Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv s-a născut la 15 iulie 1818, în satul Răzălăi din ținutul Soroca, Basarabia, fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa intrând în monahism, la vârsta de zece ani a fost luat de un unchi, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde funcționa și un vestit spital. Acolo tânărul Ioan a deprins ascultarea, smerenia și slujirea aproapelui aflat în suferință.
A îmbrăcat haina monahală, luând numele Iosif, și a urcat treaptă cu treaptă toate slujirile bisericești, ajungând episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești cu titulatura "al Mirelor." În 1873 a fost ales episcop al Argeșului, iar în 1875 mitropolit al Moldovei, demnitate pe care a împlinit-o cu multă osârdie vreme de douăzeci și șapte de ani.
În 1886, a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane din Iași, începută de marele său înaintaș Veniamin Costachi. Tot el a mutat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Mănăstirea Trei Ierarhi în noua Catedrală, în 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse cu ochii lui racla cea veche cuprinsă de flăcări și moaștele sfintei rămânând neatinse. A reînnoit biserica Sfântul Nicolae Domnesc și Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și a mutat Seminarul teologic la Socola.
Cele mai alese virtuți ale mitropolitului Iosif erau două: sfințenia vieții și milostenia. Împărțea totul celor săraci, fără a se uita la fața omului: pâine, bani, haine, chiar rasa de pe el și toate darurile primite. La sfârșitul fiecărei luni era dator față de alții, numai să nu rămână el dator față de săraci. Poporul l-a numit de timpuriu "Iosif cel Sfânt și Milostiv." S-a mutat la ceruri pe 26 ianuarie 1902, în pace, și a fost înmormântat în Catedrala mitropolitană. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în 2017, statornicind ziua de 26 ianuarie ca zi de prăznuire a sa.
Tropar, glasul 4: Cu evlavie urmând milostivirii cerești, Moldovei te-ai arătat arhipăstor milostiv și plin de sfințenie; pentru aceasta, Sfinte Ierarhe, prin cuvânt și prin fapte chemând la mântuire turma ta, te bucuri acum cu toți drepții în cer, Părinte Iosif.
Sfinții Cuvioși Xenofont și soția sa Maria, Arcadie și Ioan
Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria și fiii lor Arcadie și Ioan au trăit în Constantinopol în veacul al VI-lea, în vremea împăratului Iustinian cel Mare. Xenofont era senator, om de vază și înstărit, dar și mai bogat duhovnicește; soția sa Maria îl urma întru toate, căutând amândoi să placă lui Dumnezeu. Au crescut pe cei doi fii, Ioan și Arcadie, în dreapta credință și i-au trimis la Beirut în Fenicia pentru studii înalte.
Pe drum spre Beirut, o furtună năprasnică a sfărâmat corabia în care se aflau cei doi tineri, iar veste despre naufragiu a ajuns la Xenofont și Maria, care au crezut că fiii lor au murit. Au plâns mult, dar au primit cu nădejde în Dumnezeu această lovitură. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Ioan și Arcadie scăpaseră cu viață pe bucăți din corabia sfărâmată, ajungând pe maluri diferite. Fiecare, în parte, nestiind nimic de celălalt, a intrat în Palestina și a îmbrăcat chipul monahal la mănăstiri din preajma Ierusalimului.
Xenofont, nestiind nimic despre fiii săi, s-a îmbolnăvit greu de durerea pierderii lor. În chip minunat a fost vindecat, semn pe care l-a primit ca un îndemn al lui Dumnezeu. El și soția sa Maria au plecat la Ierusalim spre a se închina la Sfintele Locuri și a-i căuta pe fii, dacă cumva mai trăiau. Acolo, după îndelungate căutări, i-au găsit pe amândoi, monahi în mănăstiri diferite, și s-au minunat de calea pe care Dumnezeu le-o rânduise. Bucuria revederii a fost nespusă. Xenofont și Maria au înțeles că și pe ei Dumnezeu îi chema la viața monahală. Au primit și ei chipul îngeresc, Xenofont la un schit de lângă Ierusalim, iar Maria la o mănăstire de fecioare. Toți patru s-au nevoit cu osârdie până la sfârșitul vieții, dobândind darul înainte-vederii și al tămăduirii de boli.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.