Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul s-a născut la începutul veacului al XV-lea într-un sat din apropierea Rădăuților, din părinți săraci, dar binecredincioși, și a primit la Sfântul Botez numele de Dumitru. Încă din pruncie s-a arătat ales de Dumnezeu pentru viața îngerească a pustnicilor, nelipsind niciodată de la biserică și ferindu-se de joaca celorlalți copii, iar la zece ani a fost dat la învățătură de carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuți, unde, deși tânăr cu vârsta, se arăta înțelept ca un bătrân. La șaisprezece ani a părăsit casa părintească pentru a intra în obștea acelei mănăstiri, nevoindu-se în rugăciune, în priveghere de toată noaptea și în citirea neîncetată a cărților Sfinților Părinți, pentru care a primit la călugărie numele de David.
Dorind o nevoință mai aspră, s-a retras la mănăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuți, unde a îmbrăcat marele chip îngeresc al schimniciei, primind numele de Daniil, și de unde s-a retras mai apoi într-un loc tăinuit, pe malul pârâului Vițeul, lângă Putna, unde a dăltuit cu mâinile sale, în stâncă, un mic paraclis și o chilie. Vestea despre nevoințele și darurile sale de vindecare s-a răspândit curând în toată Moldova de sus, și tot acolo, în octombrie 1451, l-a găsit tânărul Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, fugit prin păduri de frica unchiului său Petru Aron, ucigașul tatălui său. Cuviosul l-a mângâiat și l-a întărit cu cuvinte părintești, prorocindu-i că nu peste multă vreme va urca pe tronul tatălui și al bunicului său, Alexandru cel Bun, lucru care s-a și împlinit în aprilie 1457, când Ștefan a fost uns domn al Moldovei.
Ajuns pe tron, Ștefan cel Mare l-a cercetat pe Cuviosul Daniil de multe ori, atât în vremuri de pace, cât și de cumpănă pentru țară, mai ales după înfrângerea de la Războieni din 1476, când sihastrul l-a îndemnat să nu se descurajeze, ci să strângă iarăși oaste și să apere țara și creștinătatea de păgâni; voievodul l-a ascultat și a făgăduit să ridice o biserică după fiecare biruință, lucru pe care l-a și împlinit. Tot Cuviosul Daniil este cel căruia tradiția îi atribuie îndemnul de a ridica mănăstirea Putna, arătându-i domnitorului și locul potrivit pentru ctitorie, iar după sfințirea acesteia, în 1470, s-a retras să pustnicească la stânca Șoimului, lângă Voroneț.
Când Ștefan cel Mare a zidit, în doar patru luni și jumătate, mănăstirea Voroneț, în anul 1488, Cuviosul Daniil a venit în obștea acesteia, povățuind monahii și pe pustnicii din împrejurimi ca un părinte duhovnicesc, fără să primească însă vreodată cinstea de a fi numit egumen cu de-a sila. A trecut la Domnul în jurul anului 1496, fiind înmormântat în pronaosul bisericii de la Voroneț, sub o lespede pe care, după tradiție, Ștefan cel Mare a poruncit să se scrie: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”. În 1547, ucenicul său, mitropolitul Grigorie Roșca, a poruncit ca chipul lui, cu aureolă de sfânt, să fie zugrăvit pe fațada bisericii Voroneț, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut oficial în rândul sfinților la 21 iunie 1992.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci, luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și, luptând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, și cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.
Sfântul Mucenic Sebastian și Sfânta Muceniță Zoe
Sfântul Mucenic Sebastian era originar din cetatea Narbona, din Galia, dar crescut și educat în Mediolan (Milano), și a ajuns, prin vitejia și înțelepciunea sa, căpitan al gărzii imperiale și apoi senator pe vremea împărăților Dioclețian și Maximian, care îl prețuiau și îl iubeau mult. Era creștin în taină, nu din frică, ci pentru a putea ajuta mai bine pe frații săi în vremea prigoanei, mergând să întărească în credință pe cei închiși pentru Hristos și să îngroape cu cinste trupurile mucenicilor uciși. Printre cei pe care i-a încurajat să nu se lepede de Hristos se aflau frații Marcelin și Marcu, dar și Nicostrat, mai marele cancelariei imperiale, și soția acestuia, Zoe, care fusese mută timp de șase ani și a fost vindecată printr-o minune, mărturisind de atunci cu glas tare credința în Hristos.
