Sfântul Cuvios Auxenție
Sfântul Cuvios Auxenție a trăit în veacul al V-lea, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Era fiu al lui Ada persul, un refugiat care venise la Constantinopol cu familia scăpând de prigoana creștinilor din Persia. Auxenție a urmat cariera militară și a ajuns ofițer în garda imperială, apreciat pentru inteligența și devotamentul lui. Cu toate că era integrat la curtea împărătească, inima lui ardea după Dumnezeu. Apropiindu-se de Cuviosul Marcian, iconomul Marii Biserici, și de alți sihăștri cu care se aduna noaptea la rugăciune, a primit rânduiala diaconiei, apoi a preoției, și a îmbrăcat chipul monahal, lepădând slava lumească.
Dorind liniștea rugăciunii, a lăsat cetatea și s-a retras pe muntele Oxia, de lângă Calcedon, neștiut de nimeni. Câțiva păstori l-au descoperit și au vestit în satele dimprejur despre viața sfântului. Mulțimile au început să urce la el, aducând bolnavi de tot felul. Dumnezeu a lucrat prin rugăciunile lui tămăduiri de orbire, lepră, îndrăcire și alte boli. Ca nu cumva oamenii să îi atribuie lui minunile, sfântul îi ruga pe toți cei de față să se roage împreună cu el, zicând: "Te vindecă pe tine Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos." A primit și darul înainte-vederii, văzând o noapte sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul urcând la cer. A participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din 451, condamnând ereziile. A întemeiat mai multe mănăstiri în Bitinia și a păstorit obști monahale până la adânci bătrânețe. S-a mutat la Dumnezeu în 470. Muntele pe care s-a nevoit îi poartă și astăzi numele.
Tropar, glasul 8: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Auxenție, duhul tău.
Sfântul Cuvios Maron
Sfântul Cuvios Maron a trăit la sfârșitul veacului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea, în ținuturile Siriei. A ales o nevoință ieșită din comun: a trăit sub cerul liber, pe vârful unui munte care fusese cinstit de elinii păgâni. Acolo, fără acoperiș deasupra capului, se ruga neîntrerupt, postea aspru și suporta cu răbdare schimbările de vreme. Numai în zilele de boală grea intra într-o peșteră mică. Viețuia în haine sărăcăcioase și cusute, dormea sub un copac și primea cu dragoste pe toți cei care veneau la el, bogați sau săraci, dâruind fiecăruia un cuvânt de mângâiere și vindecare. A primit de la Dumnezeu darul tămăduirii bolilor trupești și sufletești. Ucenicii adunați în jurul lui sunt socotiți începătorii monahismului sirian. S-a mutat la Dumnezeu în pace, în jurul anului 410. Mișcarea monahală pornită de el a dus la întemeierea Mănăstirii Sfântului Maron, al cărei nume îl poartă și comunitatea creștinilor maroniti de astăzi.
Tropar, glasul 4: Viața ta binecuvântată, Părinte Maron, i-a surprins pe îngeri și a înspăimântat oștirile demonice, căci ai împodobit cu strălucirea Duhului Sfânt adunările monahilor. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate celor ce cu credință prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Sfântul Cuvios Avraam
Cuviosul Avraam a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare și era din cetatea Cirului. Și-a ostenit trupul cu multă priveghere și stare de toată noaptea încât a rămas mulți ani imobilizat.
S-a stabilit apoi lângă muntele Libanului unde a fost persecutat de închinătorii la idoli care l-au îngropat în țărână și au vrut să-l alunge din ținutul lor. Sfântul însă i-a covârșit prin bunătate, plătind dările pe care le datorau ei autorităților.
Din asemenea pricină făcându-se creștini, îndată au zidit și biserică și l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul a rămas acolo trei ani și bine povățuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu și întărindu-i, iarăși s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.
Cu acest fel de bune și lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, și cu de Dumnezeu insuflate învățături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme și i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învățându-i. Iar împăratul Teodosie, înștiințat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol, unde și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu după puțină vreme.