SFINȚII MUCENICI TEOPEMPT ȘI TEONAS
Sfântul Mucenic Teopempt a fost episcop al Nicomidiei la sfârșitul veacului al III-lea, în zilele împăratului Dioclețian (284-305). Când acesta a pornit prigoana cea aspră împotriva creștinilor, poruncind ca cei ce Îl mărturisesc pe Hristos să fie siliți a aduce jertfe idolilor, Teopempt a fost prins dintre cei dintâi. Mărturisind credința în fața împăratului și vădindu-i înșelăciunea idolilor, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, din care a ieșit nevătămat. Văzând chinuitorii că focul nu l-a putut nimici, i-au scos un ochi, iar mai apoi l-au chemat pe vrăjitorul Teonas să îi dea otravă. Teopempt a băut otrava fără a păți nimic. Întemnițat timp de 22 de zile fără apă și fără mâncare, a rămas în viață. A suferit în cele din urmă moarte mucenicească prin tăierea capului.
Sfântul Mucenic Teonas fusese vrăjitor la curtea împărătească. Chemat de Dioclețian să risipească "farmecele creștinești ale lui Teopempt", Teonas i-a dat acestuia otravă să bea. Văzând că episcopul a rămas cu totul nevătămat, vrăjitorul s-a întors cu toată inima la credința în Hristos și a cerut să fie botezat. Teopempt l-a botezat în temniță. Pentru că nu a vrut să se lepede de credința sa, Teonas a fost aruncat cu capul în jos într-o groapă și acoperit de viu cu pământ, trecând astfel la Domnul.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Teopempt și Teonas, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
SFÂNTA CUVIOASĂ SINCLITICHIA
Sfânta Cuvioasă Sinclitichia s-a născut în jurul anului 270, în Macedonia, din părinți creștini de neam ales, bogați și evlavioși, care s-au mutat mai târziu în Alexandria. Era împodobită cu frumusețe și cu alese însușiri sufletești, și mulți o căutau de soție, însă ea dorea din fragedă vârstă să trăiască în feciorie. Părinții ei trecând la cele veșnice, a împărțit toată averea la săraci și a intrat în monahism, închizând ușa casei părintești și alegând viața de nevoință.
Este socotită începătoare a monahismului feminin, întocmai cum Sfântul Antonie cel Mare a fost începătorul celui bărbătesc. A viețuit în post, rugăciune și smerenie, fără a îngădui cuiva să o privească sau să o laude. Când voia să facă binele, căuta să îl ascundă, nevoind să fie propovăduitor al faptelor ei. Pâine de tărâțe mânca, iar uneori nici apă nu lua. Răbda cu seninătate și ispitele diavolești și bolile trupului, chemând la rugăciune pe Stăpânul Hristos ori de câte ori războiul se ridica.
La bătrânețe s-a îmbolnăvit greu, purtând vreme de trei luni suferințe grele cu mulțumire și răbdare, fără cârtire. Astfel a trecut la Domnul în jurul anului 350, lăsând moștenire fecioarelor care veneau la ea o bogată învățătură duhovnicească, parte din care s-a păstrat în Patericul egiptean.
Tropar, glasul 8: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.