Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie
Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie s-a născut în jurul anului 90, în cetatea Magnezia din Asia Mică, din părinți creștini care i-au sădit în inimă dragostea pentru credință și râvna mărturisirii ei. A primit treapta preoției în jurul anului 130 și, de pe această treaptă, a propovăduit neîncetat atât creștinilor, întărindu-i în credință, cât și păgânilor, aducându-i la cunoașterea adevărului. Este cel mai vârstnic mucenic cunoscut al Bisericii, primind cununa muceniciei la vârsta de 113 ani.
Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), au pornit prigooane cumplite împotriva creștinilor. Guvernatorul provinciei, Luchie, a trimis ostași să-l prindă pe Sfântul Haralambie. Acesta a fost adus la judecată și silit să aducă jertfă zeilor. Refuzând, a fost supus la chinuri înfricoșătoare: strunjiți ai trupului, smulsă pielea de pe el cu gheare de fier, ars cu făclii. Sfântul răbda toate cu senin și cânta psalmi. Doi dintre chinuitorii lui, Porfiriu și Vaptos, văzând cum Haralambie suporta cu bucurie chinurile și săvârșea minuni, au crezut în Hristos și au mărturisit credința față de dregător, primind și ei moarte mucenicească prin sabie.
Vestea ajungând la împăratul Septimiu Sever, acesta l-a chemat pe sfânt la Roma. Haralambie a fost adus înaintea împărătesei, care, văzând că rănile sfântului se tămăduiau în chip minunat, a mărturisit că și ea crede în Hristos. Fiica împăratului a primit și ea credința. Împăratul a hotărât ca Sfântul Haralambie să fie omorât prin tăierea capului. Sfântul, înainte de execuție, s-a rugat lui Dumnezeu pentru toți cei ce îi vor cinsti pomenirea, cerând ca pământul pe care vor locui să fie ferit de ciumă, foamete și boli. Înainte de a ridica sabia, sfântul și-a dat singur sufletul lui Dumnezeu, în 10 februarie 202.
Este cinstit în chip deosebit ca apărător de ciumă, de foamete și de tot felul de boli. La Muntele Athos, cinstitul lui cap, adus de la Meteora, a oprit odată o cumplită epidemie de ciumă, iar de atunci în fiecare an, pe 10 februarie, toate mănăstirile athonite citesc paraclisul Sfântului Haralambie.
Tropar, glasul 4: Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.
Sfânta Muceniță Valentina
Sfânta Muceniță Valentina era din Cezareea Palestinei și a trăit pe vremea prigoanei declanșate de împăratul Maximian Daia (305-313). Guvernatorul Firmilian adunase în Cezareea pe creștinii din Gaza care citeau Scriptura și îi judeca, silind pe fiecare să se lepede de credință sub amenințarea morții.
Înaintea lui Firmilian a fost adusă o fecioară credincioasă, Enata, care a mărturisit cu hotărâre că Hristos este adevăratul Dumnezeu. A fost supusă la chinuri cumplite pentru aceasta. Valentina, de față, nu a putut îndura priveliștea nedreptății și a cruzimii cu care era tratată Enata. S-a ridicat cu curaj, înfruntând pe judecători și mărturisind și ea pe Hristos. Adusă înaintea dregătorului, a fost silită să se ducă la altarul idolilor și să aducă jertfă. Valentina a dat cu piciorul altarul și l-a răsturnat. Furioasă pentru această îndrăzneală, dregătorul a dat-o la chinuri grele, după care a osândit-o la moarte prin foc, împreună cu Enata. Astfel au primit amândouă cununa muceniciei, în 10 februarie 308.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Valentina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.