Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
Sfinții și drepții Ioachim și Ana au fost rânduiți de Dumnezeu să fie părinții Maicii Domnului. Dreptul Ioachim era din seminția lui Iuda, urmaș pe linie părintească al împăratului David, și locuia în Nazaretul Galileii, iar Sfânta Ana era din seminția preoțească a lui Levi, fiica preotului Matan (numit în unele izvoare și Matihian), din neamul lui Aaron, întru care s-a împlinit astfel proorocia că Mântuitorul va avea o dublă obârșie, împărătească și preoțească. Amândoi erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, care la fiecare praznic dădeau o parte din avutul lor săracilor, iar alta Templului, dar, cu toate rugăciunile lor stăruitoare, nu fuseseră încă binecuvântați cu un copil, lucru care la vremea aceea era socotit de iudei drept semn al lipsei de bunăvoință a lui Dumnezeu față de o familie.
Într-o zi de mare praznic, când cei doi soți merseseră la Ierusalim să aducă jertfă Domnului, marele preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, întrebându-l de ce aduce daruri alături de ceilalți, de vreme ce nu lăsase sămânță în Israel. Mustrat și umilit, dreptul Ioachim nu s-a mai întors acasă, ci s-a dus într-un loc pustiu, unde a postit și s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi să-i dăruiască un urmaș. La fel și Sfânta Ana, mâhnindu-se de cuvintele aceleași defăimări, a ieșit în grădina casei sale, sub umbra unui dafin, și s-a rugat cu multă durere lui Dumnezeu, făgăduind că, de va avea un prunc, îl va închina slujirii Lui.
Ascultând rugăciunile amânduror, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său, care a vestit întâi Sfintei Ana, aflată în grădină, bucuria zămislirii unei fiice, prin care va veni mântuirea lumii, iar îngerul a vestit aceeași bucurie și dreptului Ioachim, care se afla atunci în mijlocul turmelor sale. Aflând cele vestite, Ioachim s-a întors acasă cu nădejde, iar la vremea hotărâtă de Dumnezeu, Sfânta Ana cea până atunci stearpă a zămislit și a născut pe Sfânta Fecioară Maria, viitoarea Maică a lui Hristos. Biserica Ortodoxă învață cu limpezime că zămislirea Maicii Domnului s-a făcut în chip firesc, prin unire trupească a celor doi soți drepți, și nu fără sămânță bărbătească, cum susține doctrina romano-catolică a „neprihănitei zămisliri”; singura zămislire mai presus de fire este aceea a lui Hristos Însuși, din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria.
Sfântul Ioachim a trecut la Domnul după câțiva ani de la nașterea Maicii Domnului, la optzeci de ani, iar Sfânta Ana, rămasă văduvă, s-a mutat din Nazaret la Ierusalim, unde a viețuit în vecinătatea fiicei sale, care se afla la slujirea Templului, și s-a săvârșit din viață la șaptezeci și nouă de ani.
Tropar, glasul al 4-lea: Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu, auzind pe Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naște pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Sfânta Proorocița Ana, mama Proorocului Samuel
Sfânta Ana, prooroocița Vechiului Testament, nu trebuie confundată cu Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, pomenită în aceeași zi pentru praznicul zămislirii. Aceasta era originară din cetatea Armatem, de pe muntele Efraim, și era căsătorită cu un bărbat din seminția lui Levi, numit Elcana. Fiind stearpă și neputând să aibă copii, bărbatul ei și-a mai luat o a doua soție, pe Fenana, care i-a născut copii, iar Ana a rămas, pe lângă durerea sterpiciunii, și sub batjocura soțului, a rivalei, a rudelor și a prietenilor, fără ca aceasta să-i clatine însă statornicia în rugăciune și în împlinirea poruncilor Legii.
Mergând odată cu bărbatul ei la Silo, în casa lui Dumnezeu, ca să aducă jertfă prin mâna preotului Eli, Ana a primit, după săvârșirea jertfelor, doar o singură parte din ele, pe când celelalte femei cu copii primeau câte două; mâhnită de această nouă durere, a rămas singură în casa Domnului și s-a rugat cu multă stăruință, făgăduind că, dacă Dumnezeu îi va da rod pântecelui, îl va închina slujirii Lui în toate zilele vieții lui. Văzând-o astfel rugându-se, Dumnezeu i-a făgăduit prin preotul Eli că-i va da un fiu, descoperindu-i chiar numele acestuia, iar Ana a plecat de acolo plină de bucurie.
La vremea hotărâtă, Sfânta Ana a născut pe Proorocul Samuel, ultimul dintre judecătorii lui Israel, cel care mai târziu i-a uns împărați pe Saul și pe David, strămoșul după trup al Domnului Hristos. După ce l-a înțărcat, l-a dus la Silo și l-a încredințat preotului Eli, ca să slujească la casa Domnului, făcându-i haine preoțești mici pe măsura lui; iar Ana se bucura, văzându-l cum slujește înaintea lui Dumnezeu. Pentru darul acestei nașteri, Sfânta Ana a înălțat Domnului o cântare de mulțumire și de slavă, păstrată în Cartea întâi a Regilor, capitolul al doilea, socotită de Tradiție drept icoană mai înainte închipuitoare a cântării de bucurie pe care, veacuri mai târziu, o va înălța Maica Domnului însăși, „Mărește sufletul meu pe Domnul”.
Dumnezeu i-a dăruit Sfintei Ana, după Samuel, încă trei feciori și două sau trei fete, după cum arată diferite redactări ale Sfintei Scripturi, iar ea a trăit ani îndelungați, lăudând neîncetat pe Domnul și proorocind, până ce s-a mutat cu pace în locașurile cele veșnice.
Tropar: Bucură-te, cea care mai înainte erai ca o vie neroditoare, căci din coapsele tale a răsărit mlădița proorociei luminătoare. Fericită ești că ai păzit cu osârdie făgăduința și ai luat plata cea după dreptate.