Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea
Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman s-au născut amândoi în Sciția Mică, provincia romană a Dobrogei de astăzi, trăgându-se din primii creștini ai acestui ținut, încreștinat de Sfântul Apostol Andrei. Au crescut împreună și au studiat la Tomis, episcopal cetate de scaun, devenind de timpuriu nedespărțiți, legați prin credință și prin același dor al vieții monahale.
La vârsta de șaptesprezece ani, în jurul anului 377, au plecat împreună în Palestina și au intrat într-o mănăstire de lângă Betleem, aproape de Peștera Nașterii Domnului. Acolo au deprins rânduiala vieții de obște, iar de acolo au pornit spre Egipt, în dorința arzătoare de a cunoaște viața și înțelepciunea marilor pustnici ai Tebaiei. Au stat în pustia Egiptului mulți ani, umblând din schit în schit, purtând convorbiri cu bătrânii cei duhovnicești, pe care Ioan Casian le-a consemnat mai târziu în scrierile sale. Au trăit și la Constantinopol, unde l-au cunoscut pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care i-a hirotonit pe Casian diacon și pe Gherman preot. Cei doi au apărat cauza marelui ierarh exilat la Roma, înaintea papei Inocențiu.
Sfântul Gherman a trecut la Dumnezeu la Roma, în jurul anilor 405-415, plâns de prietenul său de-o viață. Sfântul Ioan Casian a mers în Galia, în sudul Franței de azi, unde a întemeiat în Marsilia două mănăstiri, una de monahi și una de maici, punând bazele monahismului apusean. A lăsat Bisericii operele Convorbiri cu Părinții și Așezămintele mănăstirești, considerate până azi cărți de temelie ale spiritualității monahale. A trecut la Dumnezeu în jurul anului 435. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut pe amândoi în sinaxarul sfinților români în 1992, cu zi de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt ani bisecți, la 28 februarie.
Tropar, glasul 8: Părinte sfinte al Bisericii nedespărțite și teologule al virtuților creștine; fiu al pământului românesc și mare dascăl al monahilor, Cuvioase Ioan Casian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul
Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul a trăit în veacul al VIII-lea, pe vremea prigoanei iconoclaste declanșate de împăratul Leon III Isaurul (717-741). Lăsând lumea și cele lumești din fragedă tinerețe, a îmbrăcat chipul monahal și s-a nevoit cu postire, priveghere și rugăciune neîncetată, petrecând în viața monahicească cu fapte bune. A devenit ucenic al Sfântului Procopie Decapolitul, prăznuit cu o zi înainte.
Când împăratul a declanșat prigoana împotriva cinstitelor icoane, Sfântul Vasile a stat alături de Sfântul Procopie ca un stâlp neclintit al dreptei credințe. Împreună au mustrat cu curaj nebunia iconoclastă și au apărat mărturisirea Întrupării Mântuitorului, pe care icoana o zugrăvea. Prins de slujitorii împărătești, a îndurat aceleași chinuri ca și Procopie: strujitura cu gheare de fier peste tot trupul, bătăi și aruncarea în temniță, unde a stat legat vreme îndelungată. Nu s-a clătinat și nu s-a înțeles cu erezia lor, propovăduind adevărul până la capăt.
După moartea tiranului Leon Isaurul, a fost eliberat. Întors la schitul său, și-a reluat ostenelile pustnicești, aducând pe mulți la dreapta credință și povățuindu-i la viața îmbunătățită. Dupăvremelnic mulți ani de nevoință, a venit fericitul său sfârșit și s-a dus la Dumnezeu în rugăciuni și mulțumiri, în jurul anului 747.
Tropar, glasul 8: Dezbrăcându-te de cele pământești, înțelepțește te-ai nevoit, Sfinte Preacuvioase Mărturisitor Vasile; și îmbrăcându-te cu Dumnezeiască Putere, purtător de cunună te-ai arătat, ca unul ce ai biruit împotrivirea tiranilor. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.