Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Ancirei, și Sfântul Mucenic Agatanghel
Sfântul Clement s-a născut în jurul anului 258-280, în cetatea Ancira a Galatiei (Ankara de astăzi), din tată păgân și mamă creștină, Sofia cu numele. Tatăl murind de timpuriu, mama l-a crescut în credință, iar înainte de a muri și ea i-a lăsat cu limbă de moarte să rămână credincios lui Hristos. Orfanul Clement a fost luat în grijă de o altă femeie credincioasă, tot cu numele Sofia, care l-a îngrijit ca pe propriul fiu. A intrat în viața monahală la 12 ani și, pentru înțelepciunea și virtuțile lui, a fost hirotonit preot la 18 ani și episcop la 20. Episcopia lui a căzut în vremea prigoanelor lui Dioclețian și Maximian.
A pătimit în mucenicie aproape toată viața lui pământească. Fericitul și minunatul Clement a trăit în chinuri fără odihnă vreme de douăzeci și opt de ani, înfruntând nu unul sau doi tirani, ci șase împărați și nouă guvernatori deodată, în felurite cetăți: Ancira, Roma, Nicomidia și altele. A trecut prin tot felul de chinuri: bătut cu toiege, spânzurat, ars pe coaste cu făclii, aruncat la fiare, pus în var nestins, întins pe paturi de fier încinse, aruncat în cuptor, fără ca nimic să îl poată înfrânge. Răbdarea lui a mirat pe prigonitori.
La Roma, propovăduind credința, l-a botezat pe tânărul Agatanghel, roman de neam, care a ales să îl însoțească pe Sfântul Clement în tot restul pătimirilor lui. Când Clement a fost suit pe corabie spre Nicomidia, Agatanghel a intrat pe ascuns în aceeași corabie, hotărât să nu se despartă de însoțitorul lui. Împreună au stat în fața a doi împărați și a nouă guvernatori, împreună au îndurat temniță și chinuri. La întoarcerea în Ancira, Sfântul Agatanghel a primit moartea mucenicească prin tăierea capului. Iar Sfântul Clement, doi ani mai târziu, a fost ucis de sabie chiar în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca episcop, în cetatea sa.
Tropar, glasul 4: Viță de cucernicie și stâlpare de luptă grea, floare preasfințită și rod de Dumnezeu dăruit, de-a pururea înfloritor ai fost dat credincioșilor, preasfințite. Ci, ca cel ce ești cu mucenicii împreună luptător și cu ierarhii împreună pe scaun șezător, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
În această zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Părinți care s-au adunat la Sinodul al VI-lea Ecumenic, ținut la Constantinopol în anii 680-681, convocat de împăratul Constantin al IV-lea Pogonatul.
Pricina convocării lui a fost erezia monotelită, care susținea că în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos există o singură voință, cea dumnezeiască. Această erezie apăruse cu câteva decenii mai devreme, când împăratul Heraclie căutase o formulă de compromis pentru a-i readuce pe monofiziți în sânul Bisericii, mulți dintre aceștia locuind la marginile imperiului și tulburând unitatea lui. Formularea eretică a fost combătută de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a pătimit pentru aceasta, și de Sinodul de la Lateran din 649.
Sinodul al VI-lea Ecumenic a osândit monotelismul și a statornicit că Hristos Domnul are două voințe, corespunzătoare celor două firi ale Sale, dumnezeiască și omenească, voința omenească nefiind opusă celei dumnezeiești, ci supusă ei. La cele 18 ședințe ale sinodului au participat 171 de episcopi, iar lucrările au reafirmat temelia dogmatică a Sinodului al IV-lea de la Calcedon. Sinodul a mai dat și un număr de canoane privind rânduiala și disciplina clerului. Sunt pomeniți astăzi ca sfinți toți Părinții care au apărat la acest sinod dreapta credință.
Tropar, glasul 8: Preaproslăvit ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce luminători pe pământ pe Părinții noștri i-ai întemeiat și printr-înșii la adevărata credință pe noi, pe toți, ne-ai îndreptat, Mult Îndurate, slavă Ție.