Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut pe la sfârșitul secolului al III-lea, în cetatea Patara, situată în Lichia, la sudul Asiei Mici, din părinți de bun neam, dreptcredincioși și bogați, numiți Teofan și Nona. Trăind cu bună cucernicie în însoțirea legiuită, această binecuvântată pereche a fost învrednicită să odrăslească un prunc sfânt, căruia i-au pus numele Nicolae, care se tâlcuiește „biruitor de popor”, și cu adevărat s-a arătat biruitor al răutății prin viața sa. Când părinții lui s-au mutat la cele veșnice, încă de tânăr, Sfântul Nicolae a rămas moștenitor al întregii lor avuții, dar a împărțit-o pe toată celor săraci și necăjiți, urmând îndemnul Mântuitorului de a vinde tot ce are și a da săracilor.
Printre cele mai vechi și mai cunoscute fapte de milostenie ale sale se povestește că un om sărac din cetatea sa avea trei fete pe care, din pricina lipsei unei zestre, nu le putea mărita, fiind în primejdie să le îndrepte spre o viață de rușine. Aflând Sfântul Nicolae despre această nenorocire, s-a furișat noaptea pe ascuns, fără ca nimeni să-l vadă, și a lăsat de trei ori, la rând, câte o pungă cu galbeni la casa acelui om, pentru zestrea fiecărei fiice, izbăvindu-le astfel pe toate trei de o soartă tristă. A treia oară, tatăl fetelor, stând de pază, l-a văzut cu ochii lui pe binefăcătorul tainic și a dat slavă lui Dumnezeu, povestind tuturor minunata întâmplare, căci sfântul își ferea milostenia ca pe o taină cunoscută numai de Dumnezeu.
Pentru viața sa curată, plină de înfrânare, rugăciune și dreptate, Nicolae a fost rânduit între clericii Bisericii și hirotonit preot de către unchiul său, care era episcop al cetății Patara și care îl crescuse după moartea timpurie a părinților lui. Cu vremea, mutându-se la Domnul arhiepiscopul Ioan al Mirelor, mitropolia Lichiei, episcopii adunați acolo pentru a alege un urmaș vrednic au rămas nedumeriți pe care să-l aleagă, până ce unul dintre ei, povățuit printr-o descoperire dumnezeiască, a arătat că alegerea nu este a oamenilor, ci a lui Dumnezeu. Chiar înainte de aceasta, Sfântul Nicolae avusese o vedenie în care l-a văzut pe Hristos întru slavă, dându-i Sfânta Evanghelie împodobită cu aur și mărgăritare, iar pe Maica Domnului punându-i pe umeri omoforul arhieresc. Astfel, fiind rugat de tot soborul, chiar împotriva voii lui, a fost ridicat pe scaunul arhiepiscopal al Mirelor Lichiei.
Propovăduind cu îndrăzneală dreapta credință în Hristos, a fost prins de mai-marii păgâni ai cetății, bătut, chinuit și închis în temniță împreună cu alți creștini, însă atunci când Sfântul Constantin cel Mare a ajuns, din voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, toți cei închiși au fost eliberați, printre ei aflându-se și Nicolae, care s-a întors la Mira, arătându-se mai departe milostiv față de cei săraci și apărător neînfricat al celor nedreptățiți. În anul 325 a luat parte la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a stat cu mare vitejie împotriva hulelor lui Arie, apărând împreună cu ceilalți Sfinți Părinți dreapta învățătură despre dumnezeirea lui Hristos.
Lui Nicolae i s-a dat de la Dumnezeu darul facerii de minuni în chip îmbelșugat. Odată a izbăvit de la moarte trei bărbați nevinovați, năpăstuiți pe nedrept și aflați în primejdie de a fi uciși, arătându-se în vis atât împăratului Constantin, cât și eparhului Avlavie, pe care l-a mustrat pentru nedreptatea făcută, dovedind împăratului că cei trei fuseseră pârâți din pizmă, nu din vină. Altă dată, în vreme de mare foamete în Lichia, s-a arătat în somn unui neguțător din Italia care avea o corabie încărcată cu grâu, poruncindu-i să meargă să-l vândă la Mira și dându-i drept arvună trei galbeni, pe care neguțătorul i-a aflat la trezire în propria mână, ascultând astfel de porunca primită și izbăvind cetatea de foamete. A mai liniștit furtuni pe mare, a izbăvit pe mulți de la înec, din robie, din legături și din temnițe, a dat vedere orbilor și a vindecat multe alte neputințe trupești și sufletești.
Sfântul Nicolae era blând și fără răutate, smerit cu duhul, ferindu-se de orice îngâmfare, fiind tată sărmanilor, milostiv săracilor, mângâietor celor ce plângeau și ajutător grabnic celor năpăstuiți. Păstorind astfel cu multă înțelepciune dreptcredinciosul popor al Lichiei, a ajuns la adânci bătrâneți și s-a mutat la Domnul pe la mijlocul secolului al IV-lea, unele izvoare așezând trecerea sa în anul 340, altele în 350. Nici după moarte nu și-a uitat turma, ci a continuat să dea binefaceri celor lipsiți, izbăvindu-i de primejdii, iar din sfintele sale moaște a izvorât mir cu bună mireasmă, prin care s-au vindecat numeroși bolnavi, alergând la mormântul lui credincioși de la marginile pământului. În anul 1087, din pricina expansiunii musulmane, moaștele sale au fost transferate de la Mira la Bari, în Italia, unde se află până astăzi într-o criptă sub biserica ce îi este dedicată, iar mâna sa dreaptă se află în România, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, adusă de domnitorul Mihai Viteazul.
Tropar: Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.