Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana
Sfânta Cuvioasă Antonina, pe numele primit la botez Ilinca, s-a născut la 7 martie 1923, în satul Runcu, într-o familie crescută în credință și ascultare, arătând încă din copilărie o dragoste deosebită pentru rugăciune și viață curată. La vârsta de douăzeci și șase de ani, în 1949, frumoasă și purtând încă o rochie de catifea roșie, a intrat în obștea Mănăstirii Tismana, unde la călugărie a primit numele de Antonina. Aici i s-a dat ascultarea cea mai smerită, îngrijirea porcilor mănăstirii, slujire pe care a împlinit-o fără cârtire timp de aproape patruzeci de ani, la câteva sute de metri de obște, departe de biserică, dar, după cum mărturisesc cei care au cunoscut-o, foarte aproape de Dumnezeu.
Dorind cu ardoare să participe la slujbele de noapte, se lovea adesea de porțile încuiate ale mănăstirii; în fața acestei piedici, a ales să facă din locul ascultării sale propriul ei altar, rugându-se neîncetat în pădure, unde era văzută făcând sute de metanii. Într-o zi a povestit cu bucurie copilărească despre o întâlnire tainică avută în pădure cu o femeie înveșmântată în negru, cu mantie și toiag, întâlnire pe care a socotit-o drept o vedenie a Maicii Domnului, față de care, alături de Sfântul Nicodim de la Tismana, avea o evlavie cu totul aparte. Viața ei duhovnicească era ascunsă sub chipul unei nebunii pentru Hristos: unele maici o socoteau ieșită din comun, mai ales pentru obiceiul ei de a aduna sub pat hrană care se strica în timp, spre neplăcerea celor din preajmă, dar sub această aparență neînsemnată se afla un suflet adânc înrădăcinat în rugăciune, post, priveghere și simplitate, înzestrat, după mărturia obștii, și cu darul facerii de minuni.
A trecut la Domnul în pace, la 23 decembrie 2011, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine. Pentru viața ei de sfințenie, la propunerea Mitropolitului Irineu al Olteniei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea ei în ședința de lucru din 1-2 iulie 2025, împreună cu alte cincisprezece femei românce cu viață sfântă, sub numele de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana, cu zi de prăznuire la 23 decembrie; proclamarea generală a canonizării a avut loc la 6 februarie 2026, iar moaștele ei au fost deshumate la Mănăstirea Tismana la 27 aprilie 2026.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Antonina, duhul tău.
Sfinții 10 Mucenici din Creta
Pe vremea când Deciu ținea sceptrul împărăției romane, în jurul anului 250, a fost pus în insula Creta un ighemon asemenea la fire stăpânului său, asemănându-i-se prin asprime, prin tiranie și prin prigonirea creștinilor. Acesta a poruncit să fie căutați și prinși toți cei ce credeau în Hristos, și astfel au fost adunați zece bărbați de bună credință, care nu erau din aceeași cetate, ci din mai multe părți ale insulei: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie și Evnichian din mitropolia Gortinei, Zotic din Cnossos, Agatopus din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest și Pompie din Heraklion.
Duși înaintea ighemonului, sfinții au fost îndemnați să jertfească idolilor, dar au răspuns cu hotărâre că nici cu cuvântul, nici cu fapta nu se vor supune unei astfel de porunci, mulțumind în chip neobișnuit pentru chinurile pregătite, pe care le socoteau un adevărat ospăț duhovnicesc pentru Hristos. Timp de treizeci de zile au fost chinuiți cumplit și batjocoriți, fiind târâți prin gunoaie de cei necredincioși, fără ca asprimea ighemonului să se îmblânzească. În cea de-a douăzeci și treia zi a lunii decembrie, fiind aduși la judecată și văzându-i pe sfinți stând neclintiți în credință, dregătorul a poruncit ca toți zece să fie osândiți la moarte prin sabie.
Venind la locul de osândă, mucenicii s-au sfătuit între ei cine să primească moartea cel dintâi, iar Teodul, fiind cel mai vârstnic, a cerut să fie tăiat primul, urmat de ceilalți pe rând, fără teamă și fără mâhnire. Înainte de a se pleca sub sabie, au înălțat o rugăciune pentru cei care îi chinuiau, pentru rudeniile, prietenii și patria lor, ca toți să scape din întunericul necunoștinței și să-L cunoască pe Hristos, Lumina cea adevărată. Astfel, rugându-se, le-au fost tăiate capetele, iar sufletele lor s-au înălțat cu bucurie la Hristos; trupurile lor au fost luate de cei apropiați și înmormântate cu cinste. După ce creștinismul a fost recunoscut prin Edictul de la Milan din anul 312, Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, a aflat moaștele lor nestricate și le-a dus cu mare cinste în noua capitală a imperiului. În țara noastră, părți din sfintele lor moaște se află la Catedrala Mitropolitană din Iași, spre cinstirea credincioșilor, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Tropar, glasul al 3-lea: Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cinstite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, fericiții, și toată mulțimea demonilor au rușinat. Pentru aceasta și cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător.