Odovania praznicului Întâmpinării Domnului
În ziua de 9 februarie, la o săptămână după Praznicul Întâmpinării Domnului din 2 februarie, Biserica Ortodoxă săvârșește odovania acestei sărbători, adică încheierea perioadei de prăznuire. Cuvântul "odovanie" vine din slavonă și înseamnă "sfârșit" sau "ieșire din praznic."
Ca și celelalte Praznice Împărătești, Întâmpinarea Domnului are o perioadă de înainte-prăznuire, care a început pe 1 februarie, și una de după-prăznuire, care se încheie astăzi. În tot acest timp, în slujbele Bisericii sunt cântate irmoasele, stihirile și troparele praznicului, iar în ziua odovaniei ele sunt cântate din nou în întregime, cu toată strălucirea, ca la praznicul însuși. Implicită în odovania Întâmpinării este și încheierea ciclului liturgic care a cuprins Nașterea Domnului, Tăierea Împrejur, Botezul și Întâmpinarea Mântuitorului, cele patru mari praznice legate de Întruparea Sa.
Tropar, glasul 1: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe Slobozitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne dăruiește nouă și Învierea.
Sfântul Mucenic Nichifor
Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria, pe vremea împăraților Valerian și Galien (253-268). Nu era clerec, ci om de rând, legat de o strânsă prietenie cu un preot al Bisericii din cetate, pe nume Saprichie. Cei din jur îi socoteau de parcă ar fi frați de-o mamă, atât de nedespărțiți erau. Vrăjmașul a semănat între ei vrajbă și ură, până ce nu mai voiau să se vadă.
Trecând un timp, pe Nichifor l-a cuprins căința. A trimis de mai multe ori prieteni comuni la Saprichie, cerând iertare, dar preotul nu voia să audă. Nichifor însuși i-a ieșit în cale și a căzut în genunchi înaintea lui, implorând: "Iartă-mă, părinte, pentru Domnul!" Saprichie a plecat fără să îi răspundă.
În acele vremuri au pornit prigoana împărătească. Saprichie a fost prins, supus la chinuri cumplite și condus la locul de execuție. Nichifor, aflând, a alergat înainte și l-a întâmpinat pe drum, căzând din nou la picioarele lui: "Iartă-mă, frate, pentru că eu am greșit față de tine!" Saprichie nu a răspuns nimic. Iar Dumnezeu, văzând împietrirea inimii lui față de cel ce îi cerea iertare, l-a lăsat, în clipa cea mai grea, pradă fricii. Ajuns la locul execuției, Saprichie a strigat că se va închina zeilor.
Nichifor, de față și văzând aceasta, a strigat cu glas mare la călăi: "Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat. Tăiați-mă pe mine în locul lui!" Ucigașii au ezitat, căci porunca nu era pentru el. Atunci Nichifor a strigat din nou: "Sunt creștin și zeilor voștri nu voi jertfi!" Ighemonul a poruncit să-l slobozească pe Saprichie și să îi taie capul lui Nichifor. A primit moartea mucenicească în 9 februarie 260, biruind cu smerenia, iertarea și dragostea față de cel ce nu l-a iertat.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Nichifor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.