SFÂNTUL IERARH GRIGORIE, EPISCOPUL NYSSEI
Sfântul Grigorie al Nyssei s-a născut în jurul anului 330-335, în Capadocia, frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare și al Sfântului Petru al Sevastiei. Spre deosebire de ceilalți frați, tânărul Grigorie se arăta mai înclinat spre viața lumească, preluase meseria de retor și se căsătorise cu Teosevia. La îndemnul fratelui său Vasile și al surorii Macrina, și-a schimbat modul de viață și a ales calea duhovnicească. La stăruința lui Vasile, a primit episcopia Nyssei, în jurul anului 371, chiar dacă nu se simțea pregătit pentru o astfel de slujire.
Episcopia la Nyssa a adus cu sine încercări grele: arienii l-au adus la judecată în fața unui sinod local sub învinuirea de risipire a averilor Bisericii, iar în 376 a fost depus și exilat. S-a reîntors triumfal la turma sa în 378, după moartea împăratului arian Valens. Pierderea fratelui Vasile în 379 a fost cea mai grea lovitură, dar din acel moment Grigorie a intrat într-o perioadă de intensă activitate în slujba Bisericii. A participat la Sinodul de la Antiohia din 379, a fost trimis în misiune în Arabia și Palestina pentru aducerea păcii în bisericile tulburate de eretici și a luat parte la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol (381), unde a statornicit credința în dumnezeirea Duhului Sfânt, alături de Sfântul Grigorie Teologul. La acel sinod, prezența lui era socotită semn al ortodoxiei.
Scrierile sale l-au așezat printre cei mai de seamă gânditori ai creștinătății veacului al IV-lea, socotit de teologii moderni cel mai mare cuget patristic al Răsăritului. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Marea Cateheză, Viața lui Moise, comentariile la Cântarea Cântărilor și la Fericiri, precum și Despre crearea omului. S-a mutat la Domnul în jurul anului 395-400.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.
SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI
Sfântul Cuvios Antipa, în lume Alexandru Luchian, s-a născut în 1816 în satul Calapodești din județul Bacău, fiul diaconului Gheorghe Luchian și al soției sale Ecaterina. Rămas orfan de tată de timpuriu, a deprins meseria legătoriei de cărți. La vârsta de 20 de ani a intrat în obștea Schitului Brazi din Vrancea, unde a fost tuns monah cu numele Alimpie, dobândind darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate. Râvnind la o nevoință mai aspră, în 1837 a plecat la Muntele Athos, la Schitul Lacu, unde se nevoiau peste optzeci de sihaștri români. A petrecut acolo șaisprezece ani, devenind vestit pentru asprimea postului, și alți patru ani la Mănăstirea Esfigmenu, unde a primit înaltul chip al schimniciei, cu numele Antipa.
În 1860 s-a întors în Moldova, la mănăstirile din preajma Iașului, dar mulțimea credincioșilor care veneau la el cu dor de sfat duhovnicesc nu îi lăsa liniștea pe care o căuta. A plecat spre Rusia pentru a strânge ajutoare pentru Schitul Prodromu din Athos, poposind la Kiev, Moscova și Sankt Petersburg. În noiembrie 1865 s-a așezat pentru totdeauna în Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din Lacul Ladoga, la nord de Sankt Petersburg. Acolo a petrecut șaptesprezece ani de aspră viețuire: în chilia lui nu era nici pat, nici scaun; în zilele de luni, miercuri și vineri de peste an nu gusta nimic, iar în celelalte zile se îndestula cu mâncarea primită sâmbăta la masa de obște. A trecut la Domnul pe 10 ianuarie 1882 și a fost înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam.
Este singurul călugăr român care s-a nevoit la Valaam și singurul monah athonit român trecut în rândul sfinților. Monahii de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Athos l-au înscris în Mineiul rusesc în 1906, la 24 de ani de la adormirea lui. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, de Biserica Ortodoxă Rusă în 2000, și este cinstit deopotrivă de români, ruși și greci.
Tropar, glasul 5: Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
SFÂNTUL IERARH DOMETIAN, EPISCOPUL MELITINEI
Sfântul Dometian s-a născut pe vremea împăratului Iustin cel Tânăr (565-578), din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Teodor și Evdochia. A dobândit o aleasă pregătire atât în știința lumească cât și în cea a Sfintei Scripturi. S-a căsătorit, dar soția i-a trecut la cele veșnice curând după nuntă. Atunci, întorcând spatele lumii din dragoste pentru Dumnezeu, și-a închinat toată viața filozofiei duhovnicești și a ajuns episcop al Melitinei la vârsta de 30 de ani. A împletit înțelepciunea dobândită în lume cu viața ascetică, devenind pricină de mântuire nu numai pentru turma sa, ci și pentru întregul neam al său.
Împăratul Mauriciu (582-602) l-a trimis de mai multe ori în solie la perși, când Hosroe, împăratul Persiei, fusese alungat de uzurpatorul Varam și ajunsese birnic al grecilor. Dometian a ajuns prieten de nădejde al împăratului Mauriciu și al împărătesei, iar sumele mari de bani pe care le primea de la aceștia le cheltuia în zidirea de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci. A trecut la Domnul la Constantinopol, iar trupul i-a fost adus cu cinste, însoțit de făclii și cântări, la Melitina, cetatea sa de scaun.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.