Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului
Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon. S-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său Iosif teslarul și din mama sa Salomeea, și era deci fiu al logodnicului Preacuratei Fecioare Maria. Frații lui după trup au fost Iacov, Iosie și Simon. El mai este numit Levi sau Tadeu, dar nu trebuie confundat cu Iuda Iscarioteanul, cu Apostolul Matei (numit și Levi) sau cu Tadeu din cei șaptezeci.
Sfântul Iuda se numea pe sine "Iuda al lui Iacov", adică fratele lui Iacov cel numit "fratele Domnului", și nu îndrăznea să-și asume titlul de "frate al Domnului" din smerință, știind că greșise față de El în două privințe. Mai întâi, nu crezuse în dumnezeirea lui Iisus la începuturile misiunii Sale; și al doilea, când Iosif, după întoarcerea din Egipt, a vrut să împartă pământul său și fiului său adoptiv Iisus, Iuda și ceilalți frați nu L-au vrut părtaș la moștenire, socotindu-L de altă mamă. Numai Iacov L-a primit ca moștenitor al pământului său, de aceea Iacov s-a numit "fratele Domnului." Știind toate acestea, Iuda s-a arătat cu atât mai mult îndreptând greșelile cu sârgul credinței și al dragostei: greșise prin necredință, și a crezut fără îndoială; greșise prin neiubire de frate, și și-a pus sufletul pentru El.
A lăsat moștenire Noului Testament Epistola sa sobornicească, scrisă cu desăvârșită precizie dogmatică, în care apără cu putere credința primită de la sfinți și avertizează împotriva celor ce o pervertesc. A participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim (48-49 d.Hr.). Istoricul bisericesc Nichifor ne spune că, după Înălțarea Domnului, Sfântul Iuda a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea, Galileea, Samaria și Idumeea, apoi în cetățile Arabiei, ale Siriei și ale Mesopotamiei, mai pe urmă în Edesa (unde îl împlinise pe celălalt Tadeu din cei șaptezeci), și în cele din urmă în Armenia. Ajungând la Muntele Ararat și convertind mulțimi de oameni, a fost prins de păgâni, răstignit pe lemn în chip de cruce și împuns cu săgeți, luând astfel cununa apostolică a muceniciei. Moaștele sale se păstrează la Mănăstirea Sfântul Tadeu din nordul Iranului (monument UNESCO), pe locul martirajului său.
Tropar, glasul 1: Al lui Hristos frate și Mucenic tare, știindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfințenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înșelăciunea și credința ai păzit. Pentru aceasta, astăzi, preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.
Sfântul Cuvios Paisie cel Mare
Sfântul Cuvios Paisie cel Mare, purtătorul de Dumnezeu, a fost de neam din Egipt, din aceeași țară cu Moise, văzătorul de Dumnezeu. S-a născut pe la 15 iulie 320 în localitatea Shensa din provincia Menoufeya, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, care aveau șapte copii. Tatăl său a trecut la Dumnezeu de timpuriu, iar mama, văduvă cu mulți copii, s-a rugat lui Dumnezeu. Îngerul Domnului i s-a arătat zicând: "Pe fiul cel mic, Paisie, l-a ales Dumnezeu, ca să slăvească sfânt Numele Său." Paisie era cel mai mic, dar mama l-a închinat lui Dumnezeu.
Tânărul Paisie a venit la Avva Pamvo în pustia Nitriei din Egipt, care l-a primit ca ucenic. Sfătuit de Avva Pamvo să nu ridice privirea la fața de om, tânărul monah a petrecut trei ani cu ochii în jos. Se spune că în acest timp a găsit manuscrisul original al Proorocului Ieremia, de unde i s-a dat și numele Paisie "Ieremianul." A ucenicit apoi pe lângă marii pustnici ai pustiei, sporind din treaptă în treaptă în înălțimea vieții duhovnicești.
Sfântul Paisie a postit în chip uimitor: adesea nu gusta nimic câte o săptămână întreagă, uneori câte cincisprezece zile, iar odată, după mărturia Sfântului Ioan cel Mic care i-a scris viața, a postit șaptezeci de zile fără hrană, ținut de harul lui Dumnezeu. Prin această aspră nevoință a ajuns la înălțimi de nepătruns ale vieții duhovnicești. Îngerul Domnului îl cerceta, îl întărea și îl apăra de cursele diavolești. Diavolul însuși i s-a arătat odată spunând: "Nu mai pot nimic asupra ta, Paisie, căci ai biruit! Fug de la tine." Cuviosul a postit patruzeci de zile rugându-se pentru un ucenic căzut în păcat, primind desoperire despre starea acestuia. Sfântul Hristos Însuși i S-a arătat odată, zicând: "Pace ție, nevoitorule ales al Meu!" și l-a binecuvântat înaintea ochilor lui. Rugând-se odată, a venit în uimire și a fost răpit la cer, văzând veseliile cu care se îndulcesc drepții.
Sfântul Ioan cel Mic, care i-a scris viața, și Sfântul Pimen cel Mare i-au căutat amândoi prezența și sfaturile. Era vestit în tot Egiptul pentru darul vederii-înainte și al facerii de minuni. A trecut la Dumnezeu în pace pe la anul 370-400. Moaștele sale se păstrează în Mănăstirea Avva Bishoi (Sfântul Cuvios Paisie cel Mare) din pustia Wadi-El-Natrun din Egipt, cea mai veche dintre mănăstirile vii din lume, unde este cinstit ca Avva Bishoi.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Paisie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.