Sfântul Cuvios Macarie cel Mare (Egipteanul)
Sfântul Cuvios Macarie cel Mare s-a născut în jurul anului 300, în nordul Egiptului, în satul Ptinapar, din părinți binecredincioși: tatăl său, Avraam, era preot, iar mama sa se numea Sara. Din fragedă vârstă s-a arătat iubitor de rugăciune și post. Când părinții au stăruit să se căsătorească, tânărul Macarie s-a retras în rugăciune și în acest răstimp a avut o vedenie: un Heruvim l-a urcat pe un munte înalt și i-a arătat toată pustia, grăindu-i că Dumnezeu i-a hărăzit acea pustie lui și fiilor săi duhovnicești. La scurt timp, logodnica și părinții lui au murit, iar el a împărțit averea săracilor și s-a dus în pustie.
A trăit în pustiul Sketis din Egipt, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, de la care a primit și îndrumarea duhovnicească și un duh ascuțit al discernământului. A biruit neîncetat ispitele duhurilor rele, uimit adesea de viclenia și de patimile pe care demonii le semănau în sufletele oamenilor. Sfântul Antonie îl numea prietenul și fiul său. A primit de la Dumnezeu darul tămăduirii bolilor trupești și sufletești și pe cel al înainte-vederii. A scris cincizeci de omilii sau cuvântări duhovnicești, foarte folositoare celor ce vor să se mântuiască, care cuprind o învățătură adâncă despre rugăciune, cunoașterea de sine și lupta cu patimile. A trecut la Domnul în jurul anului 390, la vârsta de nouăzeci de ani.
Tropar, glasul 1: Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine! Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul
Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul, al doilea Macarie pomenit astăzi, era de fel din Alexandria și a viețuit în pustie vreme de șaizeci de ani, ajungând la înalte virtuți și la darul facerii de minuni. A trăit mai întâi în pustiul Tebaidei, apoi în Egiptul de Jos, în post aspru și rugăciune curată. Auzind Sfântul Antonie de viața lui sfântă, i-a trimis cuvânt: "Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine și de acum vei fi moștenitor lucrărilor mele." A ajuns la adânci bătrânețe și a trecut la Domnul în jurul anului 395, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani.
Tropar, glasul 1: Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine! Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului
Sfântul Ierarh Marcu, cunoscut și ca Marcu Eugenicul, s-a născut în 1392 în Constantinopol, cu numele de botez Manuel, din Gheorghe și Maria, ambii din familii nobile și binecredincioase. A primit o aleasă formare teologică și culturală, ajungând unul dintre cei mai luminați teologi ai Răsăritului în veacul al XV-lea. A fost ales mitropolit al Efesului în vremuri de mare primejdie pentru Imperiul Bizantin, tot mai strâmtorat de turci.
Împăratul Ioan al VIII-lea, căutând ajutor militar din Apus, a acceptat să participe la un sinod de reunire cu Roma. Din delegația ortodoxă trimisă la Ferrara și Florența în anii 1438-1439 făceau parte împăratul, patriarhul Iosif și douăzeci și doi de episcopi, printre care și Marcu al Efesului. Timp de luni întregi, la Ferrara și apoi la Florența, s-au purtat dezbateri aprinse pe temele care despărțeau cele două Biserici: Filioque, purgatoriul, primatul papal. Sfântul Marcu a apărat cu tărie pozițiile ortodoxe, refuzând orice compromis de fond.
Papa a amenințat cu retragerea ajutoarelor militare dacă ortodocșii nu semnează unirea; s-au promis daruri bogate; unii episcopi ortodocși au fost întemnițați. Aproape toți au semnat în cele din urmă, unii de frică, alții de nădejdea salvării imperiului. Marcu al Efesului a rămas singurul ierarh ortodox din Florența care nu a semnat. A grăit cu hotărâre: "Nu voi face aceasta niciodată! Nu voi semna unirea, chiar dacă ar trebui să-mi primejduiesc viața. În materie de credință nu e loc pentru îngăduință." Când Papa Eugenie a aflat că Marcu nu semnase, s-a spune că ar fi grăit: "Deci nu am reușit nimic."
Întors acasă, Sfântul Marcu a continuat să combată unirea prin scrisori și scrieri teologice. Prima repudiere oficială a unirii a venit în 1443. Sfântul Marcu a trecut la Domnul pe 23 iunie 1444. În 1734 a fost canonizat de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, stabilindu-se ca zi de prăznuire 19 ianuarie.
Tropar, glasul 1: Pentru mărturisirea dumnezeieștii credințe mare lucrător te-a aflat pe tine Biserica, sfințite Marcu prealăudate, căci prin păzirea slovelor dumnezeieștilor părinți ai zdrobit eresurile întunecatului Apus. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeu roagă-L să dăruiască râvnă celor ce-ți urmează cinstita viețuire.
Sfânta Muceniță Eufrasia
Sfânta Muceniță Eufrasia a trăit în Nicomidia, pe vremea împăratului Maximian (286-305). Era de neam vestit, frumoasă la chip și cu obiceiuri înțelepte. Prinsă de slujitorii idolilor, a fost silită să aducă jertfă demonilor și, nesupunându-se, a fost bătută cumplit. Rămânând neînduplecată, unul dintre păgâni a cerut-o spre a o batjocori. Sfânta, cu înțelepciune, l-a convins că poate să-i dea o buruiană fermecată care îl va feri de orice armă, cu condiția ca aceasta să fie culeasă de o fecioară curată. Bărbatul a așteptat. Sfânta a adus buruienile și, la cererea lui de a dovedi că nu mint, l-a sfătuit să ia o sabie și să lovească tare cu amândouă mâinile în grumazul ei, ca să se vadă că nimic nu o poate vătăma. Acesta a lovit, iar Eufrasia și-a dat sufletul lui Hristos, ferind astfel fecioria ei. Când bărbatul a înțeles că fusese biruit de înțelepciunea ei, s-a cutremurat. Sfânta a primit astfel cununa muceniciei, ducându-se curată către Mirele ei Hristos.