Sfântul Cuvios Efrem Sirul
Sfântul Cuvios Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306, în cetatea Nisibe din Mesopotamia, din părinți creștini. A învățat carte la școala siriacă din Nisibe, care a trebuit să se mute la Edesa când perșii au ocupat cetatea, în jurul anului 360. A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe și i s-a încredințat noua Școală siriacă din Edesa, care sub conducerea lui a cunoscut o mare înflorire. Tradiția spune că a luat parte la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din 325, ca tânăr diacon, și că a fost hirotonit preot de Sfântul Vasile cel Mare, când l-a vizitat la Cezareea.
A trăit sub împărații romani de la Constantin cel Mare până la Valens și a petrecut cea mai mare parte a vieții în Edesa, în post aspru, rugăciune neîncetată și scriere neobosită. A compus imne teologice de o mare frumusețe, cuvântări și comentarii biblice în limba siriacă, pentru care Sfântul Ieronim l-a socotit vrednic de a fi citit în Biserici. Din darul lacrimilor și al rugăciunii sale izvorau și fapte de mare milă: la foametea din 372-373, a organizat distribuirea hranei la mii de săraci din Edesa, dojenind cu curaj pe cei bogați care strângeau averi în timp ce semenii lor mureau de foame. S-a mutat la Domnul pe 9 iunie 373, la Edesa. Cea mai cunoscută moștenire a lui rămâne rugăciunea de pocăință care îi poartă numele și se rostește în fiecare zi de post din cursul Marelui Post.
Tropar, glasul 8: Harul ce izvorăște din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci, învățându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Isaac Sirul
Sfântul Cuvios Isaac Sirul, numit și Isaac de Ninive, s-a născut în veacul al VII-lea, în regiunea Qatarului de pe coasta Golfului Persic. Din tinerețe a intrat împreună cu fratele său în Mănăstirea Sfântului Apostol Matei din apropierea Ninivei, unde a dobândit darul rugăciunii și al nevoințelor aspre. Datorită sfințeniei și înțelepciunii lui, obștea a vrut să-l facă stareț, dar el a refuzat, iar frații l-au ales pe fratele lui în locul său. Dorind o nevoință și mai adâncă, s-a retras în pustie.
Vestea sfințeniei lui s-a răspândit și, din rânduiala lui Dumnezeu, catolicosul Gheorghe I l-a hirotonit episcop al Ninivei, fosta capitală a Asiriei. A slujit doar cinci luni, neputând suporta tulburarea neîncetată a vieții arhierești față de liniștea pustiei. Cu binecuvântarea catolicosului, s-a retras și și-a petrecut restul vieții în sihăstrie, la Mănăstirea Rabban Shabur de lângă Persepolis, unde și-a pierdut vederea de la mulțimea lacrimilor vărsate la cititul Scripturilor. A lăsat Bisericii 86 de Cuvinte Ascetice și patru Epistole duhovnicești, scrise în siriacă, de o frumusețe și adâncime pe care Părintele Dumitru Stăniloae le-a descris drept "un poem spiritual de o negrăită frumusețe."
Tropar, glasul 3: Dumnezeiască jertfă te-ai făcut, fericite! Căci ca un alt mare Isaac în Siria ai strălucit, de Dumnezeu insuflate, și ca al liniștii îndemnător, de Dumnezeu înțelepțite, prin rânduiala dumnezeiască ai preoțit în Ninive, fericite! Părinte Sfinte Isaac cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă, celor ce te dorim pe tine, mare milă!
Sfântul Cuvios Paladie
Sfântul Cuvios Paladie s-a născut în 363, în Galatia din Asia Mică. În 386 s-a călugărit la Ierusalim. Nestâmpărat în dorul cunoașterii vieții monahale, a mers în Alexandria, unde a stat trei ani, iar apoi în Nitria, unde a petrecut nouă ani lângă Sfinții Părinți ai pustiei. Și-a ridicat o căsuță mică pe un munte și s-a închis înăuntru, împodobindu-și viața cu priveghere, rugăciune neîncetată și postire, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.
A ajuns episcop la Helenopolis în Bitinia în 400 și a fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Când împăratul Arcadie l-a exilat pe marele ierarh, Paladie a plecat la Roma în fruntea unei delegații de preoți, rugând pe papă să ia apărarea lui. La întoarcere, a fost și el exilat șase ani în Tebaida Egiptului (406-412). Eliberat, a păstorit ca episcop în Aspuna, Galatia, până la moartea sa. A lăsat o scriere de mare preț, Lavsaikon sau Historia Lausiaca, cuprinzând viețile multor pustnici și sihaștri ai Egiptului pe care îi cunoscuse personal.
Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul
Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul a trăit vreme de patruzeci de ani în aspră nevoință, slujind Domnului în sihăstrie și primind de la El darul tămăduirii bolilor, al alungării demonilor și al învierii morților. A petrecut cincisprezece ani ca sihastru într-o peșteră, în apropierea unei cetățui numite Porfirion, bucurându-se de mare cinste din partea poporului.
Prin ispita celui rău, după decenii de nevoință, a căzut în păcat greu și, cuprins de deznădejde, a mers mai departe în cădere. Dar harul lui Dumnezeu nu l-a părăsit. Întorcându-se spre pocăință cu toată inima, s-a închis de viu într-un mormânt, locuind acolo în lacrimi și rugăciune neîncetată, cerând iertare lui Dumnezeu. Semnul că a fost iertat i-a venit prin minune: Dumnezeu a descoperit episcopului cetății că, dacă nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, seceta care bântuia nu va înceta. Episcopul cu tot poporul s-au dus la el și, după multe rugăminți, l-au înduplecat să se roage. Ploaia a căzut îndată. Plin de nădejde, Cuviosul Iacob a dus de atunci o viață și mai aspră și s-a mutat la Domnul în buna-cuviință, făcând multe minuni și după moarte. Viața lui rămâne o pildă vie de pocăință adevărată, că nu există cădere fără întoarcere cu putință.