Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie
Sfinții Mucenici Tirs și Calinic au pătimit în cetatea Cezareei, în vremea împăratului Deciu (249-253). Pe atunci a venit în cetate, din Nicomidia, un dregător numit Cumvrichie, om aprins de râvnă pentru cinstirea idolilor, care silea pe creștini, pe unii cu daruri, pe alții cu îngroziri, să se lepede de Hristos. În drumul dregătorului spre Helespont, l-a întâmpinat Sfântul Tirs, care, fiind întrebat dacă este slobod a grăi ce voiește, a mărturisit fără înfricoșare pe Hristos drept singurul Dumnezeu adevărat, mustrând pe dregător pentru nedreptatea de a sili oamenii să cinstească chipuri cioplite fără viață. Pentru aceasta, Tirs a fost supus la chinuri îndelungate: i s-au împuns ochii, i s-au sfărâmat picioarele, i s-a vărsat plumb topit pe spate, a fost pus într-un vas cu apă ca să fie înecat, dar vasul s-a spart de la sine, și a fost aruncat de pe un zid înalt peste țepi și cuie ascuțite, dar de fiecare dată Dumnezeu l-a păzit nevătămat. La rugăciunea lui, idolii din templu s-au sfărâmat singuri.
Martor la aceste minuni a fost Calinic, slujitor idolesc cinstit de elini ca un om învățat și de bun neam; văzând neputința zeilor pe care îi slujea, a primit în inimă sămânța dreptei credințe și, apropiindu-se de Tirs, a strigat că primește și el pe Dumnezeul mărturisit de acesta. Pentru această îndrăzneală, Calinic a fost ucis prin sabie. În taină, episcopul Cezareei a venit noaptea în temnița lui Tirs, care era doar catehumen, și l-a botezat. Pus apoi într-un sicriu, ca slujitorii împăratului să-l taie cu fierăstrăul, Sfântul Tirs a îngenuncheat, s-a rugat și, făcându-și semnul crucii, și-a dat sufletul lui Dumnezeu în pace, mai înainte ca chinul cel din urmă să fie dus la capăt.
Sfinții Mucenici Filimon și Apolonie au pătimit în Tebaida Egiptului, în vremea împăratului Dioclețian, sub dregătorul Arian, stăpânitorul acelui ținut. Treizeci și șapte de creștini fuseseră prinși și aduși înaintea ighemonului; între ei se afla Apolonie, citeț (anagnost) al Bisericii, care, temându-se de cumplitele chinuri ce-i așteptau, s-a învoit cu un cântăreț păgân la instrumente, anume Filimon, ca acesta, primind patru galbeni, să-i ia locul la judecată, îmbrăcându-se în hainele lui și jertfind idolilor în numele lui. Filimon a primit înțelegerea, dar, din clipa în care s-a îmbrăcat în hainele lui Apolonie, a fost umplut fără să se aștepte de harul dumnezeiesc și, în locul jertfei cerute, a mărturisit pe Hristos înaintea judecătorului; o ploaie venită din cer numai asupra lui l-a botezat în chip minunat chiar în acel ceas. Văzând aceasta, Apolonie însuși, mișcat de tăria prietenului său, și-a mărturisit la rândul lui credința în Hristos.
Amândoi au fost legați de un măslin și săgetați; o săgeată rătăcită a nimerit chiar ochiul ighemonului Arian, orbindu-l. Sfântul Filimon a prorocit mai înainte că, de va lua dregătorul țărână de pe mormântul său după mucenicia lui, ochiul i se va tămădui. Apoi amânduror sfinților le-au fost sfredelite gleznele și, legați cu funii, au fost purtați și tărâți prin toată cetatea, până ce, la urmă, le-au fost tăiate capetele. Ighemonul Arian, mergând la mormântul Sfântului Filimon și luând țărână de acolo, precum acesta îi spusese, s-a tămăduit la ochi, iar pentru această minune a crezut în Hristos și s-a botezat împreună cu toată casa lui. Aflând împăratul Dioclețian că dregătorul s-a făcut creștin, a poruncit să fie legat în lanțuri, cu o piatră atârnată de gât, și aruncat în mare; dar trupul lui a fost scos la mal, în chip minunat, de un delfin, fiind apoi îngropat cu cinste de credincioși.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.