Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în cetatea Trapezunt (astăzi Trabzon, Turcia), port la țărmul sudic al Mării Negre, din părinți creștini greci, iubitori de Dumnezeu. Urmând ocupația tatălui, a ajuns negustor iscusit, călătorind adesea pe coastele Mării Negre cu mărfuri scumpe: mătăsuri, mirodenii, obiecte de valoare. Era om cu stare, dar și om cu frică de Dumnezeu: milostiv cu săracii, neîncetând rugăciunea, postind cu rânduială și trăind în curăție.
Într-una din călătoriile sale, în 1330, a urcat pe corabia unui negustor italian pe nume Reiz, care era catolic, adică urmea papa de la Roma. Pe parcursul drumului spre Cetatea Albă (astăzi Bilhorod-Dnistrovskyi, Ucraina), Reiz a căutat să-l convingă pe Ioan să treacă la credința latină, cerând să dezbată cu el față în față diferitele adevăruri de credință. Ioan a primit cu smerenie disputa, dar la fiecare întrebare și-a apărat cu pricepere credința ortodoxă, arătând că Ortodoxia mărturisește neschimbat adevărul lăsat de Mântuitorul și de Sfinții Apostoli. Neputând să-l convingă, Reiz s-a mâniat și, plin de ură, a hotărât să-l piardă.
Ajuns la Cetatea Albă, a mers la eparh, un tătar de credință musulmană, și i-a spus mincinos că Ioan, căit de credința lui, vrea să treacă la religia mahomedană. Eparful a trimis să-l cheme pe Ioan, fericit de veste. Când Ioan a venit și a aflat de ce a fost chemat, a mărturisit cu glas limpede că niciodată nu s-a gândit să se lepede de Hristos și că Reiz a mințit. Eparful, mâniat de îndrăzneala lui, a poruncit să fie bătut cumplit și aruncat în temniță.
A doua zi dimineața, eparful l-a scos din nou și i-a cerut să jertfească idolilor sau să se facă musulman, promițându-i cinstiri și avere. Ioan a refuzat cu aceeași seninătate. A suferit chinuri noi: i s-au bătut piroane în cap, a fost aruncat iarăși în temniță fără mâncare și apă. Chinuitorii au venit și a doua și a treia zi, cu aceleași cereri și cu aceleași chinuri, dar Ioan rămânea neclintit, rugându-se în tăcere. În cele din urmă eparful a hotărât moartea lui: Ioan a fost legat de coada unui cal și târât prin toată cetatea pe caldarâm, în batjocura mulțimii. Un iudeu, venit aproape în batjocură, a scos sabia și i-a tăiat capul. Trupul a rămas în uliță, neîngrijit. Dar în acea noapte, o lumină cerească a strălucit deasupra lui, și stâlpi de foc au fost văzuți deasupra rămășițelor sfântului. Creștinii au venit, au luat trupul și l-au îngropat cu cinste.
Mucenicia lui Ioan a fost pe 2 iunie 1330. Fericitul Grigorie Țamblac, monahul și prezbiterul Moldovei, a scris viața și pătimirile lui, alcătuind astfel prima operă originală a literaturii române. Sfântul Voievod Alexandru cel Bun a adus moaștele Sfântului Ioan la Suceava pe 24 iunie 1415, unde au rămas ca cel dintâi ocrotitor al Moldovei. Moaștele lui se află astăzi în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Sfântul Ioan cel Nou este pomenit în calendar la 2 iunie, iar aducerea moaștelor la 24 iunie. Este cinstit ca ocrotitor al antreprenorilor, al negustorilor și al marinarilor.
Tropar: Viața ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii și cu neîncetate rugăciuni și lacrimi, și iarăși către pătimire bărbătește pornindu-te, necredința persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire și creștinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.
Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Nichifor s-a născut la Constantinopol, din părinți binecredincioși, Teodor și Evdochia. Tatăl lui, Teodor, era secretar imperial pentru corespondența de taină și cinstitor al sfintelor icoane. Denunțat la împăratul iconoclast Constantin Copronim (741-775), Teodor a fost chemat la palat, interogat și, fiindcă a refuzat să se lepede de cinstirea icoanelor, a suferit bătăi, exil și umilințe îndelungate. Astfel Nichifor a crescut văzând în tatăl său un chip viu de mărturisire a dreptei credințe.
Ajungând la vârstă matură, cu o înaltă formare teologică și filosofică, Nichifor a intrat în slujba imperială. La Sinodul al VII-lea Ecumenic din Niceea (787), care a restabilit cinstirea icoanelor, el reprezenta voința imperială în cadrul lucrărilor, ajutând cu pricepere la biruința Ortodoxiei și câștigând respectul Sfinților Părinți. Dând cu totul la o parte slava deșartă, Nichifor s-a retras în liniște lângă Bosforul Traciei, unde a viețuit în rugăciune și nevoință monahală. Fiecare clipă de răgaz îi era umplută de studiul Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți.
Când Patriarhul Tarasie al Constantinopolului a trecut la Dumnezeu, împăratul Nichifor I l-a constrâns pe Nichifor, în ciuda rezistenței lui, să preia scaunul patriarhal în luminata zi a Sfintelor Paști (806). A primit rând pe rând hirotonia de monah, de preot și de arhiereu. Ca patriarh, a păstorit Biserica cu înțelepciune, biruința dreptei credințe, îndreptat pe cei rătăciți și întărit pe cei drepți.
Când împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) a pornit a doua prigoană iconoclastă, Nichifor s-a ridicat ca un zid al Ortodoxiei. A mustrat cu curaj erezia, a unit clerul și pe credincioși în mărturisire, a refuzat să semneze orice cedare. A fost smuls din scaunul patriarhal în 815 și exilat în Mănăstirea Sfântul Teodor de pe malul Bosforului, unde a petrecut în rugăciune, post și scrieri teologice. A redactat acolo importante lucrări împotriva iconoclasmului, apărând cu argumente subtile și solide cinstirea icoanelor. A trecut la Dumnezeu în 828 în surghiun, statornic în credință. Moaștele lui au fost aduse la Constantinopol pe 2 iunie 847, zi care a devenit zi de prăznuire, sub împărăteasa Teodora, după restabilirea finală a Ortodoxiei.
Tropar, glasul 4: Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.