Sfânta Muceniță Anisia fecioara
Sfânta Muceniță Anisia s-a născut în vestita cetate a Tesalonicului, pe vremea prigonitorului împărat Maximian, din părinți bogați și deopotrivă binecredincioși, care au crescut-o nu atât cu hrana trupească, cât mai ales cu învățăturile dreptei credințe, astfel încât, încă din pruncie, fecioara a sporit mai mult în fapte bune decât în ani. A fost dată la învățătura cărților sfinte, pe care le înțelegea cu ușurință datorită minții ei ascuțite, iar fiind plină de duhul lui Dumnezeu și de obiceiuri îngerești, strălucea printr-o frumusețe aparte, pe care însă o ținea ascunsă în casa părintească, neieșind în văzul lumii și ferindu-se cu tot dinadinsul să fie pricină de sminteală pentru cineva. Adesea se mâhnea în sinea ei pentru lungimea anilor tinereții, socotind-o o piedică în calea dorului ei după cele cerești, și nu contenea să cheme pe Hristos întru ajutor, plecându-și genunchii la rugăciune și udând pământul cu lacrimi.
După ce părinții ei au trecut la Domnul, Sfânta Anisia a rămas stăpână pe o avere însemnată, alcătuită din aur, argint, case mărețe, turme de dobitoace, robi și roabe, precum și haine scumpe țesute cu fir de mătase, podoabe și pietre prețioase. Privind la toată această bogăție, fecioara se întreba cum se va putea mântui având atâtea avuții pământești și a hotărât să vândă tot ce avea, poruncind negustorilor să-i dea un preț drept, fără să se tocmească pentru un câștig mai mare, pentru ca și ei să aibă parte de o răsplată dreaptă din partea lui Dumnezeu. Banii primiți i-a împărțit săracilor și celor ce se aflau în lanțuri prin temnițe, umblând ea însăși prin închisori și nu doar dându-le cele de trebuință, ci slujindu-le cu mâinile sale celor care, după ce sufereau chinuri și răni pentru Hristos, nu mai erau în stare să se îngrijească singuri. Și-a tocmit apoi o casă mică, în care lucra cu mâinile pentru a-și câștiga hrana, petrecându-și zilele în osteneli, post și privegheri, plăcută fiind lui Dumnezeu prin viața și prin fapta ei, și mărturisindu-și totodată hotărârea de a-și păstra fecioria pentru Hristos.
Pe vremea aceea, împăratul Maximian dăduse poruncă să fie omorâți creștinii fără a li se cere socoteală celor care îi ucideau, astfel încât prigoana se purta în taină, prin fapta oricărui păgân întâlnit în cale. Într-o zi în care se prăznuia de către păgâni praznicul soarelui, cu jertfe necurate aduse idolilor, Sfânta Anisia, arzând cu inima de dorul de a muri pentru Hristos, a ieșit din casa sa pentru a merge la biserică, după obiceiul ei statornic. La poarta numită a Casantrionei, un ostaș împărătesc, închinător la idoli, a oprit-o și a apucat-o, voind să o tragă spre locul unde se aducea jertfa păgână, ca să o silească să se închine dracilor; ea însă, socotindu-l a fi o ispită a vrăjmașului, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci înaintea lui și a mărturisit cu glas curajos că este creștină, împotrivindu-se cu bărbăție atunci când acela a încercat să-i smulgă acoperământul de pe cap, până a scuipat în obrazul lui.
Mâniat de această împotrivire pe care o socotea o batjocură, ostașul a scos sabia și a înfipt-o în coastele fecioarei, străpungând-o pe loc, iar Sfânta Anisia, căzând la pământ cu vărsarea sângelui ei, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, pe Care Îl iubise și dorise să-L slujească prin mucenicie în toate zilele vieții sale. Mucenicia ei s-a încununat în jurul anului 298, iar trupul ei a fost luat de creștini și îngropat cu cinste, moaștele sale aflându-se astăzi în Tesalonic, în aceeași biserică unde se găsesc și sfintele moaște ale Marelui Mucenic Dimitrie, ocrotitorul cetății.
Tropar, glasul al 4-lea: Mielușeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.