Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești
Sfânta Evloghia s-a născut la 24 noiembrie 1908 în satul Nevesca, azi Nimfeo, din nordul Greciei, într-o veche comunitate de vlahi, și a primit la botez numele de Ecaterina. Copilăria i-a fost marcată de suferință: a rămas fără mamă de mică, iar după ce tatăl s-a recăsătorit, mama vitregă a împins-o de pe o căpiță de fân, provocându-i o fractură gravă a coloanei, care a ținut-o țintuită la pat aproape nouă ani. La zece ani a fost trimisă, ca infirmă, la București, în casa unchiului ei matern, Ioan Ciciu, și a soției acestuia, Epifania, unde, în 1927, în timp ce suferea de peritonită și toți cei din jur credeau că va muri, i s-au arătat în chip vădit Maica Domnului și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, care au vindecat-o.
În urma acestei vindecări minunate, Ecaterina a răspuns chemării auzite în vis de la Mântuitorul și a început o lucrare misionară de propovăduire a credinței, mergând prin sate cu cărți și icoane, sub auspiciile revistei „Cuvânt Bun”, lucrare datorită căreia bisericile pe unde trecea se umpleau de lume, iar cârciumile se goleau, lucru care i-a adus disprețul și ostilitatea celor potrivnici Bisericii. După moartea bătrânilor care o crescuseră de la zece ani și simțind chemarea vieții monahale, sora Ecaterina Țârlea a intrat în obștea Mănăstirii Samurcășești în septembrie 1939, iar la 21 noiembrie 1942, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, a fost tunsă în monahism, primind numele de Evloghia. Văzând starea jalnică a mănăstirii după cutremurul din 1940, a strâns ajutoare prin satele unde propovăduia, refăcând chiliile și biserica.
Maica Evloghia a dus o viață de asceză aspră, plină de smerenie și de dragoste pentru rugăciune, nedormind în pat, ci în genunchi, pe zdrențe, fără să facă focul în chilia ei iarna, ca celelalte maici să nu rămână fără lemne. A continuat propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu și în anii prigoanei comuniste ateiste, lucru care i-a adus moartea mucenicească: în decembrie 1949, pe când propovăduia prin satele de pe Dunăre, purtând cărți de rugăciune, icoane și pliante duhovnicești, a fost prinsă în satul Ulmeni, din județul Călărași, de niște răufăcători care au călcat-o în picioare și au bătut-o cu sălbăticie. Dusă la Spitalul Brâncovenesc din București, la 19 decembrie a fost încunoștințată de Maica Domnului și de Sfântul Arhanghel Mihail că se va muta în scurt timp la Domnul; și-a luat rămas-bun de la ceilalți bolnavi, îndemnându-i să se încreadă în Dumnezeu, și a fost dusă de urgență la mănăstirea sa de metanie, unde, chiar în seara aceea, la sunetul clopotelor de Vecernie, s-a spovedit, a primit Sfânta Împărtășanie și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, încununată cu slava muceniciei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea ei în ședința de lucru din 1 iulie 2025, sub numele de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești, cu zi de prăznuire la 19 decembrie, fiind cinstită, încă de la adormirea sa, ca grabnică ajutătoare și făcătoare de minuni pentru cei care o cheamă în rugăciune.
Tropar, glasul al 4-lea: Mielușeaua Ta, Iisuse, Evloghia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și spre Tine căutând mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop prin botezul Tău, și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine, și mor pentru Tine, ca să și viez întru Tine; deci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Bonifatie și Sfânta Cuvioasă Aglaia
În Roma, pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian, viețuia o femeie de neam ales, Aglaida, fiica lui Acachie, fostul proconsul al Romei, care, tânără și frumoasă, ducea o viață liberă, fără cununie legiuită, biruită de patima trupească; avea în slujba ei un rob credincios al casei, pe Bonifatie, tânăr și el la chip, cu care viețuia în păcat și care, deși petrecea adesea în crâșme cu băutură și veselie deșartă, era totodată milostiv, iubitor de străini și plin de milă pentru cei lipsiți. La fel și Aglaida era miloasă și avea evlavie deosebită către sfinții mucenici, iar amândoi, suspinând adesea către Dumnezeu pentru păcatele lor, doreau în taină o îndreptare a vieții, fără să știe cum anume să o înceapă.
