Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul s-a născut în jurul anului 580 în Constantinopol, din părinți de neam mare și binecredincioși. A primit o educație aleasă, strălucind în filosofie, teologie și științele vremii. A intrat în slujba statului și a ajuns prim secretar al împăratului Heraclie, funcție din care a demisionat după câțiva ani, dezamăgit de viața de la curte, și s-a călugărit la Mănăstirea Hrisopolis de lângă Bosfor, în jurul anului 614.
Frământările au început cu putere din 638, când împăratul Heraclie a publicat "Ecthesis", un decret favorabil ereziei monotelite, care susținea că Hristos ar fi avut o singură voință. Sfântul Maxim a luat cu toată hotărârea apărarea dreptei credințe, care mărturisea că Hristos are două voințe, dumnezeiască și omenească, corespunzătoare celor două firi ale Sale. A desfășurat o activitate teologică intensă în Africa de Nord, a disputat public cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit, pe care l-a convins vremelnic, și a pregătit Sinodul de la Lateran din 649, la care s-a condamnat monotelismul.
În 653 a fost arestat și adus la Constantinopol, condamnat și exilat în Tracia. Refuzând orice compromis dogmatic, în 662 a fost adus din nou la judecată, unde i s-a tăiat limba din rădăcini și mâna dreaptă, pentru a nu mai putea mărturisi sau scrie. Exilat la Lazica, pe țărmul Mării Negre, a trecut la Domnul câteva luni mai târziu, pe 13 august 662. A primit numele de Mărturisitorul pentru că a pătimit pentru dreapta credință fără a muri de sabie, dar prin suferințe care l-au consacrat ca martir al Ortodoxiei. A lăsat Bisericii scrieri dogmatice, mistice și filocalice de mare adâncime.
Tropar: Călăuzitorule al ortodoxiei, învățătorule al dreptei-credințe și al curăției, luminătorule al lumii, podoaba monahilor, cea de Dumnezeu insuflată, Maxime înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Neofit
Sfântul Mucenic Neofit s-a născut în cetatea Niceei din Bitinia, din părinți binecredincioși pe nume Teodor și Florentia, pe vremea împăratului Dioclețian. De la începuturile vieții sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Încă de la nouă ani, când învăța carte cu alți copii, împărțea hrana sa celor săraci și se ruga cu stăruință. A înviат-o pe mama sa prin rugăciune, iar Dumnezeu i-a dat ca însoțitoare o porumbiță albă care grăia cu glas omenesc și l-a călăuzit spre Muntele Olimpului. Acolo a alungat din peșteră o fiară sălbatică și s-a sălășluit el, hrănit de un înger.
La unsprezece ani a coborât din munte, și-a îmbrățișat părinții, a împărțit din averea lor săracilor și s-a întors la nevoință. La cincisprezece ani, din poruncă dumnezeiască, a coborât din nou, a intrat în cetatea Niceei și a mărturisit pe față că este creștin. Prins de slujitorii idolilor, a răbdat chinuri cumplite, rămânând neatins de foc și de fiarele aruncate asupra lui. A primit moartea mucenicească prin sabie.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Neofit, întru nevoința sa cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfânta Muceniță Agnia din Roma
Sfânta Muceniță Agnia s-a născut la Roma, spre sfârșitul veacului al III-lea, din părinți nobili patricieni creștini, dintr-o familie care timp de un secol și jumătate adusese cinste Bisericii. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înțelegerea, frumoasă la chip, dar mai frumoasă cu credința. Rănindu-se de dragostea lui Hristos, și-a închinat fecioria Lui și nu a voit să știe de alt logodnic. Mulți tineri o cereau de soție, dar ea îi refuza pe toți, grăindu-le că Mirele ei este Hristos.
Fiul prefectului Romei, vrând să o ia cu sila, a pârât-o tatălui său. Prefectul a chemat-o și a încercat cu lingușeli, apoi cu amenințări, să o convingă să aducă jertfă idolilor. Ea a răspuns că nici idolilor nu va jertfi și nici de desfrânare nu se teme, căci Dumnezeu o va apăra. Prefectul a dat-o în casa de desfrânare. Acolo un înger i-a adus o haină albă țesută de mâini cerești și a luminat cămara cu o strălucire orbitoare, astfel că nimeni nu putea căuta la ea. Fiul prefectului, îndrăznind să se apropie, a căzut mort. Agnia l-a rugat pe Dumnezeu, acesta a înviat și a mărturisit că văzuse îngeri împrejurul ei.
Mulțimea a strigat că e vrăjitoare. Cârmuitorul, cuprins de furie, a poruncit să fie arsă. Aruncată în foc, flăcările nu o ardeau. A primit în cele din urmă moartea mucenicească prin sabie, la vârsta de treisprezece ani. A fost îngropată în afara Romei, pe Via Nomentana, într-un cimitir care i-a primit numele. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a înscris-o în calendar în 2016, cu zi de prăznuire pe 21 ianuarie.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Agnia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.