Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
Din Sfânta Evanghelie cunoaștem că Irod Antipa, la un ospăț prilejuit de ziua sa de naștere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, a cărei fiică Salomeea dansase și plăcuse oaspeților. Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, temându-se că ar putea învia dacă ar fi îngropat laolaltă cu capul. Trupul a fost îngropat în Sevastia, iar capul a rămas multă vreme în mâinile Irodiadei, care l-a pus pe o tipsie de argint și l-a îngropat la castelul Maherus.
Sfânta Ioana, soția lui Huza, dregătorul lui Irod, a luat în taină cinstitul cap de acolo și l-a îngropat pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, într-un vas de lut. Aceasta este socotită cea dintâi aflare. A stat acolo vreme îndelungată, până ce un monah cu numele Inochentie, dorind să-și ridice o chilie tocmai la acel loc, a săpat în pământ și a descoperit vasul de lut cu cinstitul cap înăuntru. Îngrijindu-l cu evlavie câtă vreme a trăit, l-a îngropat la loc înainte de moarte, în același vas. Trecând ani, capul a ajuns la un olar din Emesa, în Siria, căruia i l-au adus în dar doi monahi în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, descoperindu-i prin descoperire dumnezeiască ce comoară are în mâini. Aceasta este a doua aflare. La 453, episcopul Uranie al Emesei l-a așezat cu cinste în biserica cetății, lucrând de atunci neîncetate tămăduiri.
A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită separat, la 25 mai, și a avut loc la Emesa, în veacul al IX-lea, când în urma năvălirii saracinilor capul fusese din nou ascuns și pierdut.
Tropar, glasul 4: Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, vrednic a te lăuda pe tine nu suntem noi, care cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amorțirea tatălui tău s-au dezlegat cu slăvită și cinstită nașterea ta, iar acum aflarea capului tău luminează lumea cu daruri de tămăduire. Pentru aceasta, după vrednicie să te lăudăm, strigând: Bucură-te, Proorocule, mai mare decât toți proorocii.
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu
Sfântul Cuvios Petroniu, cu numele de mirean Petru Tănase, s-a născut în 1914, în comuna Fărcașa din ținutul Neamțului, dintr-o familie de țărani evlavioși. Mama sa, Sfânta Olimpiada Tănase, a fost pentru el pildă vie de nevoință și dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. La paisprezece ani, simțind chemarea vieții monahale, a intrat ca frate începător la Mănăstirea Neamț, unde s-a format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, dobândind licența în teologie și urmând în paralel cursuri de matematică și filozofie. La Mănăstirea Antim a intrat în rânduiala duhovniciei și a luat parte la mișcarea "Rugul Aprins", o adunare de intelectuali, monahi și mireni care căutau înnoire duhovnicească prin rugăciunea inimii.
În 1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trimis două grupuri de călugări la Schitul Prodromu, schit românesc de pe teritoriul Marii Lavre, spre a-l revigora. Părintele Petroniu a făcut parte din al doilea grup, sosit în 1978. Din acel an a trăit neîntrerupt în Sfântul Munte, iar din 1984 a fost ales stareț al Schitului Prodromu, slujire pe care a purtat-o vreme de douăzeci și șapte de ani. Sub conducerea lui, schitul a reînviat: obștea a crescut la peste patruzeci de viețuitori, biserica și incinta au fost restaurate, iar rânduiala slujbelor și predania nevoitorilor athoniți au fost duse mai departe cu credincioșie. Era un cuvios smerit, retras, care propovăduia mai mult prin faptă decât prin cuvânt. Bunul său renume se răspândise în tot Sfântul Munte, până acolo că ucenici ai marilor stareți athoniți veneau special la el pentru un cuvânt de folos. A trecut la Dumnezeu pe 22 februarie 2011, la vârsta de nouăzeci și șase de ani, și a fost îngropat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în cimitirul Schitului Prodromu. La 31 august 2025, Patriarhia Ecumenică, la inițiativa Bisericii Ortodoxe Române, l-a canonizat, statornicind ziua de 24 februarie ca pomenire a sa.
Tropar, glasul 8: Pe-a Athonului slavă și mare laudă, pe-a României podoabă și al Prodromului stâlp, să-l cinstim cei credincioși, toți, pe Petroniu, cel care-n vremea de acum ca un soare-a strălucit prin semne și prin cuvinte, desăvârșit în nevoință, frumusețe Duhului arătatu-s-a.