Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a trăit la sfârșitul veacului al III-lea, pe vremea împărăților Dioclețian și Maximian. Era originar din cetatea Homialon, din ținuturile Amasiei în Pont, și slujea ca ostaș în ceata Tironilor, adică a recruților tineri, din legiunea condusă de generalul Vringa, în Evhaita.
Când a venit porunca imperială ca toți soldații să aducă jertfă zeilor, generalul a mers cu toată legiunea la templul idolilor, dar Teodor a rămas în cortul său, refuzând să participe. Chemat înaintea generalului, a mărturisit cu îndrăzneală că este creștin și că nu se va închina niciodată zeilor. Generalul i-a acordat câteva zile de gândire. Teodor a folosit această vreme pentru a aprinde cu noaptea templul zeiței Cibele. Prins și aruncat în temniță, a răbdat torturile cu bucurie, întărit de arătările și cântările îngerești pe care le auzea. A fost în cele din urmă condamnat la moarte prin ardere. A intrat el însuși cu pași liniștiți în foc și și-a dat sufletul lui Dumnezeu, în 17 februarie 306.
La cincizeci de ani după moartea lui, împăratul Iulian Apostatul a poruncit ca în prima săptămână a Postului Mare, când creștinii posteau cu deosebită evlavie, toate alimentele din piețele Constantinopolului să fie stropite în secret cu sânge din jertfele idolești, spre a-i face pe creștini să mănânce din ele fără știre. Sfântul Teodor i s-a arătat în vis patriarhului Evdoxie al Constantinopolului, avertizându-l de această uneltire și îndemnând poporul să nu cumpere nimic din piață, ci să se hrănească cu colivă, adică grâu fiert cu miere. Creștinii au ascultat și au scăpat nevătămați. De atunci, în prima sâmbătă a Postului Mare, numită Sâmbăta Sfântului Teodor, se sfințește coliva în amintirea acestei minuni.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Teodor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfânta Mariamna
Sfânta Mariamna era sora Sfântului Apostol Filip din ceata celor doisprezece. Când fratele ei a primit chemarea apostolică și a început să plângă din pricina greutății misiunii, Mariamna a făgăduit că nu-l va părăsi niciodată. Și-a ținut cuvântul, însoțindu-l pretutindeni, ajutându-l cu rugăciunea și cu propovăduirea.
Împreună cu Sfântul Apostol Filip și cu Sfântul Apostol Bartolomeu au ajuns în cetatea Ierapole din Frigia. Acolo au convertit mulți oameni și i-au tămăduit de boli, ceea ce a stârnit furia autorităților păgâne. Cei trei au fost prinși și răstigniți. În timp ce Sfântul Filip era pe cruce, s-a rugat pentru popor și pământul s-a crăpat, înghițind pe antipatru și pe mulți păgâni. Speriați, ceilalți i-au rugat pe Bartolomeu și pe Mariamna, și ei spânzurați, să se roage ca pământul să nu mai înghită. Bartolomeu și Mariamna s-au rugat sfântului Filip, care a oprit prăbușirea. Eliberați, Bartolomeu a mers să propovăduiască în India, iar Mariamna s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți oameni și și-a dat sufletul în pace.
Sfinții Împărați Marcian și Pulheria
Sfânta Pulheria era fiica împăratului Arcadie și sora lui Teodosie al II-lea. Văzând că fratele ei era slab de caracter și ușor de influențat de sfetnici răi, Pulheria, deși tânără, a luat în mâinile ei cârmuirea imperiului. A trăit în feciorie toată viața, consacrându-se lui Dumnezeu, și a transformat palatul imperial în loc de rugăciune și nevoință. A adus la Constantinopol moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, a sprijinit aflarea moaștelor Sfinților Patruzeci de Mucenici din Sevastia și a luptat neobosit împotriva ereziei lui Eutihie, care confunda firile în Hristos.
Marcian era un ostaș viteaz din Tracia, de neam simplu, dar cu purtare aleasă, milostiv și înțelept. Teodosie al II-lea îi dezvăluise Pulheriei, înainte de moarte, printr-o descoperire primită în vis la Efes, că Marcian va prelua sceptrul imperial. Astfel, la moartea lui Teodosie în 450, Pulheria l-a ales pe Marcian și s-a căsătorit cu el în chip formal, ambii păstrând fecioria. Împreună au convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon în 451, care a condamnat erezia lui Eutihie și a statornicit că în Hristos sunt două firi, dumnezeiască și omenească, unite fără amestecare și fără despărțire. Pulheria a murit în 453, iar Marcian în 457. Amândoi au împărățit slujind lui Dumnezeu și Bisericii cu toată inima.
Tropar, glasul 8: Întocmai cu apostolii în împărăție și de Dumnezeu iubitori, ai adus Lui toată cinstea ce se cuvenea prăznuirii tale și minții celei iubitoare de Hristos. Și cei ce cinstesc cu credință pomenirea ta, Pulheria prea-aleasă, și a lui Marcian, dobândesc iertare de greșeli.