Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina
Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina au trăit în cetatea Cardam (sau Crodamon) din Asia Mică, pe vremea împărаților Dioclețian și Maximian (284-305). Sfânta Antonina era o tânără fecioară care trăia în curăție și cinste, îndepărtată de zgomotul lumii.
Prinsă de dregătorul Festus și adusă la judecată, Antonina a refuzat cu hotărâre să se lepede de Hristos și să jertfească zeiței Artemida, căreia Festus o voia preoteasă. Mâniat de refuzul ei, dregătorul a trimis-o la o casă de desfrânare, socotind că astfel va fi silită să cedeze. Acolo, Antonina a postit trei zile fără hrană și s-a rugat neîncetat. Noaptea i s-a arătat o lumină mare, s-a auzit tunet și glas din cer, care i-a poruncit să se ridice și să mănânce. Puterea lui Dumnezeu o apăra.
Prin descoperire îngerească, un tânăr ostaș de douăzeci și trei de ani, Alexandru, a aflat că Antonina se afla acolo. Sub pretextul că mergea la vicii, a intrat în acea casă, i-a dat sfintei haina militară a sa și a acoperit-o să iasă nevăzută. Antonina, îmbrăcată în haine de soldat cu capul plecat, a trecut pe lângă gardieni nerecunoscută și a ieșit liberă. Alexandru a rămas singur înlăuntru.
Gardianul, trimis de Festus să o ia pe Antonina, l-a găsit pe Alexandru. Sfânta, auzind de soarta lui, nu a fugit, ci s-a dus ea însăși înaintea dregătorului și a mărturisit că este creștină și fecioară. Amândoi au stat acum față în față cu Festus. Mărturisind curajul faptei lor și refuzând categoric să se închine idolilor, au primit chinuri cumplite: li s-au tăiat degetele mâinilor și ale picioarelor, trupurile le-au fost unse cu catran și au fost aruncați de vii într-o groapă cu foc. Au murit împreună, primind cununa muceniciei. Moaștele lor au fost aduse mai târziu la Constantinopol, în mănăstirea Maximinov, unde izvorau minuni.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Alexandru și Antonina, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Sfințit Mucenic Timotei, episcopul Prusei
Sfântul Sfințit Mucenic Timotei a fost episcop al cetății Prusa din Bitinia (astăzi Bursa, Turcia), pe vremea cel mai cumplit apostazii imperiale: cea a lui Iulian Apostatul (361-363). Era cunoscut în toată eparhia sa pentru bunătatea, viața virtuoasă și darul facerii de minuni primit de la Dumnezeu.
Când Iulian Apostatul a luat tronul imperial și a pornit prigonirea creștinilor, Sfântul Timotei a intensificat misiunea sa apostolică, propovăduind mai cu ardoare Evanghelia și întărind în credință pe toți cei care tremurau de frica persecuției. Mărturiile consemnate în Tipikon-ul Sfintei Sofii din Constantinopol arată că în cinstea lui se ținea un oficiu liturgic special.
Aflând de activitatea episcopului, Iulian l-a trimis pe Festus să-l prindă și să-l aducă la el. Timotei a fost aruncat în temniță, dar nici temnicerii nu au putut opri râvna lui apostolică: mulțimi de oameni veneau la el în lanțuri și el îi învăța să creadă în Hristos, pe toți întărindu-i în credință. Adus înaintea lui Iulian, Timotei l-a înfruntat cu curaj și a mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu, refuzând orice jertfă idolilor. A fost supus la chinuri aspre și a primit în cele din urmă cununa muceniciei pe 10 iunie 362, trecând la Dumnezeu a cărui slavă o slujise cu credință.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Timotei, Alexandru și Antonina, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.