Sfinții Cuvioși Mucenici din Sinai și Rait
Acești cuvioși părinți au fost monahi și pustnici care au trăit în Muntele Sinai și în mănăstirea apropiată din Rait, în veacurile al IV-lea și al V-lea. Fiecare se nevoia în chilia lui, petrecând în post, rugăciune și tăcere, adunându-se împreună la priveghere sâmbătă seara spre duminică și la Sfânta Liturghie. Avva Antonie spunea că, precum peștii care ies din apă mor negreșit, tot așa și călugărul care iese din chilia lui își pierde liniștea. Părinții din Sinai și Rait urmau cu strășnicie această rânduială.
Au fost două năvăliri ale barbarilor asupra acestor locuri sfinte. Prima a avut loc la începutul veacului al IV-lea, pe vremea Sfântului sfinșit Mucenic Petru, arhiepiscopul Alexandriei, și a fost povestită de monahul Amonie, martor al evenimentelor. Cete de barbari din Arabia și Etiopia au prădat mănăstirile și, negăsind nimic de valoare, i-au ucis fără milă pe părinți. Treizeci și nouă de pustnici au pierit la Sinai, iar treizeci și opt de călugări la Mănăstirea Rait. O parte dintre ei au murit tăindu-li-se capetele cu sabia, alții au fost înjunghiați. Unii dintre părinți, ascunzându-se, au scăpat cu viață; la scurtă vreme însă barbarii au năvălit și în Rait, ucigând pe cei ce se închiseseră în biserică.
A doua năvălire a avut loc mai târziu, pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, și a fost descrisă de un ucenic al Sfântului Nil Sinaitul. Și de această dată, barbarii au căutat aur și, negăsindu-l, și-au vărsat furia asupă monahilor nevinovați. Unii dintre părinți nu au vrut să descopere locurile unde se ascunseseră frații lor și au primit moartea cu seninătate.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.
Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei
Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia, din părinți nobili și binecredincioși. Tatăl ei, Zabulon, era general roman și rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, iar mama ei, Suzana, era soră cu patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie. Când Nina împlinise doisprezece ani, părinții ei s-au dus la Ierusalim, unde tatăl a plecat pustnic în deșertul Iordanului, iar mama a ales să slujească pe cei săraci și bolnavi. Nina a rămas în grija unei bătrâne evlavioase care a învățat-o Sfintele Scripturi și viața duhovnicească.
Inima fetei ardea de dorința de a merge în Iviria, cum se numea pe atunci Georgia, pentru a afla Cămașa Mântuitorului, despre care se spunea că se află acolo, adusă de o evreică de la Ierusalim. Maica Domnului i s-a arătat în vis, i-a dat o cruce împletită din viță-de-vie și i-a poruncit să meargă în Georgia să propovăduiască Evanghelia. Trezindu-se, Nina ținea în mâini crucea, pe care a împletit-o cu fire din propriul ei păr și a purtat-o toată viața; ea a rămas până astăzi semnul distinctiv al Sfintei Nina și al Bisericii Georgiei.
Ajunsă la Mtskheta, capitala Kartliei, în jurul anului 319-324, Nina a început să propovăduiască cu rugăciune și cu faptă. A vindecat-o pe regina Nana de o boală grea, prin care a câștigat inima acesteia pentru Hristos. Regele Mirian III însuși a văzut, la o vânătoare în munți, lumina cerului stingându-se dintr-odată și l-a chemat pe Dumnezeul lui Nina, care i-a redat vederea. Întors în cetate, regele a primit credința creștină și a trimis solie la Constantinopol, la împăratul Constantin cel Mare, cerând preoți și episcopi. Astfel, în jurul anului 330, creștinismul a devenit religie oficială a Georgiei.
Nina a continuat să viețuiască în smerenie și nevoință, retrasă adesea în rugăciune. La bătrânețe s-a dus în ținutul Kakheti, în nordul Georgiei, unde a continuat să propovăduiască. Simțindu-și sfârșitul aproape, a trimis solie regelui și episcopului să vină la ea, povestindu-le cele din viața ei pe care nu le mai știa nimeni. A trecut la Domnul în jurul anului 335, în localitatea Bodbe, unde se află și astăzi mormântul ei, un loc de pelerinaj cinstit de creștini din toată lumea.
Tropar, glasul 8: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, preacuvioasă maică Nina, duhul tău.