Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare s-a născut la 20 ianuarie 377, în cetatea Melitina din Armenia, din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia. Părinții lui, căci erau neroditori, s-au rugat cu stăruință lui Dumnezeu să le dăruiască un copil, și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Numele dat pruncului la botez, Eftimie, înseamnă în grecește "voie bună", căci în clipa când le s-a vestit că vor avea fiu, li s-a spus din cer să se bucure. Tatăl murind de timpuriu, mama l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, învățându-l Sfintele Scripturi și viața curată. A ajuns preot și a primit în seamă îndrumarea mănăstirilor și schiturilor din toată mitropolia Armeniei.
La vârsta de douăzeci și nouă de ani a plecat la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a stabilit acolo, la o mănăstire numită Fara, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care i-a devenit sfătuitor de o viață. Împreună au ieșit în pustie și s-au sălășluit într-o peșteră singuratică, unde au fost descoperiți de niște păstori. Mulți au început să vină la ei și s-a format o obște monahală. Eftimie căuta necontenit liniștea și de câte ori se vedea tulburat de mulțimea oamenilor, se retrăgea mai adânc în pustie. A primit de la Dumnezeu darul tămăduirii bolilor, al facerii de minuni și al înainte-vederii.
A apărat dreapta credință statornicită la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), alături de Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Sava cel Sfințit și Sfântul Teodosie. A întors la dreapta credință pe împărăteasa Evdochia, care căzuse în erezia lui Eutihie. A proorocit că doi dintre ucenicii lui, Ilie și Macarie, vor fi patriarhi ai Ierusalimului, ceea ce s-a împlinit întocmai. Nu a căutat niciodată vreo mărire omenească, rămânând toată viața un simplu iubitor de străini și îndrumător de sihaștri. S-a mutat la Domnul la vârsta de nouăzeci și șapte de ani, pe 20 ianuarie 473.
Tropar, glasul 4: Veselește-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ți-a înmulțit ție fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu și hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.
Sfinții Mucenici In, Pin și Rim
Sfinții Mucenici In, Pin și Rim erau din Sciția Mică și au primit credința în Hristos prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, devenind ucenicii lui. Ei înșiși au propovăduit Evanghelia și au botezat mulți oameni. Într-o iarnă, conducătorul unui trib barbar din împrejurimi i-a prins și i-a silit să jertfească idolilor. Mucenicii au refuzat. Au fost legați de bușteni înfipți în apele Dunării și lăsați acolo în ger, până ce apa a înghețat în jurul lor și și-au dat sufletele lui Dumnezeu prin înghețare. Sunt socotiți printre primii mucenici ai popoarelor de la Dunărea de Jos, înrudiți prin credință cu pământul Sciției Mici, și sunt pomeniți de Patriarhia Română în lista sfinților și stranomânilor.
Sfinții Mucenici Eusebiu și Vas
Sfinții Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihie și Vasilid au trăit pe vremea împăratului Dioclețian. Erau oameni de vază, bogați și membri ai senatului. Au venit la credință văzând cu ochii lor pe episcopul Teopempt, care răbda chinuri fără a se clăti și săvârșea minuni cu puterea lui Hristos. Mișcați de această priveliște, au primit Sfântul Botez. Aduși înaintea împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele ostășești ca semn al destituirii, iar apoi au primit fiecare moarte mucenicească prin chinuri cumplite. Sfântul Vas a fost băgat până la mijloc într-o groapă, i s-au tăiat mâinile și trupul i-a fost măcelărit. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos și tăiat cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuțit. Astfel și-au dat toți sufletele lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.