Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit
Sfântul Cuvios Sava s-a născut în anul 439, în părțile Capadociei, în mitropolia Cezareei, într-un sat numit Mutalasca, din părinți de bun neam și binecredincioși, anume Ioan și Sofia. Tatăl său era ostaș în slujba împărăției, și atunci când pruncul Sava avea doar cinci ani, părinții lui au fost trimiși cu o slujbă militară la Alexandria, lăsându-l în grija unui unchi. Crescând în evlavie, încă din tinerețe Sava și-a închinat lui Dumnezeu tot dorul și tot avântul sufletului său, biruind prin înfrânare zburdările trupului și năvala patimilor.
La optsprezece ani a venit la Ierusalim, intrând întâi în mănăstirea Sfântului Pasarion, unde a fost primit de arhimandritul Elpidie și dat în grija unui bătrân capadocian, alături de care a iernat, gândind neîncetat la viața pustnicească pe care de mult o râvnea. Auzind de Sfântul Eftimie cel Mare, care strălucea prin fapte bune și minuni în pustia de la răsărit de Ierusalim, a cerut binecuvântare și a mers la lavra acestuia, așteptând cu răbdare prilejul de a-l vedea, căci cuviosul Eftimie nu venea în sobor decât o dată sau de două ori pe săptămână. Când în sfârșit l-a văzut, Sava a căzut înaintea lui rugându-se să fie primit, iar Sfântul Eftimie, văzându-l atât de tânăr, l-a numit „copil bătrân”, pentru înțelepciunea și statornicia pe care le vădea, și l-a trimis la mănăstirea de obște condusă de fericitul Teoctist, pentru a se deprinde cu ascultarea și cu smerenia, proorocind despre el că va străluci în viața monahicească mai mult decât mulți alții și va ajunge povățuitorul tuturor pustnicilor Palestinei.
Sava a rămas în acea mănăstire de obște până la treizeci de ani, slujind cu ascultare desăvârșită și fără cârtire, încât părinții se minunau de iubirea lui de osteneală. După adormirea lui Teoctist și mai apoi a Sfântului Eftimie, văzând că rânduielile lavrei se schimbă, s-a retras singur în pustia de la Iordan, lângă mănăstirea Sfântului Gherasim, unde a fost ispitit greu de diavolul, care i s-a arătat sub chipul mulțimii de șerpi și de scorpii, dar Sava, sculându-se la rugăciune cu psalmul lui David pe buze, a biruit această ispită. În anul 478, s-a așezat într-o peșteră aflată pe stâncile văii Cedronului, la sud-est de Ierusalim, unde a viețuit cinci ani în liniște deplină, ieșind doar sâmbăta pentru a participa la Sfânta Liturghie împreună cu frații.
Cu vremea, mulți ucenici au început să se adune în jurul lui, căutând și ei viața pustnicească, și astfel s-a întemeiat în jurul peșterii sale lavra care îi poartă numele până astăzi. În anul 491, patriarhul Salustie al Ierusalimului l-a hirotonit preot, iar trei ani mai târziu, în 494, l-a rânduit arhimandrit, cu autoritate peste toate mănăstirile pustnicești din Palestina, în vreme ce Cuviosul Teodosie a fost pus arhimandrit peste mănăstirile cu viață de obște. Sfântul Sava a întemeiat și alte câteva mănăstiri și a săvârșit multe minuni prin rugăciunile sale, făcând să izvorască un izvor de apă în lavra sa și aducând ploaie îmbelșugată în vreme de mare secetă, vindecând bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate.
Tot Sfântul Sava a alcătuit prima regulă tipiconală a slujbelor bisericești de peste an, numită „Tipicul de la Ierusalim” sau „Tipicul Sfântului Sava”, primită mai apoi de toate mănăstirile din Palestina și, cu vremea, de mănăstirile ortodoxe din întreaga lume. Fiind cunoscut și iubit de patriarhii Ierusalimului pentru tăria credinței și înțelepciunea sa, a fost trimis de două ori la Constantinopol, în anii 511 și 531, pentru a mijloci pe lângă împărații Anastasie și Iustinian I, îndemnându-i să se împotrivească mișcărilor eretice monofizită și origenistă, care tulburau pe atunci Biserica.
Cunoscându-și mai dinainte, printr-o vedenie dumnezeiască, ceasul mutării sale din viața aceasta, Sfântul Sava s-a rugat patriarhului să-i dea voie să se retragă în lavra sa, pentru a se săvârși în propria chilie. După patru zile de post negru ținut de toată obștea, sâmbătă seara, împărtășindu-se cu Preacuratele Taine, a rostit ultimul său cuvânt: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”, trecând la cele veșnice la 5 decembrie 532, la vârsta de nouăzeci și patru de ani. A fost înmormântat într-o curte aflată între cele două biserici vechi ale lavrei sale, fiind cinstit ca sfânt de către vietuitorii mănăstirii încă din ceasul morții. În secolul al XII-lea, trupul său a fost luat de cruciați și dus la Veneția, fiind readus la lavra sa, în apropiere de Betleem, abia în anul 1965.
Tropar, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare, și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava, părintele nostru cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.