SOBORUL SFINȚILOR 70 DE APOSTOLI
În afara celor doisprezece Apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a ales încă șaptezeci de ucenici, pe care i-a trimis câte doi înaintea Sa în cetățile și locurile unde avea să meargă. Sfântul Evanghelist Luca istorisește trimiterea lor astfel: "Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați deci pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor" (Luca 10, 2-3). Sfântul Luca însuși a fost unul dintre acești șaptezeci de ucenici.
Dintre ei, unii sunt mai cunoscuți din scrierile apostolice: Sfântul Marcu Evanghelistul, care a scris Sfânta Evanghelie la îndemnul Sfântului Apostol Petru și a fost rânduit episcop în Alexandria; Sfântul Luca Evanghelistul, scriitor și al Faptelor Apostolilor, care și-a împlinit apostolia mucenicește în Teba Beoției; Sfântul Iacob, fratele Domnului, cel dintâi episcop al Ierusalimului, pe care evreii l-au dat jos de pe aripa templului și l-au lovit cu un lemn în cap; Sfântul Cleopa, fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul, cel care a călătorit spre Emaus alături de Sfântul Luca în ziua Învierii. Pomenim de asemenea pe Sfântul Tadeu care l-a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, vindecându-l de lepră, și pe mulți alții ale căror nume sunt păstrate în Mineiul pe luna ianuarie, la ziua a patra.
Tropar, glasul 3: Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
SFÂNTUL CUVIOS TEOCTIST DIN SICILIA
Sfântul Cuvios Teoctist a fost egumenul mănăstirii din Kucumia, în Sicilia, și este pomenit în sinaxarul lunilor la ziua a patra a lunii ianuarie. Puține amănunte din viața lui s-au păstrat, sinaxarul menționând că a viețuit cu nevoință și s-a săvârșit în pace. El nu trebuie confundat cu Sfântul Teoctist din Palestina, pustnicul care a trăit împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare și care este pomenit în luna septembrie, la ziua a treia.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
SFÂNTUL CUVIOS NICHIFOR CEL LEPROS
Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros s-a născut în anul 1890, în satul Serikari din insula Creta, cu numele Nicolae Tzanakakis, din părinți țărani evlavioși care au murit de timpuriu, lăsându-l orfan în grija bunicului. La vârsta de treisprezece ani a început să aibă primele semne ale leprei. A plecat în Egipt, unde a lucrat la un bărbier din Alexandria, însă boala înaintând, la sfatul unui arhiereu a primit îndrumarea să meargă la Cuviosul Antim Vaianos, care slujea în leprozeria din insula Chios. Ajuns acolo la vârsta de 24 de ani, a intrat sub ascultarea Cuviosului Antim, care după doi ani l-a tuns monah, dându-i numele de Nichifor.
În leprozerie a petrecut zeci de ani, purtând povara bolii ca pe o cruce dată de Dumnezeu, fără cârtire, cu rugăciune neîncetată. Îi plăcea în chip deosebit cântarea bisericească și știa pe de rost troparele și Apostolul. A fost binecuvântat de Dumnezeu cu darul vindecărilor. A trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani. Când au fost descoperite mai târziu sfintele sale moaște, acestea erau binemirositor. Pe 1 decembrie 2012 a fost proslăvit de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în calendar în iulie 2021, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie.
Tropar, glasul 3: De luptele lui Nichifor cel Lepros și de bărbăția sa întru nevoință și îngerii s-au uimit; căci precum un alt Iov întru răbdare, mai presus de fire pătimind, a răbdat și pe Domnul L-a slăvit, Care și acum cu minuni îl preaslăvește pe el.
SFÂNTA CUVIOASĂ APOLINARIA
Sfânta Apolinaria a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare (457-474), fiind fiica lui Artemie, cârmuitorul Romei, vestită prin frumusețe și înțelepciune. Din fragedă vârstă a dorit să păstreze fecioria și se ruga lui Dumnezeu zi și noapte să i se împlinească această dorință. Câștigând învoirea părinților, a plecat cu slujitori, aur, argint și haine scumpe la Ierusalim, unde a împărțit tot ce avea la săraci și a slobozit pe slujitorii ei. Pornind spre Alexandria, s-a oprit pe drum, a fugit pe ascuns și a intrat într-un loc pustiu, unde a rămas mulți ani în rugăciune și nevoință, îndurând greutățile vieții singuratice.
Mai târziu a ajuns în schitul monahilor din pustia Egiptului, unde a trăit sub chip bărbătesc, cu numele Dorotei, neștiută de nimeni. Tatăl ei, Artemie, avea o altă fiică care pătimea de duh necurat și a trimis-o la schit să fie vindecată. Părinții au încredințat-o lui "Dorotei", adică surorii sale Apolinaria, care prin rugăciune a slobozit-o de duh rău. Astfel descoperindu-se că Dorotei era de fapt Apolinaria, fiica lui Artemie, toți s-au minunat. A mai rămas câteva zile cu părinții, apoi s-a întors la pustie, unde a petrecut până la adânci bătrânețe, trecând la Domnul în jurul anului 470.