Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor
Sfântul Sfințit Mucenic Metodie a fost episcop al cetății Patara din Licia (Asia Mică), în veacul al III-lea și la începutul celui de al IV-lea. Dăruit lui Dumnezeu din tinerețe, s-a arătat vas curat și locaș al Sfântului Duh. Ajungând cu alegerea lui Dumnezeu la cinstea arhieriei, a luat sub păstorire obștea credincoasă din Patara și a luminat-o cu cuvinte alese și cu pilda vieții sale.
Pe vremea lui s-a răspândit larg erezia lui Origen, care înșela minți neîntărite cu o serie de rătăciri filosofice: că soarele și luna ar avea suflet, că oamenii sunt înrudite cu îngerii prin origine și că există o categorie de "spirite superioare" distinctă de oamenii de rând. Văzând că erezia se întărește și primejduiește credința dreptă, Sfântul Metodie s-a ridicat împotriva ei cu toată puterea teologică, combătând-o prin scrieri și predici pline de lumina Duhului Sfânt. Cuvintele sale, de Dumnezeu insuflate, au strălucit în toată lumea ca fulgerele, iar chemarea lui a răsunat ca o trâmbiță în tot pământul. A lăsat și scrieri profetice în care a proorocit cu precizie schimbările împăraților, războaiele și pustiirile de cetăți, darurile binecredincioșilor și piedicile ereticilor, și mai ales venirea lui Antihrist și sfârșitul lumii.
Diavolul, nesuferind îndrăzneala acestui apărător al dreptei credințe, a înarmat împotriva lui pe păgânii slujitori ai idolilor. Sfinții mucenicul a fost prins de aceștia, chinuit și, refuzând să se închine zeilor, a primit tăierea capului prin sabie. Astfel, cel ce slujise cu trup neîntinat Mielului lui Dumnezeu s-a adus el însuși jertfă lui Hristos, dobândind îndoita cunună a sfințeniei și a muceniciei. A trecut la Dumnezeu pe la 311 d.Hr.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Calist, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Calist I a fost unul din marii duhovnici ai Bizanțului în veacul al XIV-lea, format în școala isihasmului athonit. De tânăr s-a așezat la Sfântul Munte Athos, unde a petrecut aproximativ douăzeci și opt de ani de nevoință aspră în Schitul Magula și la Mănăstirea Filoteu, sub îndrumarea directă a Sfântului Grigorie Sinaitul (pomenit la 8 august), a cărui viață a și scris-o după aceea. A întemeiat ulterior Mănăstirea Sfântului Mamas.
Prin viața sa de curăție și rugăciune, a dobândit un dar duhovnicesc deosebit, care l-a impus în ochii Bisericii. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, slujind în această funcție sub împărații Ioan Cantacuzino și Ioan al V-lea Paleolog. A luat apărarea isihasmului în controversele teologice ale epocii. În 1354, în urma luptelor politice din Bizanț, s-a retras la mănăstire, dar a fost rechemat și a mai ocupat scaunul patriarhal între 1355 și 1363. Era prieten bun cu Sfântul Ignatie Xanthopoulos, împreună cu care a alcătuit o lucrare filocalică valoroasă privitoare la calea rugăciunii și a desăvârșirii duhovnicești, publicată în Filocalia (volumul 8).
A trecut la Dumnezeu în 1363, în timp ce se afla în călătorie diplomatică în Serbia, unde împlinea o misiune în numele împăratului Ioan Paleolog, căutând sprijin împotriva turcilor.
Sfântul Nicolae Cabasila
Sfântul Nicolae Cabasila a fost una din cele mai originale minți teologice ale Bizanțului, un laic care, fără a deveni monah, a urcat pe culmile vieții spirituale și a arătat că îndumnezeirea și unirea cu Hristos sunt chemarea fiecărui creștin, nu doar a călugărilor din pustie. S-a născut la Tesalonic în jurul anului 1322, dintr-o familie nobilă. Tatăl său era din familia Chamaetos, dar Nicolae a ales la maturitate să poarte numele de familie al mamei sale, Cabasila. Unchiul său din partea mamei era Nil Cabasila, Arhiepiscop al Tesalonicului, polemist antilatin de forță și isihast înfocat.
Plecat de timpuriu la Constantinopol pentru studii, Cabasila a primit o formare enciclopedică: retorică, filosofie, drept, astronomie și teologie, sub îndrumarea unchiului Nil. Era prieten apropiat al împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino. În 1347 l-a însoțit pe Sfântul Grigorie Palama, tocmai ales Arhiepiscop al Tesalonicului, dar poporul l-a respins pe Palama, iar Cabasila a petrecut cu el un an de isihie și rugăciune la Sfântul Munte Athos. A susținut constant tabăra isihastă în disputele teologice, deși a urmat o cale spirituală proprie, pe care o putem numi "isihasm sacramental": în locul accentului pus pe rugăciunea neîncetată și pe vederea luminii taborice ca experiență mistică directă, Cabasila a arătat că Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt căile prin care Hristos Se unește cu fiecare credincios și îl îndumnezeiește, indiferent de starea sa de viață.
A scris două opere de căpătâi: Tâlcuire a Sfintei Liturghii (primul mare comentariu liturgic mistic al creștinătății răsăritene) și Viața în Hristos (în șapte cărți, o sinteză a vieții spirituale centrate pe Taine). A alcătuit și omilii la sărbătorile Maicii Domnului, texte de mare profunzime teologică. Spre sfârșitul vieții s-a retras din viața publică în rugăciune și meditație. Nu se știe cu certitudine dacă a rămas laic sau a primit schima monahală. A trecut la Dumnezeu în jurul anului 1391. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol l-a trecut în rândul sfinților în 1983, iar Sfântul Sinod al BOR a hotărât înscrierea sa în calendarul românesc în 2023, cu zi de prăznuire la 20 iunie.