Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este socotit părintele monahismului creștin și cel mai de seamă dintre toți pustnicii pe care i-a odrăslit vreodată pustia Egiptului. S-a născut în jurul anului 251, în satul Koma din Egiptul de Mijloc, din părinți creștini înstăriți, care l-au crescut în credință și l-au deprins să meargă la biserică. La vârsta de douăzeci de ani, rămânând orfan, a auzit în biserică cuvintele Evangheliei: "Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în ceruri." Le-a luat drept cuvânt personal adresat lui și, ieșind din biserică, a împărțit toată averea săracilor, iar pe sora lui mai mică a încredințat-o unei comunități de fecioare.
A început să se nevoiască în apropierea satului, povățuindu-se de la un bătrân sihastru. Ispitit de duhul desfrânării și de alte gânduri rele, le-a biruit prin rugăciune, post și priveghere. Căutând o izolare mai adâncă, s-a mutat într-un cimitir păgânesc, în morminte, unde a îndurat ani grei de atacuri demonice: demonii îl loveau cu cruzime, de mai multe ori l-au lăsat aproape mort pe jos. Sfântul Atanasie al Alexandriei, care i-a scris viața, istorisește cu de-amănuntul aceste lupte cumplite. Antonie le-a biruit toate prin credință și prin chemarea numelui lui Hristos.
Mai târziu s-a retras la locul numit Pispir, la marginea deșertului, unde a trăit singur în izolare douăzeci de ani, într-o cetățuie părăsită. Ucenicii care veneau la el îl rugau să iasă, dar el nu ieșea. În 306, la stăruința lor, a deschis în sfârșit ușa, și a început să primească pe cei ce căutau îndrumare. S-a nevoit apoi la poalele muntelui Qolzum, lângă Marea Roșie, unde a trăit până la moarte. Veneau la el filosofi, soldați, împăraați, iar el îi primea pe toți și le grăia cuvântul lui Dumnezeu fără teamă. În timpul prigoanei lui Maximin Daia, în 311, a coborât la Alexandria pentru a-i întări pe creștinii duși la judecată. Îmbătrânind, Dumnezeu i-a descoperit că Pavel Tebeul trăiește în pustie și l-a trimis să-l cerceteze. A trăit o sută și cinci ani, trecând la Domnul în 356. Viața lui, scrisă de Sfântul Atanasie, a devenit un îndreptar pentru toate generațiile monahale care i-au urmat.
Tropar, glasul 4: Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Antonie cel Nou din Veria
Sfântul Cuvios Antonie cel Nou este ocrotitorul cetății Veria din nordul Greciei, în Macedonia. S-a născut din părinți evlavioși și înstăriți din Veria, fără a i se cunoaște data exactă a nașterii. Descoperirile arheologice mai noi tind să arate că a trăit înainte de veacul al XII-lea. Arzând din tinerețe de dragoste pentru viața ascetică, a lăsat plăcerile lumii și a intrat monah la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de lângă Veria, pe malul râului Aliakmon. Acolo s-a arătat în scurt timp pildă obștii prin ascultare, înfrânare și rugăciune.
Dorind o nevoință mai aspră, a primit de la stareț binecuvântarea să se retragă într-o peșteră ascunsă în apropierea râului Aliakmon. Acolo a viețuit cincizeci de ani, hrănindu-se numai cu ierburi sălbatice din împrejurimi, neștiut de nimeni în afară de un preot care venea din când în când să îl împărtășească cu Sfintele Taine. Asemenea omonimului său, Antonie cel Mare, a îndurat ani de-a rândul asalturile repetate ale duhurilor rele, care i se arătau sub chipuri înfricoșătoare sau îi dădeau impresia că râul se umflă și va inunda peștera, încercând să îl facă să îșI întrerupă rugăciunea și să-și părăsească locul. Sfântul a rămas neclintit.
S-a nevoit astfel până la vârsta de nouăzeci de ani și și-a dat duhul lui Dumnezeu în peștera sa. Câțiva vânători care treceau prin acel loc au văzut, după o vreme, o mână care le făcea semn de la intrarea peșterii. S-au apropiat, au dat la o parte frunzișul care acoperea intrarea și l-au găsit înăuntru pe sfânt, cu trupul nestricat. A fost adus în Veria și îngropat cu cinste, cetatea luându-l ca ocrotitor al ei.
Tropar: Primilor părinți ai pustiei asemănându-te întru nevoință, Noule Antonie, roada Veriei, roagă-te lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.