Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani
Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut în anul 1730 în Săliștea Sibiului, din părinți cucernici și iubitori de Dumnezeu, fiind român de neam din Ardeal. Din fragedă vârstă, plin de râvnă pentru Dumnezeu, dorea să viețuiască după rânduiala călugărească a Sfântului Munte Athos, dar din pricina prigoanei pornite în Ardeal împotriva Ortodoxiei și a monahismului, la vârsta de nouăsprezece ani a trecut în Țara Românească. Aflându-se în București un mitropolit grec, anume Roșca, tânărul Gheorghe i-a cerut să-i fie ucenic, fiind primit, și a rămas în ascultarea lui trei ani, urmându-l până la Constantinopol. De acolo a plecat cu binecuvântarea mitropolitului spre Sfântul Munte, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde a fost făcut rasofor și diacon, primind apoi marea schimă pe la anul 1752, petrecându-și vremea în rugăciune, posturi și privegheri îndelungate.
După moartea părintelui său duhovnicesc, a intrat în obștea Schitului Sfântului Prooroc Ilie, sub povățuirea starețului Paisie Velicicovschi, care l-a călugărit și l-a recomandat pentru hirotonia ca ieromonah. În anul 1763 l-a urmat pe starețul Paisie în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din 1775, din pricina ocupației austriece asupra Bucovinei, s-a mutat împreună cu obștea la Mănăstirea Secu, apoi, patru ani mai târziu, la Mănăstirea Neamț, unde obștea număra aproape șapte sute de frați. În 1781, dorind să-și împrospăteze amintirile uceniciei athonite, a luat binecuvântare să se îndrepte spre Athos, dar a fost oprit la București de mitropolitul Grigorie al II-lea și de vechiul său prieten, ieromonahul Macarie, care l-au înduplecat prin multă insistență să primească a reînnoi viața monahală la schitul pustiit al Cernicii.
Înainte de a se hotărî, cuviosul a postit și s-a rugat cu lacrimi la Maica Domnului și la Sfântul Ierarh Nicolae, iar din pricina ostenelii a căzut într-un somn în care i s-a arătat Sfântul Nicolae, umplându-i inima de bucurie duhovnicească și îndemnându-l să rămână pentru a curăți acel loc de fiarele sălbatice. Trezindu-se, Gheorghe l-a întrebat pe ieromonahul Macarie de existența vreunei mănăstiri cu hramul Sfântului Nicolae, și acesta și-a adus aminte de schitul în paragină din ostrovul Cernicii, plin de fiare și de târâtoare. Pătruns de bucurie, Gheorghe a cerut să fie dus acolo, croindu-și singur cărarea prin mărăcini cu toporișca, și a aflat în Sfântul Altar un șarpe mare încolăcit lângă Sfânta Masă, căruia i-a vorbit cu blândețe, poruncindu-i să se ducă, iar fiara s-a supus îndată.
Mult s-a ostenit cuviosul curățind cu mâinile sale acel loc, iar când obștea a crescut, peste o sută de monahi adunându-se în jurul lui, a primit în grija sa și Mănăstirea Căldărușani, din 1794, unde a trimis o parte dintre părinții de la Cernica. Atât de mult sporeau călugării sub povățuirea lui, încât domnitorul Nicolae Mavrogheni, aflând de viața lor aleasă, a vizitat sfânta mănăstire și a răsplătit-o cu daruri. Prin cuvântul său dulce, izvorât din rugăciunea neîncetată, cuviosul Gheorghe adăpa sufletele credincioșilor, iar prin harul Duhului Sfânt trezea conștiințele adormite în păcat. A lăsat urmașilor o diată, scrisă cu mulți ani înaintea morții, ca îndreptar al vieții călugărești, document care a circulat în numeroase copii și a rămas de mare valoare duhovnicească peste veacuri.
În anul 1806, aflându-se la Căldărușani și cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a adunat obștea, cerând și dând iertare tuturor și rostind cuvinte de folos, după care a plecat la Cernica, unde s-a îmbolnăvit mai greu și a adormit în Domnul la 3 decembrie 1806, într-o zi de duminică. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața bisericii Sfântul Lazăr, zidită de el în anul 1804. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa în ședința din 20 și 21 octombrie 2005, proclamarea săvârșindu-se la Mănăstirea Cernica chiar în ziua prăznuirii sale, la 3 decembrie din același an.
Tropar, glasul al 4-lea: Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Sfântul Prooroc Sofonie
Sfântul Prooroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon, fiul lui Husi și nepot al lui Godolia, având printre strămoșii săi pe Amoria și pe Ezechia. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia, fiind al nouălea dintre cei doisprezece Prooroci Mici ai Vechiului Testament și contemporan cu proorocii Ieremia și Avacum. Numele său se tâlcuiește drept „văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu”, și pe drept cuvânt, căci, având mintea sa curată și îndeletnicindu-se neîncetat cu gândirea către Dumnezeu, s-a învrednicit de dumnezeiești descoperiri, cunoscând multe din tainele care aveau să se arate în vremurile cele de pe urmă și vestindu-le mai dinainte.
Sofonie a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor printre neamuri și despre robia care avea să vină asupra lor din pricina necredinței și a închinării la idoli, regatul lui Iuda aflându-se în acea vreme într-o stare adâncă de idolatrie, ca urmare a domniilor nelegiuite ale regilor Manase și Amon. A vestit de asemenea venirea lui Hristos și, după aceasta, întoarcerea neamurilor păgâne către El, precum și faptul că rămășița cea blândă și smerită a lui Israel, cea care își va pune încrederea în numele Domnului, va fi izbăvită și adunată într-o bucurie veșnică. Cartea sa, alcătuită din trei capitole, a fost scrisă, după toate probabilitățile, înainte de reforma religioasă inițiată de regele Iosia în anul 622 înainte de Hristos.
Sfântul Prooroc Sofonie a murit în casa sa și a fost îngropat în țarina lui, așteptând învierea cea de obște a tuturor. Sfântul Teofan, episcopul Niceei și imnograful Bisericii, laudă în cântările alcătuite pentru prăznuirea lui virtuțile cu care acesta și-a împodobit sufletul, prin care s-a făcut vrednic de strălucirea Dumnezeiescului Duh și s-a îmbogățit cu darul proorociei. În iconografie, Sofonie este înfățișat ca un bărbat în vârstă, cu păr bogat, asemănător la chip cu Sfântul Ioan Evanghelistul, având însă barba puțin mai rotundă.
Tropar, glasul al 2-lea: A proorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.