Fiind prins în timp ce voia să îngroape pe alți mucenici, Sfântul Sebastian a fost adus la judecată și osândit la moarte; chemat înaintea împăratului, care îi amintea cu părere de rău toată cinstea pe care i-o arătase la curte, sfântul nu s-a clătinat, ci a mustrat fără frică nelegiuirea închinării la idoli. Pentru pedeapsă a fost săgetat de ostași, el fiind un iscusit mânuitor al arcului, dar, supraviețuind în chip minunat săgetării, a fost descoperit de o creștină, Irina, care l-a tămăduit de rănile sale; sfântul însă nu s-a ascuns, ci s-a arătat din nou înaintea împăratului, mustrându-l pentru nedreptatea pe care o făcea robilor lui Hristos, drept care a fost bătut până la moarte și trupul i-a fost aruncat într-un loc necurat.
Alături de Sfântul Sebastian au pătimit pentru Hristos și Sfânta Zoe, dimpreună cu soțul ei Nicostrat, cu Tranchilin, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul, precum și cu frații Marcelin și Marcu, toți mărturisind cu statornicie dreapta credință înaintea prigonitorilor și primind, fiecare în felul rânduit lui, cununa muceniciei, în jurul anului 288.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Ierarh Modest, arhiepiscopul Ierusalimului
Sfântul Ierarh Modest s-a născut din părinți ortodocși în cetatea Sebastia, tatăl său numindu-se Eusebiu, iar mama Teodula, care era stearpă și a primit acest prunc, după patruzeci de ani de căsătorie, ca răspuns la rugăciunile lor. La scurt timp după naștere, tatăl pruncului a fost pârât împăratului Maximian că este creștin și închis; aflând aceasta, Teodula s-a dus și ea la închisoare cu copilul de numai cinci luni, iar acolo amândoi părinții și-au dat sufletele în pace lui Dumnezeu, fiind aflați morți de către paznici, cu pruncul viu între ei. Maximian, văzându-l frumos și plăcut, l-a dat unui senator să fie crescut spre slujirea lui Zeus, dar fiii argintarului care îl creșteau, pizmuindu-i cinstea de care se bucura, l-au vândut ca rob în Egipt, unde a slujit șapte ani unui stăpân necredincios pe care, prin rugăciune stăruitoare, l-a întors la dreapta credință și l-a vindecat de o boală grea.
După moartea acelui stăpân, Modest s-a dus să se închine la Mormântul cel de viață purtător al Domnului, apoi s-a retras la Muntele Sinai, unde a slujit lui Dumnezeu și a săvârșit multe minuni, mai ales tămăduiri de animale. La moartea patriarhului Ierusalimului, Modest a fost ales prin descoperire dumnezeiască arhiereu al cetății, la cincizeci și nouă de ani, iar pe fiii argintarului care îl vânduseră, întâlnindu-i fără ca ei să-l știe drept arhiereu, nu numai că nu s-a răzbunat, ci i-a primit cu dragoste și i-a miluit cu dărnicie.
În anul 614, când oastea persană a regelui Hosroe al II-lea a înaintat spre Ierusalim, patriarhul Zaharia l-a trimis pe Modest după ajutor la Ierihon; cetatea a fost cucerită după trei săptămâni de asediu și supusă unor jafuri și măceluri înfricoșătoare, în care au pierit zeci de mii de creștini, iar patriarhul Zaharia a fost dus în robie în Persia împreună cu Sfânta Cruce și mulți alți creștini. Rămas să păstorească Biserica în acele zile cumplite, Sfântul Modest s-a îngrijit, asemenea unui nou Zorobabel, să îngroape mulțimea celor uciși și să rezidească, pe cât a fost cu putință, sfintele locașuri pângărite, primind ajutor de la Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, pentru reașezarea bisericii de pe Muntele Sion. A trăit în toți anii săi nouăzeci și șapte de ani, dintre care treizeci și opt ca arhiereu al Ierusalimului, și s-a mutat la cele veșnice cu pace, fiind îngropat alături de înaintașii săi în Biserica Apostolilor din Ierusalim.
Tropar: Petrecând, înțelepte, viața ta cu cuvioșie, te-ai împodobit cu veșmântul cel luminat al arhieriei, sfințite nevoitorule Modest. Drept aceea, și nevoindu-te prea cu osârdie, Părinte, acum întru veselie împreună cu Hristos te bucuri, rugându-te pentru noi toți, care te lăudăm pe tine.