Într-o zi, Aglaida i-a cerut lui Bonifatie să meargă în Răsărit, unde creștinii erau prigoniți și uciși pentru Hristos, ca să-i aducă moaște de mucenici spre ajutor și mântuire sufletească; el, râzând, a întrebat-o dacă i-ar primi oasele lui, de nu va găsi pe ale martirilor, iar ea, neluând în seamă vorba, l-a trimis cu daruri și cu douăsprezece slugi spre Tarsul Ciliciei. Ajuns acolo și văzând mulțimea de creștini chinuiți pentru credință, Bonifatie le-a sărutat lanțurile și rănile, iar inima i s-a aprins de o râvnă neașteptată, încât a mărturisit el însuși, înaintea dregătorului, că este creștin. Pentru aceasta a fost supus la chinuri cumplite, spânzurat cu capul în jos, strujit pe tot trupul, împuns cu trestii ascuțite pe sub unghii, cu plumb topit vărsat în gură și aruncat cu capul într-un cazan cu smoală clocotită, dar, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat din toate, încât cincizeci de bărbați au crezut atunci în Hristos văzând minunea. La urmă i s-a tăiat capul, la 19 decembrie, în jurul anului 307.
Slujitorii care îl însoțiseră au răscumpărat cu cinci sute de galbeni trupul sfântului, l-au uns cu mir și l-au adus Aglaidei, care, înștiințată mai înainte printr-un înger că robul ei se face de acum stăpân și mijlocitor al sufletului ei, l-a primit cu mare cinste și l-a înmormântat cu evlavie, ridicând mai târziu chiar în mijlocul Romei o biserică în numele lui, unde i-a și mutat moaștele. De atunci, fericita Aglaida și-a împărțit averile la săraci, s-a lepădat de lume și a viețuit încă cincisprezece ani în pocăință aspră, adormind în Domnul și fiind îngropată alături de Sfântul Bonifatie, pe care odinioară îl trimisese după moaște și care avea să devină, fără să știe, mijlocitorul mântuirii ei.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Bonifatie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Ierarh Grichentie, episcopul Etiopiei
Sfântul Grichentie era de loc din cetatea Mediolanului (Milano de astăzi), din părinți cu numele Agapie și Teodota, care l-au crescut cu evlavie creștină; ca un pământ bun, el a primit semințele cele dumnezeiești și a rodit din belșug, fiind hirotonit diacon și supunându-se de tânăr postului și asprei viețuiri. Petrecând o vreme retras de lume, a aflat de la un bătrân înțelept tot ce avea să i se întâmple în viitor, iar mai târziu i s-a arătat față către față și Sfântul Apostol Petru, care i-a încredințat aceleași descoperiri, întregindu-le cu cele ce mai lipseau. Pe vremea împăratului Iustin, Elesvoi, împăratul etiopienilor, a cerut patriarhului Proterie al Alexandriei să-i trimită un bărbat desăvârșit ca episcop; patriarhul, neștiind pe cine să aleagă, a fost povățuit printr-o vedenie de fericitul Marcu, care i l-a arătat pe Grichentie, venit de puțină vreme în cetate și găzduit de un creștin; bucurându-se, patriarhul l-a hirotonit episcop și l-a trimis în Etiopia, cu scrisori de încredințare.
Ajuns în acele ținuturi îndepărtate, Sfântul Grichentie a pus temelia Bisericii lui Hristos, a hirotonit preoți și diaconi, a sfințit bisericile zidite de curând de împărat și a botezat o mulțime de iudei care alcătuiau aproape tot poporul de acolo, convingându-i prin temeiuri din Scriptură și prin minuni vădite să primească dreapta credință. A încoronat pe Avramie, urmașul lui Elesvoi, ca rege creștin al Omiriților, și a purtat o discuție publică timp de cinci zile, înaintea regelui și a întregului popor, cu învățatul Ervan, care, biruit de argumentele sfântului, a primit botezul, luând numele de Leon. Regele Avramie a domnit treizeci de ani și a fost îngropat în cetatea Farului, iar Sfântul Grichentie, după ce a încheiat astfel lucrarea sa apostolică, s-a mutat la Domnul cu pace.