Sfinții Cuvioși Onufrie cel Mare și Petru Athonitul
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a trăit în Egipt, în veacul al IV-lea, pe la anii 350-400. La început a viețuit o vreme ca monah în Mănăstirea Ermonpolei din Tebaida, unde a primit o bună formare monahală. Dar chemarea pustiei s-a dovedit mai puternică. Luând pildă din viața Sfântului Prooroc Ilie și a Sfântului Ioan Botezătorul, a lăsat obștea și a ieșit în pustia adâncă, unde a trăit șaizeci de ani fără să vadă față de om.
Dumnezeu l-a hrănit în chip minunat: un înger îi aducea zilnic pâine, iar pentru băut el găsea apă din cer sau din izvoare aproape. Veșmântul de pe trupul lui era alcătuit din perii albi ce-i crescuseră din trupul lui, din lucrarea lui Dumnezeu. La capătul celor șaizeci de ani de singurătate, Dumnezeu a rânduit să vină la el marele Pafnutie, care cutreiera pustia căutând pe cei mai mari bărbați ai ei spre a le scrie viețile. Rătăcind șaptesprezece zile prin deșert, Pafnutie l-a aflat pe Onufrie, i-a ascultat viața cu uimire, a primit din mâinile lui Sfânta Împărtășanie și a rămas cu el. Onufrie i-a spus că Pafnutie a venit la el tocmai ca să-i slujească la moarte. Și astfel a fost: Sfântul Onufrie și-a dat sufletul lui Dumnezeu chiar atunci, iar Pafnutie l-a îngropat. Imediat coliba s-a prăbușit, smochinul s-a uscat și izvorul a secat.
Sfântul Cuvios Petru Athonitul a trăit în veacul al VIII-lea. Era ostaș grec care, prins de arabi în luptă, a fost aruncat în temniță la Samara. Invocând cu lacrimi pe Sfântul Nicolae și pe Sfânta Simona Petru, a primit descoperire dumnezeiască: i s-a arătat Sfântul Nicolae, care i-a promis că Sfântul Petru va veni să-l scoată. Și astfel Sfântul Apostol Petru i s-a arătat în vedenie și l-a slobozit din lanțuri. Slobozit în mod minunat, a ajuns pe Sfântul Munte Athos, unde Maica Domnului i-a indicat locul să se nevoiască. Acolo a trăit cincizeci și trei de ani în singurătate deplină, hrănindu-se cu rădăcini și fructe de pădure. Un vânător l-a descoperit în cele din urmă, bătrân și cu barba până la pământ, și l-a adus la cunoștința unui monah. Sfântul Petru este socotit primul nevoitor al Sfântului Munte Athos, întemeietorul acelei tradiții a pustiei atonite care a rodit atâtea flori de sfințenie.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Onufrie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.