Sfântul Cuvios Pavel Tebeul
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul este socotit în istoria monahismului drept primul pustnic care s-a retras în adâncul cel mai dinăuntru al pustiei. S-a născut în jurul anului 227 în Tebaida Egiptului, din părinți creștini înstăriți, care i-au dat atât o creștere în dreapta credință, cât și o pregătire în carte elinească și latinească. Rămânând orfan, cumnatul său, care poftea și partea lui de moștenire și era păgân, a amenințat că îl va pârî ca creștin la dregătorii și îl va da la chinuri. La aceasta s-a adăugat și exemplul martirilor creștini din acea vreme, care primeau moartea mai degrabă decât să se lepede de Hristos. Toate acestea l-au îndemnat pe tânărul Pavel, în vremea persecuțiilor lui Deciu, să lase totul și să se retragă în pustiu.
A trăit singur, vreme de peste nouăzeci de ani, într-o peșteră aflată în apropierea unui copac de finic și a unui izvor. Haina și-o împletea singur din frunze de finic, iar hrana i-o aducea în fiecare zi un corb trimis de Dumnezeu. Nu a văzut față omenească multă vreme, cufundând toată viața în rugăciune neîncetată.
Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Antonie cel Mare, aflat în pustiul Egiptului, că există în adâncul deșertului un om mai desăvârșit decât el. Antonie a pornit la drum, călăuzit de o arătare, și l-a găsit pe Pavel viu. Cei doi au stat împreună o zi și o noapte, istorisind unul altuia viața lor. Dimineața, Pavel i-a vestit lui Antonie că îi vine moartea și l-a rugat să aducă mantia pe care i-o dăruise odată episcopul Atanasie, ca să se învelească cu ea la îngropare. Plecând și întorcându-se, Antonie l-a aflat pe Pavel răposat în genunchi, cu mâinile ridicate și ochii spre cer. Doi lei au venit din pustie și au săpat mormântul cu ghearele lor. Sfântul Antonie a îngropat trupul lui Pavel și a luat cu sine haina lui împletită din frunze de finic, pe care o cinstea atât de mult încât se îmbrăca cu ea numai de două ori pe an: la Sfintele Paști și la Cincizecime. Pavel Tebeul a trecut la Domnul în jurul anului 341, la vârsta de o sută și treisprezece ani.
Tropar, glasul 1: Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Pavel. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine! Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Sfântul Cuvios Ioan Colibașul
Sfântul Cuvios Ioan Colibașul, numit astfel după coliba în care a viețuit, a trăit în veacul al V-lea, pe vremea împăratului Leon I cel Mare (457-474), în Constantinopol. Provenea dintr-o familie nobilă și înstărită: tatăl său, Eutropie, era senator și mare dregător la curtea imperială, iar mama sa se numea Teodora.
Din fragedă vârstă i s-a aprins inima de dragostea lui Hristos. Văzând la școală un călugăr de la Mănăstirea Achimiților, adică a celor neadormiți, a primit de la el îndrumare duhovnicească. Părinții, văzând ardoarea fiului lor, i-au dăruit o Evanghelie ferecată cu aur, să o poarte cu el. Fără știrea lor, Ioan a ieșit din lume și a intrat în obștea Mănăstirii Achimiților, unde a petrecut șase ani în ascultare, rugăciune și înfrânare, întrecând pe mulți prin sporirea sa duhovnicească.
Ispita dorului de părinți l-a tulburat adânc. Mărturisindu-se starețului, a primit binecuvântarea să se întoarcă la Constantinopol. Pe drum a schimbat haina sa cu zdrenele unui cerșetor, astfel că, ajungând acasă, părinții nu l-au recunoscut. S-a stabilit neștiut de nimeni într-o colibă la poarta casei lor, îndurând cu blândețe ocările și bătăile slugilor care îl socoteau cerșetor. Primea hrană de la masa părintească, slăbit de posturi atât de mult încât nu mai semăna cu cel plecat.
A trăit astfel trei ani, văzându-și zilnic părinții fără a fi cunoscut. Simțind că i se apropie sfârșitul, a trimis după mama sa și, arătându-i Evanghelia primită în copilărie, și-a dezvăluit identitatea. Recunoscându-l, mama a căzut la picioarele lui în lacrimi. A primit și pe tatăl său, și-a luat rămas bun de la amândoi, și și-a dat sufletul în pace. Părinții l-au îngropat în chiar coliba sa, după dorința lui, au zidit o biserică deasupra mormântului și au împărțit jumătate din averea lor săracilor.
Tropar, glasul 4: Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea și cele frumoase ale lumii ai părăsit și ai sihăstrit în chip desăvârșit; ți-ai ridicat coliba înaintea porților părinților tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.