Sfântul Proroc Agheuî
Sfântul Proroc Agheu se trăgea din seminția lui Levi și s-a născut în Babilon, în vremea robiei israelitenilor, fiind, după unii Sfinți Părinți, fiul lui Ido. Încă tânăr, a venit din Babilon la Ierusalim împreună cu iudeii aduși înapoi din robie de cârmuitorul Zorobabel și de arhiereul Iosua, fiind unul dintre cei dintâi care au proorocit poporului întors din pribegie, alături de tânărul Proroc Zaharia, cu care a lucrat treizeci și șase de ani, cu aproximativ patru sute șaptezeci de ani înainte de întruparea lui Hristos.
Întorși din robia babiloniană, iudeii făgăduiseră lui Dumnezeu să rezidească Templul cel sfânt din Ierusalim, dar, cuprinși de grijile vieții de zi cu zi și descurajați de seceta și sărăcia care îi loveau, mulți dintre ei lăsaseră lucrarea baltă. Sfântul Agheu s-a ridicat atunci în mijlocul poporului și i-a mustrat pentru nepăsarea lor, arătându-le că sărăcia recoltelor era îngăduită de Dumnezeu tocmai pentru că puseseră treburile personale înaintea Casei Domnului, și i-a încredințat că Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov va fi cu ei la lucru. A proorocit lămurit despre noul Templu, spunând că, deși va fi mai sărac decât cel al lui Solomon, slava lui va fi mai mare decât a celui dintâi, căci în el avea să intre Însuși Mântuitorul. Lucrarea s-a încheiat în anul 515 înainte de Hristos, în al șaselea an al domniei lui Darius, iar bătrânul Proroc Agheu, văzând sfințirea noului Templu, a trecut la Domnul cu pace, fiind îngropat cu cinste alături de preoți, ca unul ce era din neam preoțesc.
Tropar, glasul al 2-lea: A prorocului Tău, Doamne, Agheu, pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Sfânta Împărăteasă Teofana
Sfânta Teofana s-a născut și a crescut în Constantinopol, fiind de neam împărătesc, din vestita familie a Martinachilor, fiica lui Constantin și a Anei, oameni cinstiți care multă vreme s-au mâhnit că nu aveau copii. Rugându-se cu osârdie Maicii Domnului în biserica din Vlaherna, au primit darul acestei fiice, pe care au crescut-o din vârsta de șase ani în învățătura Sfintei Scripturi și în toată fapta cea bună, încât încă din copilărie se vedeau în ea semnele sfințeniei ce avea să vină. Ajunsă la vârsta măritișului și întrecând prin frumusețe și virtute pe cele de o seamă cu ea, a fost aleasă de împăratul Vasile I Macedoneanul ca soție pentru fiul său, viitorul împărat Leon al VI-lea Înțeleptul, căsătoria fiind hotărâtă mai degrabă din porunca socrului decât din alegerea celor doi tineri.
Nu după multă vreme, vicleanul episcop Teodor Santavarin, vrăjitor cu numele de creștin, a semănat zâzanie între tată și fiu, încredințându-l pe împăratul Vasile, încă îndurerat de moartea celuilalt fiu al său, că Leon ar plănui să-l ucidă. Mâniat, împăratul a poruncit ca Leon, împreună cu soția sa Teofana, să fie închiși într-un loc întunecos, sub strajă, timp de trei ani, vreme în care cei doi s-au dedicat postului și rugăciunii neîncetate. Tradiția povestește că un papagal, deprins să repete tânguirea mamei lui Leon, „Vai, fiul meu Leon!”, a înduioșat curtea și pe boieri, care au mijlocit pentru cei doi; astfel, cu prilejul sfințirii bisericii Sfântului Proroc Ilie, împăratul Vasile s-a împăcat cu fiul său, i-a îmbrățișat cu lacrimi și i-a redat rangul dinainte, iar nu mult după aceasta s-a îmbolnăvit și a murit, lăsând împărăția lui Leon, care a poruncit ca vrăjitorul Santavarin să fie pedepsit și surghiunit.
Ajunsă împărăteasă, Sfânta Teofana nu s-a lăsat amăgită de slava și de bogățiile vieții împărătești, ci se îngrijea necontenit de mântuirea sufletului, disprețuind mesele scumpe și hrănindu-se cu pâine și cu legume. Dădea săracilor banii și veșmintele de preț pe care le primea, ajuta văduvele și orfanii, îmbogățea mănăstirile sărace, iar pe slujitorii ei îi socotea frați, nu robi, fără să-i cheme vreodată cu nume de ocară. Patul ei era acoperit la arătare cu țesături scumpe și cu fir de aur, dar noaptea împărăteasa se așeza pe podea, pe o rogojină și pe pânză din păr aspru, udând-o cu lacrimi de pocăință, din puținul somn pe care și-l îngăduia înainte de a se scula iarăși la rugăciune.
Simțindu-și sfârșitul aproape, Sfânta Teofana și-a luat rămas-bun de la cei din preajmă și s-a mutat în pace la cele veșnice, fiind îngropată cu mare cinste în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, alături de fiica ei, Evdochia; la scurtă vreme după aceasta, la mormântul ei s-au înmulțit vindecările minunate, vestind întregului Bizanț sfințenia vieții ei. Împăratul Leon, voind să-i ridice o biserică în numele ei, a fost oprit de însăși împărăteasa, care îi ceruse să nu facă aceasta; astfel, lăcașul început în cinstea ei a fost închinat, după sfatul Bisericii, tuturor sfinților, prilej din care s-a statornicit obiceiul prăznuirii Tuturor Sfinților în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt.
Tropar, glasul al 4-lea: Fiind atrasă cu dor de cele cerești, ai petrecut viața trăind îngerește pe pământ, o Teofana. Pentru aceasta te-ai învrednicit de darurile cerești împreună cu oștirile îngerilor și cetele sfinților, stând înaintea Împăratului a toate, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă milă.