Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul
Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul s-a născut în Alexandria Egiptului, în veacul al IV-lea, din părinți de neam bun și evlavioși, aflându-se în rudenie cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, și cu Sfântul Chiril, urmașul acestuia. A primit o aleasă formare atât în filozofia lumească cât și în înțelepciunea dumnezeiască. La tinerețe a fost filosof și profesor, dar, lepădând slava și bogăția lumii, s-a retras la muntele Pelusiului din Egipt, îmbrățișând viața monahală. S-a nevoit mai întâi în pustia Nitriei, cel mai vestit loc al nevoințelor din acea vreme, deprinsând asprimea postului, priveghea și rugăciunea neîncetată.
Ajungând la mare desăvârșire, a primit treapta preoției și a fost rânduit stareț al obștii de la Pelusiu. Istoricul Evagrie mărturisește că "ostenelile cu care și-a istovit trupul îl făceau pe toți să vadă că are viață îngerească." A sfătuit, dojenit cu curaj și mângâiat pe toți: clerici și mireni, monahi și episcopi, chiar și pe împăratul Teodosie al II-lea, pe care l-a îndrumat să convoace Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes în 431, împotriva ereziei lui Nestorie. Când Sfântul Ioan Gură de Aur era persecutat de Patriarhul Teofil al Alexandriei, Isidor i-a luat cu îndrăzneală apărarea, scriindu-i lui Teofil că Ioan Hrisostom este o mare lumină a Bisericii și cerându-i să nu-l prigonească.
A lăsat Bisericii peste două mii de epistole, pline de înțelepciune teologică, povățuiri duhovnicești și mustrări frățești, adresate tuturor categoriilor de oameni. Prețuia fecioria mai presus de orice virtute, socotind-o "împărăteasa faptelor bune", dar nu disprețuia nici căsătoria, comparând fecioria cu soarele, văduvia curată cu luna și căsătoria cinstită cu lumina stelelor. S-a mutat la Domnul în jurul anului 436-449, iubit și cinstit de toți ca un sfânt încă din viață.
Tropar, glasul 8: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.
Sfântul Sfințit Mucenic Avramie
Sfântul Sfințit Mucenic Avramie a trăit în Persia în veacul al IV-lea, pe vremea prigoanei declanșate de împăratul Sapor al II-lea împotriva creștinilor. Era episcop al cetății Arvil, una din cetățile Persiei. În al cincilea an al prigoanei, a fost prins de mai-marele magilor și silit să se lepede de Hristos și să se închine soarelui.
Sfântul Avramie a răspuns cu deplină libertate: "Nenorocitule, cum nu te temi a mă îndemna la cele ce nu se cuvin? Este oare cu putință să las pe Făcătorul soarelui și al tuturor făpturilor și să mă închin soarelui, care este însuși el o făptură a lui Dumnezeu?" Aceste cuvinte au aprins mânia tiranului, care a poruncit să fie bătut cu toiege. În tot timpul pătimirilor, Sfântul Avramie se ruga pentru cei ce îl chinuiau, rostind cuvintele pe care le-a rostit și Mântuitorul pe cruce: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu știu ce fac!" Văzând că nu poate fi înduplecat, mai-marele magilor a poruncit să i se taie capul cu sabia, în cetatea numită Telman sau Felman, în jurul anului 347.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Avramie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.