștin și să moară.
Sfântul Matia a răspuns fără teamă că a fi creștin nu este vină, ci slavă, și, la îndemnul arhiereului de a-și apăra credința, a tâlcuit din cărțile Legii Vechi toate proorociile despre Hristos: făgăduința către Avraam, Isaac și Iacov, proorocia lui Isaia despre Fecioara care va naște, cuvântul lui Moise despre proorocul ce va veni, patima închipuită prin șarpele de aramă și prin Iona ieșit din chit. Arhiereul Anan, mâniindu-se, i-a amintit legea lui Moise despre proorocii mincinoși care trebuie să moară. Matia a răspuns că Cel propovăduit de el nu este doar prooroc, ci Domnul proorocilor, Fiul lui Dumnezeu, și că nu se va depărta niciodată de adevărul aflat.
Atunci arhiereul, astupându-și urechile, a poruncit să se citească din Lege pedeapsa cu moartea prin lapidare pentru hulă, și l-a osândit pe Matia la moarte cu pietre. Dus la locul numit Betlaschila ("casa celor uciși cu pietre"), doi martori, după rânduiala Legii, și-au pus mâinile pe capul lui, mărturisind că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise și Legea, și au aruncat primii cu pietre asupra lui; sfântul i-a rugat să îngroape acele pietre împreună cu el, ca mărturie a patimii sale. Ridicându-și mâinile spre cer, și-a dat sufletul sub ploaia de pietre. Iar cei ce l-au ucis, voind să pară în fața romanilor că pedepsiseră o crimă împotriva Cezarului, i-au tăiat capul cu securea după ce murise. Credincioșii i-au luat trupul și l-au îngropat cu cinste.
Moaștele Sfântului Matia au ajuns în parte la Treves (Trier), în Germania, unde se cinstesc și astăzi.
Tropar, glasul 3: Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșale sufletelor noastre.
Sfinții 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos
Sfinții zece Mucenici Mărturisitori pentru icoana lui Hristos sunt cinstiți pe 9 august ca apărători ai cinstitelor icoane în vremea primei iconoclasme, sub împăratul Leon al III-lea Isaurul (717-741), numit și Conon, care a ridicat prigonire asupra Bisericii, scornind erezia împotriva icoanelor, socotindu-le idoli. A poruncit ca icoanele să fie sfărâmate, arse sau aruncate în apă, iar pe cei ce nu se supuneau i-a izgonit în surghiun sau i-a ucis. La început l-a izgonit cu necinste de pe scaun pe Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolului, care i se împotrivea, punând în locul lui pe ereticul Anastasie.
Deasupra "Porții de Aramă" a Constantinopolului, zidită de marele Constantin, era așezată din vechi o icoană de aramă a Mântuitorului Iisus Hristos, cinstită de popor. Împăratul și patriarhul au poruncit să fie dată jos. Un ostaș cu dregătoria de spătar s-a suit pe o scară pentru a o surpa. Văzând aceasta, mulțimea de credincioși, bărbați și femei, s-au pornit cu râvnă pentru dreapta credință, au apucat scara cu ostașul de pe ea și au aruncat-o jos, dându-l pe acesta morții.
Aflând, împăratul a scos fără de veste ostași înarmați asupra poporului dreptcredincios și au tăiat pe mulți, bărbați și femei, bătrâni și tineri, al căror număr numai Domnul îl știe; iar pe cei mai de seamă i-au prins vii. Numele lor erau: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru și Leontie. Bătându-i cu toiege fără cruțare, i-au aruncat în temniță, unde au fost ținuți în legături și bătuți cumplit timp de optzeci de zile, primind fiecare câte cinci sute de lovituri pe zi. Întărindu-se cu puterea lui Hristos, răbdau cu vitejie, fără să slăbească. Văzând aceasta, tiranul a poruncit să li se ardă fețele cu fiare înroșite, apoi să fie scoși pe ulițe și uciși cu sabia. Astfel și-au sfârșit pătimirea, iar trupurile lor au fost aruncate în adâncul mării.
Alături de ei, pentru dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane, a fost ucisă și una din femeile cele de vază, Maria patriciana.
Când acești sfinți mucenici au fost prinși, a fost prinsă și cuvioasa Teodosia monahia, având aceeași vină, căci luase parte la dărâmarea scării împreună cu ceilalți. Ea a luat cununa muceniciei mai înainte decât ceilalți, iar pomenirea ei se face separat, la 29 mai. Toți câți au pătimit pentru cinstita icoană a Mântuitorului au stat împreună înaintea lui Hristos Dumnezeu.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.